“ȘCOALA VA ÎNCEPE ÎN CONDIȚIILE PE CARE NI LE VA PERMITE EVOLUȚIA EPIDEMIEI”

Distribuie pe:

Președintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat că încă se fac analize cu privire la modalitatea în care se vor desfășura cursurile în noul an școlar, subliniind că Guvernul pregătește deschiderea școlilor “pentru orice scenariu”.

“Școala va începe în condițiile pe care ni le va permite evoluția epidemiei. Există un grup de lucru interministerial coordonat de vicepremierul Raluca Turcan care face analize extrem de serioase - evaluarea infrastructurii, evaluarea cadrelor didactice, distribuția posibilă a elevilor în clase, studiază sisteme, inclusiv sistemul mixt. Suntem într-o analiză foarte serioasă pentru că nu poți să creezi o previziune astăzi care să fie modificată în funcție de evoluția epidemiei. Noi pregătim deschiderea școlii pentru orice scenariu”, a declarat Orban, la sediul PNL.

El a arătat că o decizie în acest sens va fi luată atunci când vor exista toate datele necesare.

Orban a mai indicat că așteaptă să se finalizeze licitația pentru distribuirea celor 250.000 de tablete elevilor.

“Am alocat din fondul de rezervă sumele necesare pentru achiziționarea numărului de tablete care a rezultat din centralizarea făcută de Ministerul Educației prin inspectoratele școlare. Este vorba de 250.000 de tablete. Licitația este în curs. Așteptăm să se finalizeze această licitație pentru a putea distribui tabletele”, a spus premierul.

 

“AM STABILIT DOMENIILE PRIORITARE PE CARE LE VOM FINANȚA CU BANII DE LA UE”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri seara, că la întâlnirea cu premierul și mai mulți miniștri pe tema fondurilor europene au fost stabilite domeniile prioritare care vor fi finanțate cu banii obținuți de la UE, indicând investițiile în infrastructură.

“Am discutat despre modalitățile prin care România să poată accesa și valorifica cele 80 de miliarde de euro, bani pe care i-am obținut prin negocierile de la Bruxelles. Am stabilit domeniile prioritare pe care le vom finanța cu acești bani, fiindcă ne dorim ca România să prospere în următorii ani și asta nu se poate face decât prin investiții masive în domeniile cu impact major pentru cetățeni. Noi facem o prioritate zero din investițiile în infrastructură. Avem bani să construim autostrăzi, căi ferate, să modernizăm infrastructură energetică și de mediu, să implementăm programe de digitalizare în economie, în administrație, să investim în infrastructura din educație și din sănătate. Românii vor avea astfel acces la servicii de sănătate de calitate, de care vor beneficia în spitale moderne, la standarde europene”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, într-o conferință de presă.

Potrivit șefului statului, România are “o șansă extraordinară” prin aceste 80 de miliarde de euro. “Împreună cu Guvernul Orban, suntem hotărâți să o valorificăm la maximum, în beneficiul românilor. Cu multă muncă și responsabilitate sunt convins că vom reuși”, a susținut el.

 

PARLAMENTARII PRO ROMÂNIA VOR VOTA MOȚIUNEA DE CENZURĂ

Parlamentarii Pro România vor vota moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Orban, a decis luni Delegația permanentă a partidului.

Conform unui comunicat transmis luni, membrii Delegației Naționale au discutat și oportunitatea susținerii unei moțiuni de cenzură îndreptate împotriva Cabinetului Orban, iar concluzia a fost că “România se adâncește în criză cu fiecare zi de guvernare a acestui Executiv”.

“Nu a fost niciodată un haos mai mare ca acum. Situația a scăpat de sub control pentru că nu s-au luat la timp măsurile potrivite. În martie, Guvernul visa anticipate și spunea că nu există riscuri epidemice. Mai apoi, când era deja prea târziu, a venit cu măsuri dure care au distrus economia și așa șubrezită și care au îngenunchiat companiile autohtone. Nu au venit cu soluții pentru școală, pentru sănătate, pentru economie, nu și-au recunoscut incapacitatea de a gestiona o asemenea criză, au refuzat să asculte de specialiști și continuă să trăiască într-o lume în care procentele electorale și alegerile sunt prioritare, indiferent de riscuri.

România este astăzi mai rău decât la începutul pandemiei, Guvernul Orban poartă această vină și trebuie să plece”, a declarat Victor Ponta, conform sursei citate.

În 30 iulie, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că social-democrații au decis depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Orban în luna august.

“Avem de-a face cu un guvern cu credibilitate zero. Un haos mai mare decât este acum nu poate fi creat nici măcar de către PSD sau Opoziție, de aceea am hotărât astăzi depunerea unei moțiuni de cenzură în luna august. (...) Colegii au propus ca la jumătatea lunii august să avem moțiunea depusă. La baza moțiunii va sta cartea neagră a guvernării PNL, cronologic, dar și pe fiecare domeniu în parte”, a spus Ciolacu, după ședința Comitetului Executiv Național al PSD.

