Nesfârșite dispute. Ca niciodată. Dezbinare cruntă. Cuvântări dure în care atacul cucerește argumentul.
Un zâmbet sfidător și o ținută occidentală îi derutează în fiecare zi pe români.
Din nopțile mele de studiu și de lectură, deduc acum, după decenii de experiență, că bunul simț și respectul nu sunt virtuți, nu sunt condiții pentru a fi OM.
Cine strigă mai tare cucerește dreptatea, iar adevărul se ascunde întotdeauna din fața cetățeanului.
Probăm încercări, chiar reușite, uneori disperate pentru menținerea într-o funcție pentru care n-ai făcut NIMIC, chiar NIMIC. Și e funcție supremă.
Speculația e crasă. Se calcă pe tragedii, pe cadavre, pentru a ne construi o carieră istorică. Nu contează calitățile și intențiile, contează cât de bine putem manipula masele, și aici e cheia succesului.
Cei care se pricep să manipuleze, reușesc să dărâme tot, dar nenorocirea e că nu pun nimic în loc. De aceea cresc bălării.
E lumea manipulării ordinare, în care valorile stau la rând și nu ajung decât la un pas de ghișeu, după care se întorc la bază, fără succes.
E urât ce se întâmplă. Bărbații atacă dur femeile din politică, parcă n-ar avea mamă, soră, fiică sau soție. E ordinar. Niciodată moralitatea nu a coborât atât. E păcat, pentru că încă ne considerăm un popor curat, care nu a atacat, dar a fost atacat, care nu a cucerit, dar a fost cucerit. De sacrificii nu mai vorbește nimeni.
Un zâmbet strâmb, păcat că e de dascăl, determină atitudini și concluzii decisive. Interesul personal e mai presus de interesul comun, ultimul e doar mimat prin cuvinte meșteșugite. Nu contează că lângă noi cade un om, important e rangul, omul nu contează, deși poate a fost un alegător fidel.
Nu mai avem modele, pentru că orgoliul puterii întunecă mințile.
De ce nu s-ar schimba decisiv, după atâtea experiențe eșuate, cum îi place președintelui să repete: Iliescu, Băsescu, iar acum Iohannis, cu o femeie.
Lângă Dăncilă stă Vasilescu, două femei puternice, care vor să spargă zidul masculin. Poate că e o șansă; nu va face minuni, dar poate că e o șansă a încercării, a unei variante matriarhale. Să nu uităm că istoria a pornit de la matriarhat, iar în ciclul vieții și istoriei poate că o încercare nu poate să facă mai mult rău decât s-a întâmplat până acum.
Să ne amintim că s-au cheltuit milioane și milioane de euro pentru finanțarea de proiecte cu tema
“Egalitatea de șanse”. Poate că n-au fost zadarnice aceste fonduri din bugetul European.
Poate că e bine să gândim și puțin altfel. Cei care acceptă sfidarea, dominația și misoginismul, poate că ar trebui să se mai gândească. O femeie nu e cu nimic mai “mică” decât un bărbat, dar noi o putem face prin atitudinea noastră. Încercarea moarte n-are.
Nu strică o variantă. Poate că nu vom regreta o asemenea alegere.
Nu vom accepta azi această variantă, dar ea va veni oricum. Acum sau data viitoare.
Cu zâmbetul învingătorului sigur, cu aroganța ridicată la nivel de virtute, președintele ne propune o “Românie normală”. Nu am putut citi o mai mare enormitate. O Românie formată din 16%, popor alegător, și restul până la douăzeci de milioane sunt nenorociții de pesediști ori pur și simplu nenorociți care sunt în căutarea unei Românii care să li se potrivească. Doamne ajută!
