UNII COPII LIPSIȚI DE ȘANSE ATING DOAR... 5% DIN POTENȚIAL!

Dintr-un studiu al Băncii Mondiale (BM), citat de DiGi24, aflăm că un copil născut astăzi în România va atinge la maturitate doar 58% din potențialul său de productivitate, adică va fi cu mai mult de 40% sub ceea ce ar trebui.

Acest fapt se reflecta în veniturile pe care le va obține, în calitatea vieții sale de adult și, mai apoi, asupra copiilor săi prin ceea ce le oferă.

Acum zece ani, potențialul era ceva mai mare (60%), el reflectând o stare generală, medie, pentru că avem copii excepționali, care ajung să lucreze la mari grupuri, în poziții înalte. Potențialul lor depășește media, dar avem și o mare masă a unor copii lipsiți de șanse, care ajung să supraviețuiască în sate izolate, din agricultură și care ating doar ... 5% din potențial!

Cum pierde România capitalul uman

Capitalul uman nu are șansa să se dezvolte, din cauza factorilor economici, de educație și de sănătate. Acel potențial este calculat în funcție de anii de școală, în funcție de speranța de viață (și la acest indicator România stă rău), întrucât o speranță de viață mai mică înseamnă mai puțini ani de activitate, deci omul nu ajunge să ofere tot ce poate.

Există și criterii calitative și criterii cantitative. Studiul arată că procentajul tinerilor cu vârsta de 15 ani care vor supraviețui până la vârsta de 60 de ani se ridică în România la doar 88%, comparativ cu 93% în Franța sau 95% în Suedia. Însă de-abia de la educație începe diferența: abandonul școlar de la noi și continuarea sa, analfabetismul funcțional.

BM estimează că un copil din România beneficiază, în medie, de doar 8,4 ani de învățare, ceea ce înseamnă lipsa a peste trei ani de educație, deoarece nu ia în calcul doar durata studiilor, ci și calitatea învățării. Practic, social, generații întregi sunt “neterminate”.

Ce înseamnă copilul pentru familiile de la sat și de la oraș

De asemenea, trebuie văzut ansamblul, nu cazurile individuale pe care le știm în cercul nostru. Natalitatea în păturile defavorizate este mai mare, pe când cei cu venituri mari au mai puțini moștenitori, din multiple motive (de la cultură sau egoism, până la perspectiva asupra copilului).

În societatea rurală copilul are și o trăsătură de factor de producție (ajută la muncă), pe când în mediul urban, puțin mai emancipat, este doar un cost. Iar părintele evită să aibă costuri prea mai mari, adică mulți copii.

Problemele pornesc de la educație și sănătate. Acolo, lipsa de preocupare, de investiții, de programe de incluziune generează o astfel de situație tristă... (L.P.)

Lasă un comentariu