LONGIN ALEXANDRU MACARIE, învățător-director și memorandist (1870-1939), s-a născut la Ogra, într-o familie de agricultori cu dragoste de carte. La împlinirea vârstei de 6 ani a fost înscris ca elev la Școala confesională a călugărilor franciscani din Târgu-Mureș. După doi ani a fost transferat la Școala maghiară de stat din același oraș. Între ani 1888 și 1891 a fost elev al Școlii Normale din Blaj, pe care a absolvit-o cu “clasa generală: Prima”, fiind declarat “învățătoriu poporal elementariu cualificat de ajunsu”.
A profesat ca învățător și cantor bisericesc la Iclănzel, districtul protopopesc al Ludușului de Mureș (1891-1903), Cipău (1903-1909), Vidrasău (1909-1917) și ca învățător director la Iernut (1917-1931). La Blaj a dobândit, pe lângă slova cărții și îndemânarea pedagogică, alese însușiri morale, încrederea în dreptatea poporului român și hotărârea de a sluji cauza românilor ardeleni. În timpul reuniunilor învățătorilor din district și din presa românească a vremii a aflat despre hotărârea luată de Conferința extraordinară a Partidului Național Român, din zilele de 20 și 21 ianuarie 1892, de a întocmi un Memorandum al românilor ardeleni. Memorandumul urma să fie prezentat împăratului Austro-Ungariei, Francisc Iosif I, în ziua de 28 mai 1892. Într-o consfătuire ținută la Turda în luna aprilie, în casa lui Ion Rațiu, s-a hotărât ca prezentarea să fie făcută de o delegație alcătuită din sute de persoane, reprezentând pe românii din toate regiunile transilvane. Românii care doreau să facă parte din delegație urmau să călătorească la Viena pe propria cheltuială. Printre cei 237 de delagați sosiți cu trenul în gara Staatsbanhof din Viena s-au aflat 106 agricultori, 64 de preoți, 17 avocați, 12 comercianți și industriași, 10 învățători și profesori. Acestora li s-au adăugat studenți români din Budapesta și Viena, numărul delegațiilor ajungând la circa 300. Districtul Ludușului a fost reprezentat de învățătorul Alexandru Macarie și preotul Romul Orbean, din Iclănzel, de preotul Alexandru Precup, din Șăușa, preotul Vasile Suciu și agricultorii Simion Lucaciu, Maxim Teban și Petru Teban, din Căpușul de Câmpie. Memorandumul era o expunere amplu motivată a programului din 1881 a Partidului Național Român și cuprindea următoarele: autonomia Transilvaniei, folosirea limbii române în justiția și administrația din ținuturile locuite majoritar de români; numirea de funcționari români, revizuirea legii despre egala îndreptățire a naționalităților în favoarea acestora; autonomia bisericilor și școlilor românești; ajutor financiar de la stat pentru școlile și așezămintele culturale românești; vot universal; încetarea acțiunilor de maghiarizare a naționalităților conlocuitoare; colaborarea loială cu toți cei ce luptă pentru pro-gresul și bunăstarea tuturor supușilor împăratului.
La 23 mai 1892, contele Iuliu Szapary, premierul Ungariei, i-a cerut oficial împăratului Francisc Iosif I să nu primească nici delegația românească, nici textul Memorandului, acuzându-i pe români că încearcă să distrugă baza dinastică a monarhiei. Conformându-se acestei cereri, împăratul a refuzat să primească delegația și Memorandul.
Membrii delegației memorandiste au fost acuzați de guvernul de la Budapesta de trădare de patrie. Fruntașii mișcării au fost condamnați la ani grei de închisoare și au fost închiși în temnițele de la Vatz și Seghedin. Alexandru Precup a suferit martiraj în închisorile Clujului. De atunci și până în anul 1918, Alexandru Macarie a fost atent supravegheat de organele represive. În anul 1908, Școala din Cipău a fost închisă timp de 2 luni din ordinul inspectorului Szabo Mihaly, pe motiv că învățătorul Macarie a ascuns în biblioteca școlii o poezie patriotică românească. În ziua de 30 august 1916, adică la scurt timp după ce România a intrat în Primul Război Mondial de partea Antantei, învățătorul Macarie a fost arestat și trimis în lagărul de la Fertorakoș, în Ungaria. A fost eliberat abia în 31 martie 1917. La 1 Decembrie 1918 a participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. A făcut parte din comisia pentru aplicarea Reformei Agrare din 1921, în comuna Iernut. Îl găsim ca membru fondator al Uniunii Luptătorilor Memorandiști și în delegația care, în ziua de 30 mai 1937, s-a întâlnit, la Cluj, cu regele Carol al II-lea, ca să-i solicite ajutor financiar pentru memorandiștii și urmașii acestora ajunși în stare de sărăcie.
Într-un interviu din anul 1967, sculptorul, pictorul și scriitorul Ion Vlasiu, originar din Lechința de Mureș, își exprima speranța că se va găsi cineva să-l ridice din uitare pe învățătorul de mare prestigiu și memorandist Alexandru Macarie. După o căutare de peste 40 de ani, profesorul Mircea Gheborean a decoperit, în ziua de 14 februarie 2008, arhiva lui Alexandru Macarie. Aceasta era păstrată cu sfințenie de ing. Alexandru Dorin Țuchel, din București, nepot al memorandistului.
