Am în față un cuprinzător volum de publicistică: Jos gheara de pe țara mea! (manifest pentru națiune), al scriitorului și jurnalistului Andonis Cezar Mihalache. Cred că este o lucrare unică în istoria jurnalismului românesc. Nu atât prin aproape cele 500 de pagini (vor mai fi încă și altele), cât mai ales prin mesajul celor peste 300 de articole publicate în ultimii 16 ani. În ele se îngemănează condeiul talentat al scriitorului Mihalache, cu ascuțișul de brici nemilos, neiertător, curajos și demascator al jurnalistului Mihalache.
Iar mesajul acesta este cuprins în titlul cărții: un strigăt-avertisment pe care autorul îl adresează celor care nu numai că nu ne-au iubit niciodată, ci ne-au urât, de când vânturile neprielnice ale unor vremuri pierdute în negurile istoriei i-au abandonat în mijlocul Europei. Odată cu ei s-a spulberat și liniștea vechiului continent, dar mai ales a popoarelor care au avut neșansa de trăi în vecinătatea lor. Fiindcă, după cum afirmă Milton G. Lehler, acestea i-au considerat pe unguri “ca pe un flagel trimis de Dumnezeu asupra lor”!
De acest flagel am avut și avem din plin parte și noi, românii. Pentru că din el s-a născut și s-a întins, ca o pecingine, extremismul și revizionismul unguresc, care a condus, în cele din urmă, la o ideologie fascistă, prin care se decreta că “națiunea ungară este cea mai splendidă realizare a rasei mongole, care nu cunoaște decât victoria. În noi fierbe sângele lui Attlila, al lui Arpad și al lui Gingishan”! Nu este deci întâmplător că dintr-o asemenea ideologie a izvorât acea gândire primitivă, concentrată în barbara “Mărturisire a leventului”, publicată în broșura din 1939, întitulată “Nincs Kegyelem” (Nu există iertare). Aceasta ne viza direct pe noi, lansând ideea “suprimării, fiecărui valah”, pentru a rămâne “o singură naționalitate, cea maghiară, națiunea, sângele meu (...) Nu va fi milă!”
Iată deci cui se adresează strigătul-avertisment din titlul volumului lui Andonis Cezar Mihalache. Și nu neapărat pentru că ar mai exista și acum pericolul ce ne-a pândit în urmă cu aproape un veac. Vremurile s-au schimbat. Nu mai poate fi pusă în aplicare “mărturisirea leventului” din 1939. Pot exista acum însă cu totul alte pericole ce ne pândesc. Ele sunt ,,pașnice”, nu mai presupun neapărat vărsare de sânge. Însă sunt cu mult mai periculoase. Fiindcă perfidia iredentismului și extremismului maghiar a rămas aceeași. Ea manevrează însă cu alte metode, a celor pe care le-aș numi “troianiste”, sau, ca să le “botez” cu niște termeni mai moderni, cele al “coloanei a cincea”. În aceasta pot fi incluse absolut toate organizațiile politice ale ungurilor și “ungurilor-secui” din România (UDMR, Partidul Civic Maghiar, Consiliul Național Secuiesc, Partidul Maghiar din Transilvania etc., etc.); organizațiile “civice și culturale” (de ordinul sutelor!), organizațiile para-militare (care își desfășoară activitatea sub privirile nepăsătoare ale autorităților statului român).
De altfel, războiul jurnalistic al domnului Mihalache - fiindcă e într-adevăr un război! - este purtat pe două fronturi: unul împotriva celor la care m-am referit în rândurile de mai sus. Sunt urmașii celor pe care Emil Aurel Dandea, în 1928, îi arăta cu degetul, de la tribuna Parlamentului României. Ei nu gândesc altfel decât înaintașii lor: “Țara, națiunea, instituțiile și tot ce este valah, e înaintea noastră superlativul odiosului, ce trebuie urât din toate puterile și combătut cu toate mijloacele (...) Legile țării le privim din punct de vedere al eludării lor, sau ca să tragem eventualul profit pe care ni-l asigură (...) Cu cât vom avea mai multe libertăți, cu atât vom lucra mai intens, cu cât vom avea mai multe drepturi, cu atât vom fi mai periculoși pentru statul român, căci nouă, drepturi și libertăți de la români nu ne trebuie decât ca să le îndreptăm contra lor (...) A slăbi tot ce este românesc, a strica cu tot prețul, a alimenta nemulțumirile, discordia înăuntru, ponegririle în afară - iată datoria noastră pe teritoriul românesc. Patria pentru noi este maghiară, cea veche. Numai cetățenia forțată, temporală este cea românească. De aceea stăm în cetățenia impusă nouă, până ce ne vom putea reuni cu patria. Căci existența și fericirea maghiarilor nu se pot încadra între actualele hotare ale României”. Tocmai de aceea Dandea îi ruga pe “conducătorii țării noastre de azi, ca și pe cei de mâine, să gândească asupra acestor probleme”, și le atrăgea atenția că “orice încercare de a-i câștiga sufletește pe unguri, pe secui, prin politicienii ce li s-au urcat azi în spatele lor, este condamnată dinainte la cel mai catastrofal eșec”.
Celălalt front al lui Mihalache este cel împotriva acelora care au devenit slugi și unelte ale celor care trăiesc “sub asuprirea valahilor, cea mai ticăloasă națiune de pe suprafața pământului”! Ei pot fi catalogați, fără nicio reținere, trădători de țară și de neam! Nu din prostie, ci din interes. Nu neapărat doar aceia care s-au vândut pentru un pumn de linte, precum Sabin Gherman, ci cei ce s-au vândut pe mulți și grei “pumni” de arginți, vânzătorii de țară, care au pus - și pun încă! - meschinele și mizerabilele interese personale și de partid mai presus de interesele României și ale poporului român! Iar aceștia sunt, “în corpore”, toți cei ce s-au perindat la guvernarea țării în ultimul sfert și mai bine de veac, din 1990. Ei au “trudit” la dărâmarea industriei, a agriculturii, a economiei românești; la vinderea pământurilor, a munților și pădurilor țării, a tuturor bogățiilor ei, astfel încât să ajungem o colonie modernă, astfel încât “străinii ni s-au urcat în cap și ne râd în nas”. Sunt lichelele, slugile plecate, lipsite de pregătire și conștiință. Aceștia sunt urmașii celor pe care Nicolae Iorga îi numea cândva “hâzii politicieni mâncați de pofte și nevolnicii (...) cârmuitorii neghiobi și vânduți ai țării”, care nu merită niciodată să fie iertați de Dumnezeu. Dar nici de poporul român!
Citiți această monumentală lucrare a lui Andonis Cezar Mihalache și o să aflați numele tuturor.
