CRISTIAN CHIVU, ÎNTOARCERE NESPERATĂ ÎN ROMÂNIA. CONDUCEREA L-A CONTACTAT DEJA. CE I S-A PROPUS?

Distribuie pe:

Directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, Mihai Stoichiță, a recunoscut că antrenorul de la grupele de juniori ale lui Inter, Cristi Chivu, a fost pe lista FRF pentru banca tehnică a naționalei U21 a României. Deși câștigător a ieșit Adrian Mutu, oficialul federației a recunoscut că are alte planuri cu fostul fundaș al naționalei. Într-o conferință de presă în care a fost prezentat Adrian Mutu, ca noul selecționer al României U21, Mihai Stoichiță a vorbit și despre una dintre celelalte variante. Chivu a fost luat în considerare, iar, după ce Mutu a fost ales selecționer, se pare că fostului căpitan al naționalei i se pregătește un alt rol în cadrul FRF. “Chivu a fost una dintre opțiunile de la Comisia Tehnică în care membrii mi-au sugerat trei nume. Nu vă pot spune acum, dar avem alte proiecte cu Cristi Chivu, am alte gânduri cu el”, a declarat Mihai Stoichiță. “După cum știți, ieri, în cadrul CeX, s-a luat această hotărâre, propunerea fiind făcută în cadrul Comisiei Tehnice. Mi se pare continuarea liniei FRF în a promova antrenori, care vin din iarbă și care au trecut glorios la naționala României. Îi cunoaștem experiența lui Adrian Mutu, ca jucător și ca antrenor. El poate împărtăși experiența sa cu tinerii jucători ai noștri. Această echipă interesează acum, în urmă cu patru ani nu interesa pe nimeni. E bine că această echipă a devenit importantă, e bine că suscită interes. Îi urez multă baftă!”, a mai spus oficialul FRF.

Cristi Chivu își continuă munca la Inter

În sezonul 2018-2019, după o pauză de 5 ani, Cristi Chivu s-a întors în iarbă și a preluat echipa U14 a celor de la Internazionale Milano. În doar un singur an, după rezultate foarte bune cu U14, a fost promovat la U17 - iar Interul sub comanda sa strălucește din nou: “Noi toți, cei din staff, avem datoria și obiectivul de a-i crește pe cei mici și de a-i pregăti bine pentru prima echipă, lucru care se poate întâmpla anul următor sau pe viitor. În acest moment, ne bucurăm de sărbători, în compania familiilor, iar pe 3 ianuarie vom avea timp și spațiu să începem pregătirea pentru noul an”, a declarat Chivu, într-un interviu acordat italienilor de la InterTV. “Am muncit, muncim și vom munci și pe viitor. Principalul obiectiv al sectorului juvenil este acela de a-i face pe cei tineri să înțeleagă că trebuie să muncească și să se folosească de acest lucru. În 2019 am văzut rezultate foarte bune în tot sectorul de tineret de la Inter. Ne concentrăm ca anul viitor să ne îmbunătățim performanțele”, a mai spus Chivu.

Lasă un comentariu