INTERVIU CU ALIN ROMULUS PĂCURAR, PREȘEDINTELE CORPULUI PROFESIONAL AL MEDIATORILOR DIN JUDEȚUL MUREȘ (I)

Distribuie pe:

- Activitatea de mediere este o meserie relativ nouă în România. Care este forța de muncă în acest domeniu la nivel național și județean Mureș?

- Eu sunt unul dintre cei 49 de lideri care conducem astăzi la nivel național Corpul Național al Mediatorilor. Cei 9 colegi ai mei, parte a Consiliului de Mediere, consiliu ales pe un mandat de 4 ani, conduc destinele profesionale ale mediatorilor, care, astăzi, suntem în număr de 3.700. Trebuie să vă spun că, la nivelul județului Mureș, am un număr de 89 de colegi mediatori, dar, care, până la finele anului, își vor exprima continuitatea în profesie, sau plafonarea, suspendarea lor din cadrul activității lor specifice de mediere.

- Care este rolul și locul mediatorului în societate?

- Rolul mediatorului în societate este de a ajuta două părți aflate în conflict, într-o dispută, într-un litigiu, de a ajunge pe calea comunicării la o înțelegere, care, după aceea, poate fi autentificată la notar, sau parafată printr-o sentință de onorații magistrați. Conflictele cele mai majore vin din relațiile de familie. Datorită pandemiei, România și cetățenii români, în mod special cei care lucrează în străinătate, prin Europa, a crescut numărul cererilor de consfințire a acordului de divorț al soților. Pentru a clarifica situația lor civilă, respectiv, căsătorit - necăsătorit, mediatorii le vin în sprijin pe calea comunicării, în mod special acolo unde există și minori în cauză. Un caz concret. De mulți ani, soțul lucrează în străinătate. Acum, datorită pandemiei de Covid-19, a venit acasă. Datorită faptului că, după perioade lungi de absență, acum au stat o perioadă mai lungă în comun, acasă, au început acumulări de energii negative între ei, reproșuri, și au decis să-și întrerupă relația de căsătorie, ba chiar să-și oficializeze acele relații, altele, pe care le aveau fiecare, la mii de kilometri depărtare unul de altul. Vedeți dumneavoastră, dacă instanța de judecată, la modul clasic, face ca în doi ani de zile să se pronunțe într-un proces de divorț, din păcate, nu prin acordul soților, ci din vina unuia dintre ei sau a ambelor părți, tragedia unui divorț se răsfrânge asupra copiilor, care nu înțeleg de ce părinții lor se ceartă, sau sunt despărțiți în fapt, de ce ei trebuie să fie implicați și să sufere. Și atunci intervine mediatorul, specialistul în comunicare. El nu este un specialist în materie juridică, neapărat. Rolul său este de a aplana conflictele pentru ca pacea și armonia socială să fie instaurată. Au crescut de două ori și jumătate cererile de divorț în perioada pandemiei. Acum, pentru că ne îndreptăm spre era digitalizării justiției, și noi, mediatorii, am făcut posibil acest lucru prin acele comunicări la distanță pe care le putem face prin conferințele individuale de tip “zoom”, prin internet, acele comunicări, ședințe separate, cum le numim noi, nu sunt neapărat obligatoriu a fi făcute în biroul mediatorului, ci doar să respectăm principiul de bază al medierii, confidențialitatea.

 

Lasă un comentariu