Cunoscut drept ocrotitor al celor acuzați pe nedrept, al călătorilor și comercianților, al fetelor nemăritate și al mireselor și, în mod special, al copiilor mici, Sfântul Ierarh Nicolae, cel mai cunoscut și iubit sfânt al Bisericii Ortodoxe și Catolice, s-a născut în jurul anului 280, în localitatea Patara Lichiei și a trecut la cele veșnice în 6 decembrie 342, în localitatea Mira (astăzi Kocademre, în Turcia).
Părinții săi, Teofan și Nona, fuseseră convertiți la creștinism de ucenici ai Sfinților Apostoli și l-au crescut într-o curățenie cu adevărat cerească, astfel că tânărul Nicolae frecventează școlile timpului, însușindu-și o cultură aleasă și o experiență de viață deosebită. Când avea 18 ani, o molimă de ciumă și holeră a secerat viețile a mii de oameni, iar cinstiții săi părinți au fost răpiți de recea moarte. Rugăciunea lui zilnică era ajutoarea celor în necazuri. Își dă seama că adevărata credință și religie este creștinismul și că faptele credinciosului sunt manifestarea sentimentelor sale de evlavie: „A fi credincios însemnă a cerceta pe orfani, pe neputincioși, pe cei în necazuri și lipsiți de orientare, să fii cu inima în veșnicie și cu trupul neîntinat în lume" (Iacov II, 26-27). Fiind pătruns de dragostea de a sluji pe Dumnezeu, tânărul Nicolae vinde averea moștenită și pleacă la Ierusalim, hainele sale scumpe rămân la ușa peșterii Betleemului, îmbracă pe cei goi, ajută pe cei neputincioși, plânge cu cei neputincioși și infirmi, se resemnează cu leproșii și cu cei cuprinși de boli incurabile. Pornind de la ideea că cine va păzi Evanghelia și va face numai bine și va învăța pe alții, mare se va chema în Împărăția cerurilor (Matei V., 19). „În zilele din urmă vor fi vremuri grele, oamenii vor fi egoiști, iubitori de avuții și bani, lăudăroși, trufași, neascultători, hulitori, batjocoritori și nerespectoși față de părinți, nemulțumitori, fără respect pentru trecut și fără evlavie…" (Tim. III, 1-2, 4).
Astfel se ridică împotriva nedreptății și câștigului urât, și, la vârsta de 23 de ani, primește preoția pentru mila celor neputincioși, pentru a înfrânge păcatele lumii și pentru a înfrânge puterea diavolului. În viața comunității umane de atunci, tineretul era dezechilibrat, erau lupte între națiuni, războaie, căsătorii de interes, tinerii bogați se lăfăiau în distracții fără contenire, mai marii cetăților jefuiau pe muncitorii cinstiți, iar fetele erau cumpărate, dezonorate și trimise pe piețele Orientului. Împotriva acestor tragedii se înalță tânărul preot Nicolae. Este prins, jefuit și bătut de niște tineri dezmățați, rămânând cu semne toată viața, dar autoritatea lui crește tot mai mult. Murind episcopul din Mira, poporul credincios îl roagă să primească episcopia, el refuză, recunoscând că este nevrednic ca arhiereu a lui Hristos, dar sfântul Metodie al Constantinopolului îl sfătuiește să se supună. Știa că în cetate putreziciunea între tineri este mare. Așa a fost cazul cu un tată văduv care avea trei fete foarte frumoase, dar nu avea posibilități de trai. Tânărul Nicoale, noaptea aruncă în camera cinstitelor fete câte o pungă cu aur la fiecare și astfel pericolul păcătuirii este înlăturat, iar rugăciunile sale au adus tineri serioși, înjghebându-se trei familii curate și de nădejde. De multe ori se arată marinarilor tineri și călători, de atunci fiind ocrotitorul celor ce călătoresc pe mare sau pe uscat, iar azi și în văzduh. Unii slujitori considerau Evanghelia o filozofie, nu o viață cu trăire veșnică, așa cum a fost cazul lui Arie. Și la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, în anul 325, printre cei 318 sfinți părinți care au condamnat erezia, se afla și Părintele blând Nicolae, care l-a pălmuit pe Arie. În obiceiul creștinesc s-a moștenit chiar luna darurilor patronată de Sfântul Nicolae, ca cel de la care a pornit.
În culmea experienței duhovnicești, trupul său chinuit de persecutori, slăbit de suferință, lovit de cei fără de lege, atins de ploi și viscol, s-a stins din viață în ziua de 6 decembrie 342. Deși a fost cunoscut și iubit încă din timpul vieții, săvârșind nenumărate minuni, începe să fie cinstit la începutul secolului al VI-lea, la peste două sute de ani de la adormirea în Domnul.
Moaștele Sfântului Nicolae au fost depuse în locașul slujirii sale din Mira, și cu binecuvântarea Bisericii a îngăduit Sfinților părinți să le împartă și altora, pe care n-a putut în viață să-i ajute. Sfântul Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești, a cumpărat mâna Sfântului Nicolae și a adus-o în București, aflându-se astăzi în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Capitală.
În cinstea lui s-au ridicat locașuri și sfinte mănăstiri, azile și orfelinate, s-au rânduit societăți de binefaceri, s-au zidit adăposturi pentru nevoiași de toate categoriile și vârstele, prin acestea asigurându-și veșnicia pe pământ și în cer.
Ziarul mureșenilor, „Cuvântul liber", urează cititorilor cu numele sfânt de Nicoale și Nicoleta, multă sănătate, pace, liniște sufletească și un sincer „La mulți ani!"
