REALITATE TRISTĂ: ORFANII ROMÂNI ADOPTAȚI DUPĂ REVOLUȚIE AU CREIERELE MAI MICI CU 8,6%!

Distribuie pe:

Cercetătorii britanici de la Colegiul Regal din Londra, citați de descopera.ro, susțin că efectul teribil al orfelinatelor comuniste le-au redus creierul copiilor instituționalizați, cu 8,6%!

“În studiul nostru, am constatat că orfanii români adoptați de familiile britanice, în anii 1990, au rămas cu creierul afectat de privațiunile suferite în instituțiile comuniste.

Concluziile au la bază tomografiile realizate, în prezent, pe creierele tinerilor adulți, care au fost adoptați din orfelinatele românești, de familiile britanice, imediat după Revoluția din 1989. Acum, deși copiii au ajuns în familii iubitoare, care le-au oferit toate condițiile, lunile sau anii de neglijare de la începutul vieții au lăsat urme asupra structurii creierului.

Ideea că orice este recuperabil, indiferent de experiența trăită, nu este neapărat adevărată. Chiar și cu cea mai bună îngrijire, tot poți vedea semnele adversităților timpurii.

Chinul copiilor subnutriți, care aveau contacte sociale minime și nu erau îngrijiți suficient, a șocat lumea, după căderea regimului Ceaușescu. Politicile opresive ale dictatorului interziceau avortul și contracepția și, prin urmare, mulți copii au sfârșit în orfelinate, în condiții teribile. Studiile anterioare, pe tema copiilor adoptați, au indicat că aceștia au avut dificultăți cognitive în copilărie (deși acestea s-au corectat cu timpul), dar și probleme precum ADHD, iar ca adulți au manifestat anxietate și depresie.

În cadrul noului studiu, am realizat tomografii și alte analize pe creierele a 67 de tineri români adoptați, care au petrecut între trei și 41 de luni în condiții de privațiune severă în orfelinatele din România.

La momentul analizelor, subiecții aveau între 23 și 28 de ani. În același timp, am analizat și creierele a 21 de tineri de vârste similare, care s-au născut în Marea Britanie și care au fost adoptați, înainte de vârsta de șase luni.

Rezultatele au fost clare: creierul tinerilor adoptați din România era, în medie, cu 8,6% mai mic decât al celor adoptați din Marea Britanie, regiunile afectate din creier fiind cele care coordonează funcții cum ar fi organizarea, motivarea, integrarea informației și memoria.

Am mai aflat că fiecare lună petrecută în orfelinatele din România contribuia și mai mult la reducerea mărimii creierului. Concret, fiecare lună era asociată cu o reducere de 0,27% a volumului total al creierului.

Studiul a mai arătat că dimensiunea redusă a creierului explică, măcar parțial, IQ-ul redus și rata mai mare de ADHD printre tinerii adoptați din România.

Echipa de cercetători a propus mai multe mecanisme posibile care ar putea afecta dezvoltarea creierului, printre acestea aflându-se absența experiențelor sociale sau stresul cronic al copiilor instituționalizați.

Suntem destul de siguri că există căi psihologice care explică aceste efecte, legate de lipsa de stimulare, de lipsa de interacțiune socială, de lipsa de atașament. Atenție, subnutrirea nu pare să fie neapărat de vină”, explică acest fenomen experții britanici.

Lasă un comentariu