“BUNUL SIMȚ CA PARADOX”, O SINTEZĂ A FILOSOFIEI UNIVERSALE, UN ADEVĂRAT MANUAL DE STUDIU!

Profesorul de filosofie Theodor Paleologu a realizat, la centenarul nașterii tatălui său, o antologie de așa-zise scrisori ale celui pentru care a avut toată viața un cult, ca și după moartea lui, după cum ne-a spus la lansarea cărții. În prefață, chiar îi adresează niște gânduri, ca și cum nu ar fi plecat în altă dimensiune. Cartea este practic o sinteză a filosofiei, un “manual” despre teoriile marilor filosofi.

Din postfața cărții aflăm că, preluat din franceză, termenul de bun simț desemnează “capacitatea de a vedea evidențe”. Alexandru Paleologu afirmă despre această calitate, aparent banală, că face adesea figură de paradox, pentru că lumea e oarbă și nu vede, fie din lenea minții, fie ca efect al prejudecăților și iluziilor. “Bunul simț ca paradox” este un manual pentru cei care vor să-și educe și disciplineze mintea, în a vedea evidențe. Autorul nu pretinde că spune în cartea lui altceva decât evidențe și banalități. Și nu e vorba de cochetărie sau de falsă modestie, ci de o concepție filosofică asupra extraordinarei capacități omenești de a trăi din iluzii, prejudecăți, ideologii, utopii, false certitudini și idei luate de-a gata.

In memoriam Uxoris, cartea începe cu o epistolă dedicatorie a lui Theodor Paleologu, precizând, la lansarea târgumureșeană, că volumul nu-i aparține, ci este selectat de el, din scrierile tatălui său, alături de care a stat până în momentul morții.

Autorul explică bunul simț și simțul practic, precum simțul concretului și al vizibilului, pe care îl presupun acestea. Evidențele sunt paradoxul din această carte. Referințe importante pentru formația literară a tatălui său aflăm că au fost Edgar Allan Poe și Charles Baudelaire. Don Juan, ca amant, e nul, repetă Paleologu. Tucidide a scris despre virilitate și luciditate, Nietzche nu e descris ca un pesimist, cum îl știam, din Camil Petrescu extrage comentariul “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Pentru oricare ființă umană, bărbat sau femeie, filosofia e calea înțelepciunii și a vieții fericite. Continuă de la Platon la Camus, Euclid, Copernic, Hegel, Goethe, Hugo, Rousseau, Shakespeare, Claudel, Stendhal, Voiculescu, Camus, considerând și literatura filosofie. Urmează Descartes, Hume, Shaw, sofiștii, Aristotel, Socrate, Caragiale, ca filosof, glossa folclorică - la care cel mai prost stau ungurii, după părerea lui, Gordon Craig, ajungând la Virgiliu, Plutarh, Corneille, Kant. Comentează misoginia lui Călinescu, femeia sau filosofia în cazul lui Camil Petrescu, De amore, în două capitole, și despre Don Juan, narcisismul la Ion Barbu.

Substanța ființei umane se constituie cu adevărat numai prin asumarea profundă și constantă a unui autentic sentiment, ceea ce dă forță și propulsie inteligenței. Apoi ajunge de la Eschil la Maupassant, continuând în a doua parte a cărții cu Sadoveanu, care scrie în “Viața lui Ștefan cel Mare”, pilaștrii de la Memphis și numerele de aur ale lui Pitagora vor domni până la istovirea ciclurilor. Insistă asupra românilor: Kogălniceanu, Hașdeu, Eminescu, Odobescu, Ion Ghica, Iorga, continuând cu francezul Balzac, italianul Dante, spaniolul Cervantes, rusul Dostoievski, Sainte-Beuve sau gustul criticii din Pleiade, Flaubert, Venere și Madonă, gestul lui Gheorghidiu, care pleacă pe front dintr-o aviditate de cunoaștere și dintr-un imperios sentiment al onoarei. Camil Petrescu a fost autorul adolescenței noastre. Montherlant pleda pentru exercițiul spiritual, ca superioară finalitate. Despre teatru aflăm din “De te fabula narratur”, capitolul în care amintește de Regele Lear, versiunea lui Penciulescu, datorită căruia iubea mai mult această piesă a lui Shakespeare decât altele. Cartea se încheie cu “Scrisori din Italia” și “Portretul artistului la bătrânețe”, de unde aflăm că și tatăl fusese copil-minune, ca și fiul, având capacitatea de a citi enorm, și că pictura lui Pallady, de o savantă melancolie, i-a inspirat numele Theodor, pentru fiul care a reușit prețioasa sinteză filosofică.

Lasă un comentariu