INSP: ACTIVITATEA GRIPALĂ A AVUT UN TREND UȘOR DESCRESCĂTOR, MENȚINÂNDU-SE ÎN CONTINUARE LA O INTENSITATE ÎNALTĂ

Distribuie pe:

Activitatea gripală a avut un trend “ușor descrescător”, menținându-se însă în continuare la o “intensitate înaltă” și cu o extindere națională, în săptămâna 10-16 februarie, a informat, ieri, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.

Potrivit sursei citate, au fost raportate la nivel național 6.601 cazuri de gripă clinică răspândite pe întreg teritoriul țării, în scădere față de cele raportate în săptămâna precedentă (7.577), dar de peste 4 ori mai multe comparativ cu cele raportate în aceeași săptămână a anului precedent (1.534 cazuri).

La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare și pneumonii) a fost de 159.011, cu 62,4% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (97.930).

Au fost raportate 28 cazuri de infecții respiratorii acute severe (SARI), cu 14 mai puține față de săptămâna precedentă și cu 17 mai puține față de aceeași perioadă a sezonului precedent.

De la începutul sezonului au fost confirmate cu laboratorul 1.199 cazuri de gripă: 283 cazuri gripă cu virus AH3, 217 cazuri gripă cu virus AH1, 187 cazuri gripă A nesubtipat, 508 cazuri gripă cu virus B, patru cazuri de coinfecții cu gripă cu virus AH3 + virus B.

Până la data de 16 februarie au fost vaccinate antigripal 1.508.349 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

 

44 DE PERSOANE AU MURIT DIN CAUZA GRIPEI

Numărul persoanelor care au murit până în prezent din cauza gripei a ajuns la 44, a anunțat, ieri, Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.

Ultimele patru persoane decedate sunt femei confirmate cu virus gripal tip A, subtip (H1) pdm09: una în vârstă de 41 de ani, din județul Iași, una de 79 de ani, din județul Neamț, o alta de 64 de ani, din București, și o femeie de 43 de ani, din județul Iași.

Niciuna din cele patru persoane nu fusese vaccinată antigripal. Femeia din județul Iași de 41 de ani nu avea condiții medicale preexistente cunoscute.

Lasă un comentariu