Acest Sfânt între Sfinți, Părintele nostru Vasile cel Mare a trăit între anii 330-379, în vremea Sfântului și marelui împărat Constantin și, până în zilele împăratului Valens, cel căzut în rătăcirea lui Arie. S-a născut în Cezareea Capadochiei, din părinți dreptcredincioși și înstăriți, Emilia și Vasile, tatăl său fiind un luminat dascăl în cetate.
Iubitor de învățătură și înzestrat pentru carte, Sfântul Vasilie și-a îmbogățit mintea, cercetând, rând pe rând, școlile din orașul său Cezareea, apoi din Bizanț, mergând și la Atena, cea mai înaltă școală din timpul său, unde a întâlnit pe Sfântul Grigorie de Nazians, cu care a legat o strânsă și sfântă prietenie.
Sfântul Vasile a îndreptat și unele lipsuri ale monahismului din timpul său, chemându-i pe monahi să se nevoiască nu numai în folosul mântuirii personale, ci și în folosul aproapelui. Este cel dintâi ierarh care a întemeiat, pe lângă Biserică, azile și spitale, în ajutorul celor săraci și neputincioși, îndemnând pe cei înstăriți să folosească avuțiile lor, ajutând pe cei nevoiași și lipsiți.
A scris Regulile vieții monahale și a pus bazele Filocaliei cu Sfântul Grigorie. Regulile monahale ale Sfântului Vasile au rămas în Biserica de Răsărit temelia organizării vieții mănăstirești. În Apus, ele au circulat în traducerea făcută de Rufin de Aquileia și au fost cunoscute de Sfântul Cassian și Sfântul Benedict, legiuitori monahali apuseni.
Sfântul Vasile cel Mare a fost un practicant prin excelență a milosteniei. Dragostea sa față de semeni s-a concretizat mai ales în așezământul filantropic, numit de credincioși Vasiliada. Acest așezământ a fost construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunați cei înfometați și abandonați, spre a fi hrăniți. Potrivit cercetătorilor, fiecare boală își avea rezervată clădirea și personalul necesar pentru îngrijire.
S-a mutat către Domnul la vârsta de 50 de ani, în ziua de 1 ianuarie, plâns de credincioși și de necredincioși, care-l iubeau și-l cinsteau pentru bunătatea și înțelepciunea lui. Cei zece ani ca arhiepiscop în Cezareea Capadochiei i-au fost de ajuns, pentru ca el să intre în istorie cu numele de Sfântul Vasile cel Mare. Pentru rugăciunile lui, Doamne miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
Numele Vasile, foarte răspândit în toată lumea creștină, provine din grecescul basileios, care la rândul lui stă în legătură cu basileos, “rege”, “împărat”, “bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius. La noi astăzi e curentă forma Vasile (la vechiul Vasile pare să fi renunțat chiar și conservatoarea limbă bisericească), cu prescurtarea populară Sile. Feminine ca Vasila sau Vasilca se întâlnesc astăzi destul de rar, fiindu-le preferat mai grațiosul Vasilică. Diminutivele mai frecvente sunt Vasilică și Sica/Sică.
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se oficiază în Biserica Ortodoxă de zece ori pe an: în primele cinci duminici ale Postului Mare, în joia și sâmbăta din Săptămâna Patimilor, în ajunul Crăciunului și Bobotezei și, desigur, în sărbătoarea care îi este dedicată în ziua de 1 ianuarie.
La mulți ani celor ce poartă numele Sfântului Vasile!
