Astăzi, 4 iunie, se împlinesc o sută de ani de la semnarea Tratatului de pace de la Trianon cu Ungaria. N-a fost o simplă parafare a unui document între două țări. Alături de România, și în favoarea ei, și-au mai pus semnătura 26 de state, începând cu marile puteri învingătoare în Primul Război Mondial, dar și alte țări ale lumii, precum Japonia și Mexic. De cealaltă parte, Ungaria, singură, prin reprezentanții săi, a semnat de luare la cunoștință. Anul 2019 a fost dedicat semnării tratatelor de pace cu cei învinși: Imperiul Otoman, Austria, Germania, Bulgaria, care s-au conformat, recunoscându-se, din capul locului, învinși, cu toate consecințele ce au decurs din acest statut. Excepție a făcut Ungaria, care, tărăgănând semnarea și cu presiuni enorme pe la porțile învingătorilor, nu s-a lăsat convinsă de noua situație creată nici în ruptul capului. De aici și această întârziere.
Au trecut de atunci o sută de ani, și cu toate că multe din aceste foste imperii mai suspină după vremurile apuse, nicăieri în politica lor la zi nu mai întâlnești asemenea atitudine și vehemență ca din partea ungurilor, care își vor cu tot dinadinsul imperiul înapoi. Dar nu numai la nivel propagandistic, ci acționând efectiv și pe toate căile la destructurarea țărilor care s-au format în urma dezmembrării propriului lor imperiu. Este vorba, în principal, de România, fostele țări Iugoslave, Cehia și Slovacia și de Ucraina, în parte.
Cu lideri politici cu capul pe umeri, țările învinse atunci au înțeles mersul istoriei și fără a-și mai plânge de milă și-au resetat opțiunile și au trecut la reconstrucția statului. Cu un Ataturk în frunte, Turcia s-a limitat la teritoriul stabilit de tratat, deși a pierdut teritorii și resurse enorme, în interiorul căruia și-a construit o țară puternică cu veleități europene. Austria, și ea titulară a două imperii (habsburgic și austro-ungar), pe vremuri, marea crăiasă a Europei, a ajuns, teritorial, chiar mai mică decât Ungaria. Cu diferențe enorme între ceea ce a fost și ceea ce a ajuns, și-a luat soarta în propriile ei mâini și, muncind din greu, a ajuns una dintre cele mai frumoase, mai dezvoltate și mai civilizate țări ale Europei și ale lumii. În același timp, neliniștita și temuta Germanie, inițiatoare (alături de unguri) a celor două războaie mondiale), a devenit nu numai motorul economic al Europei, dar și promotorul păcii pe continent și în lume, reușind o conciliere solidă cu vecina sa, Franța, cu care s-a războit secole de-a rândul.
În schimb, ungurii, vor cu tot dinadinsul să întoarcă roata istoriei înapoi, visând la acele vremuri în care se simțeau pe cai mari, exploatându-i economicește, la sânge, și pe unii, și pe alții, dar cărora le-au dorit și sufletul, încercând să facă din: români, sârbi, slovaci, sloveni, sași, șvabi, ruteni etc., unguri sadea, printr-un crud și amplu proces de asimilare etnică.
Din atitudinile și din plângărerile lor, nu putem înțelege altceva decât faptul că ei sunt nemulțumiți de țara lor și, ca urmare, vor imperiul înapoi. O gândire vetustă și extrem de periculoasă nu numai pentru vecinii vizați, dar și pentru ei înșiși, obligați să consume în van resurse materiale și umane enorme, energii pierdute zadarnic, care ar putea fi folosite în beneficiul propriei națiuni. Sunt pierderi care se simt și care se evidențiază în nivelul de dezvoltare al țării, mult sub cel al Austriei, copărtașă la imperiu.
Nivelul lor de dezvoltare modest, în raport cu fostele titulare de imperii (nemții, englezii, francezii, olandezii și chiar austriecii), și puțin peste cel al țărilor foste dependente, cum e și cazul României, cu teritorii majore pe la trei imperii, dovedește că nici atunci când aveau toate resursele la dispoziție și nici acum când au propria lor țară, n-au dispus și nu dispun de conducători vizionari și luminați, de politici adecvate de dezvoltare. Iar dacă ungurii vor rămâne și de acum înainte cantonați în obsesiile lor morbide, plângându-se în stânga și dreapta, pentru ceea ce le-a făcut istoria, dar, în același timp, mereu cu privirea spre gardul vecinilor, și cu gândul de a-și lărgi spațiul vital în detrimentul acestora, cu siguranță că bine nu le va fi nici lor.
