BIANCA ANDREESCU NU VA EVOLUA NICI LA DOHA

Distribuie pe:

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 5 WTA, și-a amânat din nou revenirea pe teren după accidentarea suferită anul trecut la genunchi, declarând forfait și pentru turneul de categorie Premier 5 de la Doha, cu premii totale de aproape trei milioane de dolari, care va avea loc săptămâna viitoare, informează presa canadiană. Ea este așteptată să-și apere primul trofeu din carieră, cel de la Indian Wells, turneu de categorie Premier Mandatory, ce va avea loc între 11 și 22 martie. Jucătoarea de origine română s-a accidentat la genunchiul stâng la Turneul Campioanelor din octombrie 2019 și nu a mai evoluat de atunci, ratând Australian Open. Ea a fost convocată în lotul Canadei care s-a deplasat la Biel, în Elveția, pentru întâlnirea din FedCup, disputată în 7 și 8 februarie, dar nu a jucat. Tot din cauza accidentărilor, nu vor evolua la Doha nici britanica Johanna Kona, locul 14 WTA, nici americanca Danielle Collins, locul 50 WTA. În urma acestor retrageri, vor prinde tabloul principal americanca Jennifer Brady, locul 52 WTA, australianca Ajla Tomljanovic, locul 55 WTA, și rusoaica Svetlana Kuznețova, locul 46 WTA. La Doha, Simona Halep, locul 2 WTA, va fi cap de serie numărul 2.

Lasă un comentariu