COMUNICAT DE PRESĂ

Distribuie pe:

Prefectul județului Mureș, Mara Togănel, a avut o întâlnire cu reprezentanții instituțiilor mureșene din subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale pe tema efectelor pandemiei de Coronavirus în sectorul muncii.

Cifrele prezentate în cadrul discuțiilor arată faptul că în județul Mureș nu există întârzieri la plata sumelor pentru șomajul tehnic. AJOFM Mureș a efectuat 95% din plățile pentru luna aprilie, adică o sumă de aproximativ 49 milioane de lei pentru 3.795 de firme cu un total de 28.564 de angajați. De asemenea, AJPIS Mureș a efectuat plăți pentru 2.367 de dosare depuse pentru luna martie și aproape 3.000 de dosare în aprilie (plată în proporție de 95%).

“Efectele pandemiei Coronavirus asupra economiei se resimt și în județul Mureș. Ne încadrăm în media națională în ceea ce privește numărul angajatorilor care și-au suspendat contractele de muncă și au solicitat sprijin prin șomajul tehnic. De luni, tot mai mulți mureșeni au revenit la muncă, iar Instituția Prefectului rămâne în continuare atentă la revigorarea sectorului economic prin aplicarea la nivel local a măsurilor de relansare economică inițiate de Guvernul României”, a spus prefectul județului Mureș, Mara Togănel.

În județul Mureș nu a fost înregistrată o scădere drastică a numărului de angajatori activi. Dacă la data de 15 martie, în județul Mureș existau 15.042 de angajatori activi, miercuri, 20 mai, numărul acestora era de 15.020.

În ceea ce privește contractele de muncă suspendate, la data de 15 martie existau 6.246 la nivelul județului Mureș. În 20 mai, numărul total al contractelor suspendate (atât din motive care țin de pandemia Covid-19, cât și din alte motive) a ajuns la 21.725.

Prefectul Mara Togănel i-a îndemnat pe șefii instituțiilor să pună siguranța pe primul plan, odată cu reluarea programului cu publicul. În același timp, Instituția Prefectului - Județul Mureș îi îndeamnă pe mureșeni să folosească în continuare posibilitatea de relaționare online cu aceste instituții pentru a evita cât mai mult aglomerările de persoane.

La întâlnirea de miercuri, 20 mai, au participat Eva Man, inspector șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș, Gheorghe Ștef, director executiv al Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă Mureș, Cristian Răduț, director executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Mureș, și Stelian Stoica, director executiv adjunct al Casei Județene de Pensii Mureș.

Lasă un comentariu