Marcel Ciolacu a precizat că a avut discuții cu Victor Ponta în ceea ce privește depunerea moțiunii de cenzură și a făcut apel la toată Opoziția din Parlament să o voteze.

 

PROTESTE SIMULTANE ÎN PIAȚA VICTORIEI DIN CAPITALĂ

Două grupuri de persoane s-au adunat, luni seară, în Piața Victoriei din Capitală, pentru a protesta, pe de o parte, față de modul în care sunt derulate anchetele cu privire la evenimentele din seara de 10 august 2018, dar și față de măsurile luate de Guvern pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Grupul care s-a adunat pentru a marca doi ani de la evenimentele petrecute în seara de 10 august în Piața Victoriei din Capitală scandează “Libertate”, “Jandarmeria apără hoția”, “Diaspora-i cu noi”.

Un alt grup s-a strâns în Piața Victoriei pentru a protesta față de măsurile anti-COVID-19. Ei cer demisia Guvernului și scandează lozinci precum “Jos oculta mondială”, “Jos masca”, “Demisia”.

De asemenea, protestatarii afișează pancarte cu mesaje precum “Valul doi suntem noi”, “Totul va fi bine”, “Fără frică, fii patriot”, “Nu vrem pușcărie medicală”, “COVID-ul și pandemia au distrus economia”.

 

ACCESUL PACIENȚILOR CU HEPATITĂ C LA TRATAMENTE FĂRĂ INTERFERON - ASIGURAT PRIN REGLEMENTĂRI SPECIALE

Casa Națională de Asigurări de Sănătate asigură tratamente fără interferon pentru 17.500 de pacienți adulți cu hepatita C, indiferent de stadiul de fibroză și ciroză compensate, în perioada februarie - iulie, 4.158 de bolnavi accesând acest tip de medicație.

Potrivit unui comunicat al CNAS transmis AGERPRES, începând cu 1 iunie, există în derulare și un contract de tip cost-volum-rezultat (C-V-R), în cadrul căruia pot beneficia de tratament pacienții adulți, fără ciroză hepatică sau cu ciroză hepatică compensată, care în urma tratamentelor anterioare cu medicamente cu acțiune antivirală directă nu au obținut răspuns terapeutic. Contractul prevede tratamente pentru un număr de 300 de pacienți eligibili, iar până la această dată au fost transmise de medicii curanți și confirmate în Platforma Informatică a Asigurărilor Sociale de Sănătate (PIAS) un număr de 61 de formulare specifice.

Tratamentul adulților este asigurat de medici din specialitatea gastroenterologie și boli infecțioase aflați în relație contractuală cu casele de asigurări din 16 județe (Arad, Bacău, Brașov, București, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Bihor, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Suceava, Mureș, Timiș) și CAS AOPSNAJ.

Începând cu luna februarie, CNAS derulează un contract C-V-R prin care asigură tratamente fără interferon pentru un număr de 100 de copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani. Până la această dată, tratamentul a fost accesat pentru șase tineri.

Pentru copii, tratamentul este asigurat de medici din specialitatea gastroenterologie pediatrică și boli infecțioase aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate din 11 județe (București, Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Mureș, Sibiu, Timiș) și CAS AOPSNAJ.

CNAS precizează că, în contextul pandemiei de COVID-19, aplicarea măsurilor implementate pentru a asigura accesul pacienților eligibili cu hepatită C la tratamentele fără interferon au fost prelungite până la data de 30 septembrie.

Pentru pacienții care au domiciliul într-unul din județele prin care se derulează contractele C-V-R, inițierea tratamentului se efectuează de medicul gastroenterolog sau infecționist (prima rețetă), iar prescrierea în continuare a medicamentelor se poate face de un medic în specialitatea medicină internă din ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice sau de medicul de familie pe lista căruia este înscris pacientul, în baza scrisorii medicale și a confirmării înregistrării formularului specific de prescriere, în vederea asigurării continuității tratamentului.

Pentru pacienții care au domiciliul într-un județ în care nu se derulează contractele C-V-R, prescrierea se realizează doar de către medicul gastroenterolog sau infecționist.

Evaluarea rezultatului medical pentru pacienții al căror tratament a fost inițiat începând cu 1 februarie 2020 se va realiza exclusiv de medicul curant al pacientului, informațiile urmând a fi procesate în PIAS de casa de asigurări de sănătate prin care se derulează contractul C-V-R și cu care se află în relații contractuale medicul curant.

De asemenea, pacienții cu domiciliu în alt județ decât cel prin care se derulează contractul C-V-R și pentru care a fost inițiat tratamentul fără interferon au posibilitatea să ridice prescripțiile medicale din județul în care acesta domiciliază, în baza unei proceduri afișate pe site-ul CNAS.

“În această perioadă dificilă, numărul de inițieri de tratamente a fost mai mic, în urma evaluării de către medicii specialiști a riscurilor și beneficiilor pentru fiecare pacient în parte. Vom analiza și vom decide modul în care va fi asigurat accesul la servicii și tratamente în continuare pentru toate patologiile și după data de 30 septembrie, pentru că încă ne confruntăm cu problemele create de pandemie. Măsurile implementate până acum sunt rezultatul consultărilor cu specialiștii și cu asociațiile de pacienți, cu care vom colabora în continuare pentru elaborarea măsurilor pentru perioada de după 30 septembrie”, a declarat președintele CNAS, Adela Cojan, citată în comunicat.

