SCUMPE ȘI, DIN PĂCATE, FĂRĂ EFECT TERAPEUTIC! ROMÂNI, FIȚI ATENȚI LA SUPLIMENTELE ALIMENTARE! 94% SUNT FALSE...

Distribuie pe:

Foarte mulți oameni din întreaga lume, inclusiv din România, consumă produse pe bază de plante, fie că sunt alimente sau medicamente, deoarece sunt considerate naturale și, implicit, sigure.

Însă, un studiu la nivel global, realizat de un cercetător român, arată că o mare parte dintre acestea nu conțin, în realitate, ceea ce scrie pe etichetă, iar într-unele se află chiar substanțe periculoase!

ADN-ul nu corespunde ingredientelor de pe etichetă...

Doctorul român Mihael Cristian Ichim, din cadrul sucursalei Piatra Neamț a Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Științe Biologice (INCDSB), citat de descopera.ro, afirmă: „Calitatea acestor produse este insuficient reglementată și controlată. Dovezile crescânde ale lipsei lor de autenticitate provoacă îngrijorare profundă, dar amploarea acestui fenomen la scară globală, continentală sau națională rămâne necunoscută.

Studiul a vizat 5.957 de produse din plante, vândute în peste 37 de țări, de pe șase continente, care au fost testate în laboratoare din punct de vedere al amprentei ADN, pornind de la ingredientele menționate pe etichetă.

Am obținut date despre 5.755 de produse analizate în laboratoare din întreaga lume, după ce am consultat o serie de studii din străinătate. Alte 202 de suplimente alimentare, provenite din mai multe țări europene (România, Norvegia, Cehia, Franța, Italia, Spania, Polonia, Marea Britanie sau Germania) au fost testate în cadrul unui proiect separat".

În România, majoritare sunt suplimentele false...

Din România au provenit 70 de produse care au fost testate la laboratorul din Piatra Neamț al INCDSB. După centralizarea tuturor datelor obținute, cercetătorul român a constatat că un procent de 27% dintre produsele pe bază de plante comercializate la nivel global nu erau autentice.

Proporția produselor adulterate (false) a variat semnificativ de la un continent la altul, cea mai mare rată fiind înregistrată în Australia (79%), urmată de America de Sud (67%) și apoi Europa (47%), America de Nord (33%), Africa (27%) și Asia (23%).

Din cele 70 de suplimente alimentare vândute în România și testate la Piatra Neamț, numai șase au fost conforme cu ceea ce scria pe etichetă, ceea ce a făcut ca 94% dintre ele să fie considerate adulterate (FALSE!).

„Produsele pe bază de plante adulterate conțineau specii contaminante, înlocuitoare și de umplutură, care nu au fost declarate, sau niciuna dintre speciile etichetate, toate putând fi, accidental sau intenționat, motivate economic și fraudulos. Nu am găsit nici măcar o moleculă din ADN-ul acelei specii. În suplimentele alimentare pe bază de plante, am găsit de la nimic la... orice", susține cercetătorul român.

Nici măcar un simplu ceai nu este autentic!

Acesta continuă: „Când am căutat într-un produs (ceai), care trebuia sa fie monocomponent (un singur ingredient, conform etichetei), nu am găsit nici măcar o moleculă din ADN-ul acelei specii, în schimb am găsit multe alte specii, unele asemănătoare speciei căutate (substituirea unei specii medicinale, mai scumpe, mai greu de găsit și recoltat cu una fără proprietăți medicinale, comună, care poate fi recoltată de peste tot, cu preț mic), unele fără nicio legătură cu specia căutată (înlocuire - s-au recoltat specii la întâmplare și au fost introduse voluntar sau involuntar în produs) sau specii de umplutură care asta fac, aduc produsul la cantitatea dorită, fără nicio legătură cu compoziția produsului (de obicei este orz, porumb etc.), nici vorbă de vreo acțiune medicinală benefică.

Dincolo de speciile adulterate, în produsele pe bază de plante s-au mai găsit o serie de substanțe contaminate sau reziduuri dăunătoare, precum praf, polen, insecte, rozătoare, paraziți, microbi, ciuperci, mucegaiuri, micotoxine, pesticide, bifenili policlorurați (PCB), metale grele toxice, radioactivitate, impurități, reziduuri de solvenți, medicamente cu prescripție medicală sau ilegale".

De unde radioactivitate?!

Acesta punctează: „Poate vă întrebați, de unde radioactivitate?! Nu e cea naturală sau provenită de la plante recoltate din zone poluate radioactiv (de exemplu, Cernobâl). Nu! Pentru sterilizarea minimă a produselor se poate aplica și metoda iradierii (ca la multe alte produse alimentare de altfel), dar s-au găsit pe piață produse unde doza de radiații depășea maximul admis!

În contextul cererii tot mai mari de produse pe bază de plante, a restricțiilor naționale sau internaționale pentru anumite specii de plante sau a resurselor limitate de materie primă, riscul de apariție a și mai multor produse de acest gen, CONTRAFĂCUTE, este ridicat.

Răspândirea falsurilor la nivel mondial reprezintă o amenințare serioasă pentru bunăstarea și siguranța consumatorilor, în ciuda beneficiilor pentru sănătate pretinse sau așteptate pentru produsele pe bază de plante", se mai arată în studiul expertului român.

Lasă un comentariu