INDAGRA 2019, LA ROMEXPO

Distribuie pe:

Cea mai importantă manifestare cu profil agricol din România, Indagra 2019, a început, ieri, la Romexpo și reunește mai mult de 540 de companii din peste 25 de țări.

A XXIV-a ediție a târgului internațional de produse și echipamente din domeniul agriculturii, viticulturii și zootehniei înregistrează un grad de internaționalizare de 31% și ocupă o suprafață expozițională de 33.700 mp.

În perioada 30 octombrie - 3 noiembrie, Romexpo împreună cu Camera de Comerț și Industrie a României organizează cele mai importante manifestări din domeniile agricol, alimentație, ambalaje, băuturi alcoolice și non-alcoolice. Este vorba despre Indagra, Indagra Food & Carnexpo, Pack Show și Expo Drink.

“Pe parcursul celor cinci zile de expoziții și activități conexe, peste 950 de companii, din 25 de țări, își expun cele mai noi produse și prezintă soluții și servicii pe o suprafață de 54.500 mp. Menționăm că, în acest an, evenimentele Indagra și Indagra Food & Carnexpo se desfășoară sub Înaltul Patronaj al președintelui României”, se arată într-un comunicat al Romexpo.

Târgul internațional de produse și echipamente din domeniul agriculturii, viticulturii și zootehniei se desfășoară, în Pavilioanele B1, C1 și C2 ale Centrului Expozițional Romexpo, pe platformele exterioare 1, 2, 3, 4, 5, 10, 11, 12, G2, V5, V6, C1, Aleea Verde și Aleea Negustorilor.

Cele 25 de țări participante sunt Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cehia, Coreea de Sud, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Marea Britanie, Republica Moldova, Olanda, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Turcia, Ucraina, Ungaria.

“Târgul reprezintă cel mai important eveniment românesc cu caracter agricol, numărul mare de expozanți, ofertele prezentate și activitățile conexe din cadrul lui demonstrează potențialul și capacitatea acestuia. Manifestarea oferă posibilitatea de a încheia noi contracte și parteneriate, reprezintă cadrul profesionist de ofertare, negociere și contractare pentru cele mai mari companii din industrie și specialiștii din domeniul agricol. De asemenea, cei pasionați de agricultură sunt așteptați la conferințe și seminarii organizate în cadrul Indagra, pe teme precum: dezvoltarea agriculturii din România prin prisma inovațiilor, promovarea produselor românești pe piața internă și externă, accesul producătorilor români la fondurile europene”, precizează organizatorii.

În acest an, în cadrul târgului debutează Conferința Indagra - Ferma de familie, creatoare de valoare adăugată în România, care se va desfășura pe 1 noiembrie 2019.

Totodată, cele mai importante companii din industria alimentară se reunesc la Indagra Food & Carnexpo 2019, un târg internațional care reunește atât distribuitori de tehnologii și echipamente de procesare, cât și furnizori de materii prime și producători de produse din carne.

Peste 250 de companii expun sute de produse și tehnologii de ultimă generație, pe o suprafață de 15.000 mp. La ediția din 2019 s-au înscris atât companii din România, cât și din alte țări: Ungaria, Olanda, Germania, Bulgaria, Italia, Suedia, Turcia, Austria, Bulgaria, Cehia, Republica Moldova, Ucraina.

“Noutatea din acest an este reprezentată de organizarea unei zone destinate promovării industriei cărnii din România. Aceasta pune accent pe noile tehnologii, echipamente și utilaje de prelucrare a cărnii, furnizori și procesatori de materii prime pentru industria cărnii, condimente, membrane și aditivi, producători de produse din carne”, se mai arată în comunicatul citat.

Pack Show 2019 este expoziția de packaging pentru Europa de Sud-Est, organizată de Romexpo, în parteneriat cu Euroexpo Fairs.

La eveniment participă peste 126 de firme din 12 țări: Bulgaria, China, Grecia, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, România, Slovenia, Turcia, Ucraina și Ungaria. Companiile ocupă o suprafață expozițională de 5.600 de mp.

Expo Drink reunește, în Pavilionul B2 al Romexpo, producători tradiționali și internaționali de vinuri și băuturi alcoolice, distribuitori din domeniu și producători de echipamente folosite în procesul de vinificație, dar și producători și distribuitori de sucuri naturale sau carbogazoase, de concentrate din fructe, de băuturi energizante, organice, cafea și ceaiuri.

În cadrul expoziției, vizitatorii pot participa la degustarea diferitelor sortimente de băuturi, au ocazia să afle secretele de producție a băuturilor și derivatelor lor, de la specialiști ai companiilor expozante și pot participa la demonstrații și prezentări tematice, precizează organizatorii.

Programul de vizitare valabil pentru cele patru manifestări este 30 octombrie - 2 noiembrie, între orele 09.00 și 18.00, și 3 noiembrie, între orele 09.00 și 16.00. Prețul unui bilet de intrare este 30 lei.

Accesul pietonal al vizitatorilor se va efectua pe la poarta A (dinspre Piața Presei Libere), porțile B, C (dinspre bulevardul Expoziției) și poarta D (dinspre strada Parcului), iar accesul auto pe la porțile B, C (dinspre bulevardul Expoziției) și poarta D (dinspre strada Parcului). Tariful de parcare este 5 lei/oră.

 

 

Lasă un comentariu