Ungurii, îndeosebi budapestanii de la putere, dar nici cei de rând, de pretutindeni, inclusiv cei din România de azi, obișnuiți să înghită pe nerăsuflate gogoși - acestora, nu vor reuși să se desprindă de “ trecutul lor glorios” atâta vreme cât nu vor ajunge să înțeleagă că, timp de aproape o mie de ani, cu unele intermitențe, ei, prin statutul pe care și l-au creat în Europa, au fost un imperiu. Statut dobândit prin extinderea suveranității de stat asupra altor teritorii ale altor națiuni, pe care le-a subjugat și exploatat. În consecință, Ungaria Mare, atât de mult invocată ca moment de mare glorie, fondată pe principiul enunțat mai sus, n-a fost o țară, ci un imperiu. Mai pe înțeles, ungurii n-au fost în regulă la acea vreme, din motivele bine cunoscute. Ei sunt în ordine abia de la semnarea Tratatului de la Trianon, când li s-au consfințit o țară, după puterile lor și după toate principiile dreptului internațional. Ca urmare, Ungaria adevărată nu este o națiune demnă și curată ca lacrima, consfințită acum o mie de ani, cum trufaș pretindea ministrul ei de externe la recenta întâlnire cu omologul român, în vreme ce în ograda sa deținea ostatice teritorii și națiuni pe care le-a cotropit și le-a exploatat la sânge, de-a lungul veacurilor, cu gândul hain de la 1867 încoace de a le suprima definitiv, și limba, și credința, existența ca națiuni de sine stătătoare, fapt de o nimicnicie nemaiîntâlnită în istoria imperiilor. Atât Viena, cât și Budapesta, dar nu numai ele din arealul imperiului austro-ungar, sunt apreciate ca unele din cele mai cochete și mai frumoase orașe ale Europei.
Le-am vizitat și aceeași părere o avem și noi, gândindu-ne însă cât aur, argint, lemn, sare și alte bogații, de-ale Transilvaniei noastre, câtă trudă de iobagi români, n-au contribuit la opulența și frumusețea acestora.
Cu referire la Ungaria Mare, am folosit permanent sintagma de imperiu, pentru că aceasta a fost ea. Pentru a-mi întări convingerea în dreptate, am consultat pe internet lista marilor imperii. E într-adevăr impresionantă. De-a lungul veacurilor, ceea ce înseamnă atât în era noastră, cât și înainte de ea, au fost aproximativ o sută de imperii pe care le-a reținut istoria. Amintim pe cele mai cunoscute de noi și impresionante ca mărime, cum ar fi imperiile: roman, mongol, otoman, rus, spaniol, britanic, francez, englez, olandez etc. Închipuiți-vă că pe lista care începea cu cel mai faimos - Imperiul britanic (33,7 mil. kmp, adică 22,6 la sută din suprafața globului și 20 la sută din populația lumii), dispărut azi și pentru care englezii totuși nu se dau de ceasul morții, mai la coadă este consemnat și imperiul austro-ungar, cu o suprafață mult mai modestă (676.615 kmp, și 2,3 la sută din populația lumii), dar cu o viață mult mai lungă, cu metode și tehnici de exploatare exercitate asupra celor oprimați, de-a dreptul inumane.
Concluzionând faptele și realitățile, credem că ungurii ar trebui să renunțe de 4 iunie la coborârea drapelului în bernă și să facă eforturi pentru scoaterea doliului din sufletul lor și, judecând istoria la rece, ar trebui să-i dea acesteia dreptatea cuvenită. Aceasta ar însemna o atitudine prietenească față de țările care-i înconjoară, pentru că ei au probleme și cu Slovacia, și Cehia, cu Serbia, Slovenia, Bosnia-Herțegovina, cu Ucraina și chiar cu Austria, ori a merge mai departe în această notă agresivă față de toți, ni se pare un gest sinucigaș. Sinucigaș și pentru modul în care Budapesta îndeamnă minoritățile din aceste țări să se raporteze permanent ostil în relațiile cu statul, cu instituțiile acestuia și cu populația majoritară.
Noi, românii, ne dorim cele mai bune relații cu concetățenii maghiari, pentru că viața ne este întrepătrunsă, iar calitatea acesteia depinde de buna noastră înțelegere. Locuim în aceleași sate și orașe, pe care suntem obligați să le gospodărim împreună, suntem vecini de apartament și ne întâlnim zilnic pe scările blocului, circulăm cu aceleași mijloace de transport și suntem colegi de serviciu. Relațiile interumane merg până acolo încât unii tineri se căsătoresc și întemeiază familii mixte etc. Sunt o mie și una de motive pentru care este necesară o bună comunicare, înțelegere și respect reciproc. Or atâta vreme cât se promovează ura și minciuna, ca mijloc de dezbinare și de înveninare a climatului de conviețuire, folosind Trianonul ca măr al discordiei, nimic nu va putea fi în regulă. Cei care văd Tratatul de la Trianon drept o bornă care trebuie să piară pentru renașterea Ungariei Mari, ar trebui să se întrebe dacă cei vizați de acest medieval proiect ar mai fi de acord să facă parte din această construcție? Vă asigur că nu! Părerea noastră este că a discuta mereu pe această temă este nu numai o pierdere de vreme, ci și o vânare de vânt. Lucrul cel mai bun pe care Ungaria s-ar cuveni să-l facă cu acest prilej este să ceară scuze popoarelor subjugate, de-a lungul vremii, pentru marile prejudicii aduse prin exploatarea și comportamentul inuman față de aceștia, chiar dacă la acea vreme se “purta” și așa ceva.
