“Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: «Fericit ești, Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu Cel din ceruri. / Și Eu îți spun ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui»“ (Matei 16, 17-18).
Deci, însuși Iisus Hristos spune că “porțile iadului nu o vor birui”!
Dar de ce “porțile iadului nu o vor birui”? Pentru că în însăși inima Bisericii, în Sfântul Potir, se află însuși preacurat Trupul lui Hristos și însuși scump Sângele lui Hristos, iar Hristos are putere asupra microbilor, virusurilor, bacililor etc., și nu invers!
Biroul de Presă al Patriarhiei Române n-a aflat, încă, acest lucru, de aceea, temător, a dat acest comunicat: “Persoanele care au teama de îmbolnăvire prin împărtășirea din Sfântul Potir, cu lingurița comună, pot cere preotului, în mod excepțional, împărtășirea, în orice moment al zilei, din Sfânta Euharistie pentru bolnavi, care le poate fi oferită într-o linguriță adusă de acasă și folosită exclusiv în acest: scop, de o singură persoană (o firimitură din Sfânta Euharistie este pusă într-o linguriță cu vin)” (https://basilica.m/imtruirhia-mmatw-maMiri-sanitare-si-spiritimk in-timp-dc-epidemic/). O asemenea derogare de la reguli nu face decât să întărească “teama de îmbolnăvire prin împărtășirea din Sfântul Potir cu lingurița comună”. Nu cumva este o palmă în obrazul lui Hristos?
Nepoata mea, Amalia-Sofia, care, la cei zece ani ai săi, de la botez s-a împărtășit în două țări și în opt biserici, cu lingurițe comune, cu mii de persoane de toate vârstele și de toate rasele, a ajuns la concluzia că până acuma trebuia să fie bolnavă... moartă! Și nu e, nici bolnavă, nici moartă!
Cel fricos, temător de îmbolnăvire prin împărtășirea din Sfântul Potir va minți atunci când spune: “Cred, Doamne, și mărturisesc că Tu ești cu adevărat Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, Care ai venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu.
Încă mai cred că acesta este însuși preacurat Trupul Tău și acesta este însuși scump Sângele Tău. Deci mă rog ție, miluiește-mă, și-mi iartă greșelile mele cele de voie și cele fără de voie, cele cu cuvântul sau cu lucrul, cele cu știință și cu neștiință. Și mă învrednicește fără de osândă să mă împărtășesc cu preacuratele Tale Taine, spre iertarea păcatelor și spre viața de veci. Amin.
Cinei Tale celei de taină, astăzi, Fiul lui Dumnezeu, părtaș mă primește, că nu voi spune vrăjmașilor Tăi taina Ta, nici sărutare îți voi da ca Iuda; ci ca tâlharul, mărturisindu-mă, strig ție: «Pomenește-mă, Doamne, întru împărăția Ta».
Nu spre judecata sau spre osândă să-mi fie mie împărtășirea cu preacuratele Tale Taine, Doamne, ci spre tămăduirea sufletului și a trupului. Amin!”.
Și dacă e temător de Hristos, cu o teamă trupească, atunci cum îi va fi lui împărtășirea cu preacuratele Taine, spre judecată sau osândă sau spre tămăduirea sufletului și a trupului? Și nu e acest pogorământ, cumva și o hulă împotriva Duhului Sfânt, chemat de preot să sfințească darurile?
Pe vremea dictaturii regale a “marelui străjer”, regele Carol al II-lea, a venit dispoziție de sus (nu de la Dumnezeu) ca lingurița să fie trecută prin flacăra unei spirtiere după fiecare împărtășire individuală. Hristos flambat! (în unele biserici heterodoxe se poate alege între Hristos cu gluten și fără gluten!) Unii preoți au căzut în această capcană drăcească și, la un miting, s-a prăbușit tribuna cu cei care aduceau închinare “marelui străjer”.
În perioada stalinistă, prin cinematografe era prezentat un scurt film de propagandă privind carnetul de membru de partid și grija cu care trebuia păstrat. Filmul se încheia cu această avertizare “sacră”: neglijența este crăpătura din zidul vigilenței prin care pătrunde dușmanul de clasă. Câtă grijă pentru un carnet, care nici nu sfințea, nici nu vindeca sufletește și trupește!
Mutatis mutandis, putem spune: teama este crăpătura din zidul credinței prin care pătrund viermii cei neadormiți care lucrează în lume taina fărădelegii.
