ÎN ACEST WEEKEND, ROMÂNIA TRECE LA ORA DE VARĂ!

Distribuie pe:

În noaptea de 28 (sâmbătă) spre 29 (duminică) martie 2020, România trece oficial la ora de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel încât ora 3 va deveni ora 4.

Reamintim că introducerea orei de vară s-a produs, pentru prima dată, în luna aprilie 1916, în timpul Primului Război Mondial, scopul declarat fiind acela de a economisi combustibilul pentru eforturile de război.

În prezent, trecerea la ora de vară este justificată de creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui, însă Comisia Europeană a propus renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide, odată pentru totdeauna, dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă.

Această măsură ar urma să fie luată, de fiecare stat membru UE, începând cu anul 2021.

Efecte asupra sănătății

Întrucât trecerea la ora de vară scurtează ziua de la 24 la 23 de ore, mulți oameni pretind că dorm mai puțin și se trezesc obosiți, iar medicii le dau dreptate.

Astfel, dr. Tudor Ciuhodaru susține că schimbarea orei, primăvara și toamna, ne dă bioritmul peste cap și ne poate afecta sănătatea fizică și mintală:

“Bioritmul nostru are de suferit. Fie dormim prea mult și ajungem prea târziu la muncă, fie ne trezim prea devreme și nu știm ce să facem cu timpul liber.

Concret, s-a observat că schimbarea orei crește riscul de infarct cu 5-10%, timp de trei zile, după schimbarea orei, în special la persoanele tinere, active profesional.

De asemenea, crește riscul suicidar, timp de două săptămâni de la modificarea orei, în special la depresivi și la cei cu vulnerabilități psihoemoționale.

Alte efecte ale schimbării orei sunt modificări cardiovasculare, manifestate prin variații ale tensiunii arteriale și variate tulburări de ritm cardiac și modificări ale calității somnului (insomnie, somnolență), astenie, apatie, anhedonie (incapacitatea de a simți plăcere în situații normale), agitație, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare și memorie, cefalee, vertij, modificarea apetitului (inapetență sau bulimie), până la dereglări afective sezoniere și ideație suicidară”.

Lasă un comentariu