 

30 DE PRIMARI PSD, TRANSFERAȚI LA PNL

Deputatul USR Ionuț Moșteanu precizează că în ultimele zile peste 30 de primari social democrați s-au transferat la PNL și apreciază că liberalii “nu au înțeles nimic” din votul la alegerile europarlamentare și prezidențiale.

“Doar în ultimele zile, peste 30 primari PSD s-au transferat la PNL. Se adaugă altor zeci de traseiști - primari și viceprimari PSD transferați deja. La Pitești, viceprimarul PSD este candidatul PNL. La Iași, PSD-istul Chirica. Prin toți acești primari, pesedismul supraviețuiește”, scrie el pe Facebook.

Moșteanu, candidat al USR pentru funcția de primar al municipiului Pitești, adaugă că România nu poate fi reconstruită “cu aceiași oameni care au ținut comunitățile noastre în subdezvoltare”.

“PNL nu a înțeles nimic din votul la europarlamentare și prezidențiale. Nu putem reconstrui România, comunele și orașele noastre cu aceiași oameni care au ținut comunitățile noastre în subdezvoltare și au încurajat 4 ani regimul lui Dragnea. Nu au făcut nimic 30 de ani. Vor face ei mai bine acum?”, scrie deputatul.

 

PESTE 6 MILIOANE DE LEI - SUBVENȚII VIRATE PARTIDELOR...

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a virat, în prima decadă a lunii august, în conturile a șapte partide - PSD, PNL, USR, ALDE, PMP, Pro România și Partidul Forța Națională - subvenții în sumă totală de 6.044.078,77 lei.

Potrivit AEP, Partidul Social Democrat a primit 3.024.003,61 lei, Partidul Național Liberal - 1.678.483,05 lei, Uniunea Salvați România - 448.149,88 lei, Partidul Alianța Liberalilor și Democraților - 366.866,13 lei.

De asemenea, Partidului Mișcarea Populară i-a fost virată în cont suma de 201.667,44 lei, pentru Pro România - 280.093,67 lei și Partidului Forța Națională - 44.814,99 lei.

AEP precizează că acordarea subvenției lunare de la bugetul de stat Uniunii Naționale pentru Progresul României, determinată potrivit algoritmului de repartizare a subvenției prevăzut în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, coroborate cu prevederile art. 38 alin. (1) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată, s-a suspendat prin Decizia Președintelui AEP nr. 32, din 31.03.2016, și va fi păstrată în sumă de mandat potrivit prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată.

 

CAMPANIE DE STRÂNGERE DE SEMNĂTURI PENTRU CANDIDATURA LUI TRAIAN BĂSESCU LA PRIMĂRIA CAPITALEI

Președintele PMP, Eugen Tomac, solicită membrilor și simpatizanților partidului să strângă semnături pentru candidatura lui Traian Băsescu la Primăria Capitalei.

“În atenția tuturor colegilor și susținătorilor PMP! Vă invităm să ne susțineți în campania de strângere de semnături pentru viitorul primar general al municipiului București! Cu Băsescu înainte! Toți pentru București!”, a scris Tomac, pe Facebook.

Alăturat textului, el a postat modelul listei de susținători în vederea validării candidaturii lui Traian Băsescu pentru funcția de primar al Capitalei.

 

“OLIVIU GHERMAN - UN REPER DE MORALITATE”

Președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, afirmă că Oliviu Gherman, fost șef al Camerei superioare a Parlamentului, va rămâne “un reper de moralitate” și “un model de gândire” dedicat binelui românilor.

“Zilele trecute, mi-am propus să iau legătura cu toți președinții Senatului pentru a-i invita la o ședință solemnă pentru a marca, la 10 septembrie, 30 de ani de Senat post-decembrist. Le-am spus chiar ieri colegilor mei din Biroul permanent de această intenție. Primul pe listă era Oliviu Gherman, președinte al Senatului în perioada 1992-1996. Din păcate, astăzi, domnia sa s-a stins din viață, la vârsta de 90 de ani. Personalitate de o statură intelectuală și morală ireproșabilă, diplomat prin vocație, Oliviu Gherman a reușit să creeze, la nivelul Senatului, un dialog politic consistent, bazat pe respect reciproc între partidele parlamentare, fiind convins că România va deveni un stat democratic puternic”, a scris Cazanciuc, marți, pe Facebook.

Potrivit lui Cazanciuc, “acele vremuri de început ale democrației pot reprezenta un model pentru dezbaterea parlamentară de astăzi”.

“Oliviu Gherman va rămâne în gândurile noastre un reper de moralitate și un model de gândire dedicat binelui românilor. Dumnezeu să îl odihnească!”, a adăugat Cazanciuc.

Lasă un comentariu