LADISLAU BÕLÕNI, IMPRESIONAT DE DOI JUCĂTORI PE CARE I-A PREGĂTIT DE-A LUNGUL CARIEREI

Distribuie pe:

Impresionat de lotul de acum al celor de la FC Barcelona, Ladislau Bõlõni a declarat că stilul de joc al catalanilor îi amintește de evoluțiile foarte bune pe care Steaua le reușea la mijlocul anilor '80. “Ador jocul din două atingeri! Cred că este cel mai greu, fiindcă cere jucători inteligenți. Atenție, vorbesc de un joc în două atingeri, fără să exclud însă frumusețea și eficacitatea driblingului sau a jocului cu mingi lungi. Îmi place jocul cu care eram cu adevărat foarte mari când eram la Steaua București. Jucam din două atingeri și am dominat Europa, am jucat două finale în trei ani. Eram puțin ca echipa Barcelonei de acum. În plus, ei au un Messi care face diferența. Jocul de pase era însă rapid, fiindcă eram capabili să gândim mai repede ca alții. Ca să reușești asta, repet, ai nevoie de mijloacele necesare”, a spus fostul mijlocaș al Stelei, în vârstă de 66 de ani, pentru Foot Magazine. Bõlõni o pregătește din vara lui 2017 pe Antwerp, care a încheiat pe locul 4 ultima ediție de campionat.

Lasă un comentariu