Un tânăr bogat și bine poziționat în societate îl ia la întrebări pe Învățător! E politicos, cunoscător și practicant al legii lui Moise! Apropo de ortopraxie, iată, acum, vorbim de iudeopraxie! Asta l-a încântat pe Mântuitor! Nu întâlnea la tot pasul asemenea tineri! Hristos îi răspunde în stilul Său caracteristic: nu îl constrânge, nici nu-l amenință, dar îi descoperă starea reală din punct de vedere spiritual: era un candidat serios la Împărăție, dar nu și la desăvârșire! Mai avea de lucru... însă perspectiva oferită de Învățător nu l-a încântat deloc pe tânărul bogat!
Observăm însă frumusețea, duhul de pace și libertate care izvorăsc din această discuție. Nicio contradicție sau contră verbală violentă, nicio presiune obraznic-tupeistă! Miza era totală: viața veșnică! Nu în cele din urmă, asistăm la un dialog inedit dintre un sărac, SĂRACUL din
Betleem, în realitate Stăpânul lumii, și un bogat, fără nume, în realitate sărmanul trist, care n-a fost inspirat să treacă prin urechile acului! Urechile lui au rămas setate pe o vibrație mai joasă... Hristos s-a comportat ca un veritabil Stăpân - Învățător, un Model opus oricărei mentalități autoritariste - dictatoriale! El nu a acuzat bogații lumii, dar s-a întristat pentru că aceștia ignoră proveniența bogăției lor: Dumnezeu! S-a întristat pentru că bogatul a respins bogăția veșnică: desăvârșirea!
S-a întristat pentru că tânărul n-a conștientizat cât de sărac s-a întors acasă. S-a mulțumit cu poruncile, refuzându-l pe Stăpânul lor!
În fine, mă întreb câți dintre noi bat azi la urechile acului? Câți dintre noi nu respectăm decât doar formal niște învățături... explodând de “nervi” atunci când ni se cere un pic mai mult: de pildă, iertarea... nu a dușmanului... asta e deja prea mult, ci a celui care ne-a zgâriat mașina scumpă sau a îndrăznit să ne ceară ceva cu împrumut? Ce să mai zic de acceptarea celui care are o altă părere, vorbește și se îmbracă altfel!
E foarte clar, nu noi avem o problemă! El, Săracul din Betleem are una: nu știe ce să ceară! Și așa e! De regulă el ne dă, nu ne prea cere! Sunt curios ce argumente vom avea atunci când, venindu-ne vremea, îi vom cere să ne deschidă mai larg, totuși, urechile alea ...
Foarte frustrant dacă ne gândim că mântuirea multora dintre noi ar pu tea depinde de urechile unui ac!? “Cine are urechi de auzit...”. Dar, chiar și în acel moment, cred eu, dialogul libertății rămâne!
Dumnezeu să vă binecuvânteze!
