Un cârpaci a venit la Rabi Isaac Ger și i-a spus:
- Spune-mi ce pot face în legătură cu rugăciunea mea de dimineață. Clienții mei sunt oameni săraci, care nu au decât o singură pereche de pantofi. Îmi aduc pantofii seara târziu și sunt nevoit să lucrez toată noaptea ca să îi repar.
Dimineața, încă mai am de lucru dacă doresc ca oamenii să poată pleca la lucru cu pantofii în picioare. Deci, întrebarea mea este: ce pot face în legătură cu rugăciunea de dimineață?
- Ce ai făcut până acum? L-a întrebat rabinul.
- Sunt zile în care îmi fac rapid rugăciunea, după care mă grăbesc să mă întorc la munca mea, dar mă simt un păcătos. Alteori, renunț pur și simplu la rugăciune, dar și atunci mă simt un păcătos. Ori de câte ori îmi ridic ciocanul ca să bat cuiele în pantofi, îmi aud inima oftând: “Cât de nefericit sunt, căci nu-mi pot face rugăciunea de dimineață”.
Rabinul i-a răspuns:
- Dacă eu aș fi Dumnezeu, aș prețui acest oftat mai mult decât rugăciunea de dimineață.
sursa: jurnalspiritual.eu.
