• „Cu toții avem nevoie de o trusă de prim ajutor, cu următorul conținut: ochelari, elastic, sfoară, plasture, creion, gumă, pliculețe de ceai. La ce folosesc oare? Ochelarii: ca să vezi și să apreciezi calitățile oamenilor care te înconjoară; elasticul - pentru a-ți aminti să fii flexibil, pentru că oamenii și lucrurile nu sunt așa cum ți-ar plăcea să fie; plasturele: pentru a putea vindeca sentimentele rănite, pe ale tale proprii și pe ale altora; creionul: pentru a nota binele, care ni se întâmplă cu adevărat; radiera: pentru a ne aminti, că fiecare din noi face greșeli și că avem posibilitatea de a le repara; sfoara: pentru a lega oamenii, care sunt cu adevărat importanți în viața ta, dar care sunt uitați în vâltoarea vieții de zi cu zi; și la urmă, pliculețul de ceai: pentru ca la sfârșitul unei zile obositoare să poți să te odihnești și să te refaci."
Viața Spirituală - 2013
***
• „Fiule! Să cugeți drept, potrivit dogmelor ortodoxiei, și să cinstești Biserica, Maica ta, care te-a alăptat întru Duhul Sfânt și care, împreună cu mine, ți-a așezat coroana pe cap, întru Hristos Dumnezeu. Căci dacă ești dator să-i cinstești și să-i iubești pe părinții tăi trupești, cu mult mai mult să-i preacinstești pe aceia care te-au născut în Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu. Fiindcă părinții trupești dăruiesc copiilor viața cea trecătoare, dar părinții duhovnicești viața cea veșnică le hărăzesc prin nașterea din nou. Cinstește așadar, Biserica, pentru ca să fii cinstit de Biserică și de Dumnezeu, și respectă-i pe preoți, părinții duhovnicești și mijlocitorii noștri pe lângă Dumnezeu. Căci, prin cinstirea preoților, pe Dumnezeu îl cinstești. După cum legea cere ca slujitorii tăi să primească cinstea cuvenită ție, tot așa și evlavia cere ca preoții lui Dumnezeu să primească cinstea cuvenită Lui. Și, după cum cinstirea dată lor, pe Dumnezeu Îl cinstește, tot așa jignirea lor Îl mânie și cu mult mai mult pe Dumnezeu."
Vasile I Macedonianul (811-886), întemeietorul dinastiei macedonene și inițiatorul renașterii artei bizantine. „Către fiul său Leon"- Tabor 2008
***
• „În închisoare aveam un program de studiu, meditație și rugăciune; ne-am făcut noi înșine ore și zile de întâlnire; în loc să ne închidă gardienii, ne-am confecționat noi zăvoare interioare. Când găseai ușa încuiată, știai că acolo este o candelă aprinsă; o candelă a inimii, care arde pentru Hristos." „Azi, marea majoritate dintre noi avem un ocean de libertate, dar, din păcate, lui Dumnezeu îi acordăm puțin timp sau deloc. Închisoarea, spunea Virgil Maxim, îți creează condiții aparte. Celula devine chilie de rugăciune, hrana, prilej de asceză, izolarea, lepădarea de bunurile și bucuriile vieții, prilej de trăire în sărăcie, curăție și feciorie. Prin colegii de celule, preoții făceau și ascultare. Făceau ascultare și de programul stabilit și impus de stăpânirea lumească, act de pedagogie divină, în care voia ta intră în chip constant în subordinea voii divine."
Virgil Maxim (1923-1997), poet, mărturisitor, întemnițat 22 de ani la: Aiud, Jilava, Gherla, Văcărești, Galda de jos. „Luptător pentru învierea neamului său".
