HIFA - ZIUA PORȚILOR DESCHISE

Distribuie pe:

În ultima zi a lunii septembrie 2017, cu prilejul zilei porților deschise, Asociația HIFA România a organizat la Casa Deus Providebit un program cu privire la activitățile desfășurate, o expoziție cu lucrări executate de către persoanele cu dizabilități. Această zi a porților deschise a fost a treia ediție. Cu acest prilej a avut loc și o conferință de presă unde a fost prezentat proiectul HIFA Park.

De menționat că Asociația HIFA România a luat ființă în anul 2000 la Târgu-Mureș cu scopul de a reprezenta interesele persoanelor cu dizabilități și, a bolnavilor cronici.

După ce președinta asociației, Simon Judit, a deschis lucrările conferinței a dat cuvântul voluntarei Szöcs Blanka de la care am aflat că Asociația HIFA România (HIFA=Ajutor pentru toți) a achiziționat un teren în apropierea municipiului nostru cu scopul de a se construi locuințe pentru 10 persoane și un centru de zi, iar Parcul HIFA va fi destinat, în primul rând, persoanelor cu dizabilități care nu au familii și nu au posibilitatea de a duce o viață decentă ca oameni independenți.

Facem precizarea că la prezentarea noastră, cu ocazia porților deschise la HIFA România, Csato Éva, director executiv, ne-a întâmpinat și ne-a pus la dispoziție materiale din care am luat la cunoștință despre activitățile pe care le desfășoară membrii asociației. Îi mulțumim pentru sprijinul acordat în realizarea celor câteva rânduri de reportaj, încheind cu următoarele cuvinte găsite într-unul din materialele puse la dispoziție: „Rolul comunității stă în puterea de convingere a ei, fiindcă atunci suntem aproape de celălalt când are nevoie de NOI."

Lasă un comentariu