Adie bând zefirul dor de verde,
E semn de primăvară pe alei,
La orizonturi iarna-ncet se pierde,
Fulgii s-au deghizat în ghiocei.
Plăpânzii soli sunt vestitorii vieții,
Ai primenirii în vernal decor,
Răsar pe câmp sub raza dimineții,
Plăntuțe delicate, alb ciopor.
Aștept să înflorească, să descopăr,
Primăvărița mea din pâlcuri mii,
Cu mângâieri corola să-i acopăr
Noapte de noapte până-n zori de zi.
Florarul răsfăța-va mica floare
În fiecare clipă, ceas de ceas,
O va-ngriji gingaș și cu savoare,
E ghiocelul meu tainic popas.
Petalele-mi șoptesc, haide, iubește,
Clipele trec luând cu ele timp,
Suavul fir de clopoțel ce crește,
Înmugurește inimi pe Pământ.
(Din viitorul volum, „Lutul de aur", aflat în lucru)
