În această perioadă, atenția omenirii se îndreaptă spre flagelurile momentului, provocate de moarte, sub aspectele ei: boli cardiace, cancer, infecții virale, plus poluare, radiații, secetă, inundații... Omul din zilele noastre este tot mai stresat, bombardat cu fel de fel de știri alarmante, încât oriunde și oricând crede că îl așteaptă un necaz, o nenorocire, ceva rău pentru el și ai săi. Viața de zi cu zi îi solicită multă atenție și grijă prin măsuri de autoprotecție, impuse de vremelnicii guvernanți.
În vechime, omul trăia cu frică de Dumnezeu și respect pentru natura înconjurătoare, bolile nu erau cunoscute și cercetate. Aflăm din Sfânta Scriptură că, în timpul Mântuitorului, lepra era o boală îngrozitoare, care presupunea o izolare totală a celor infectați, la fel cum se întâmplă azi cu Coronavirusul. Boala nu a fost eradicată total niciodată, nici după 2000 de ani, chiar dacă cercetătorii au identificat virusul provocator. Iisus Hristos, doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, a vindecat zece leproși, numai prin cuvânt. Bolnavii de lepră, sau bănuiți că sufereau de ea, trăiau izolați de familie și de societate în locuri speciale, fapt consemnat la toate popoarele Orientului. În Palestina, pe timpul Mântuitorului, leproșii erau ținuți la marginea cetăților, închiși sau legați. Într-un loc plin de gunoaie și murdării, asemenea celui unde se chinuia dreptul Iov, lovit de lepră (Iov II,7,13), Iisus zărește zece leproși plini de bube urât mirositoare. Aceștia au auzit de Profetul din Nazaret și de faptele Sale mai presus de fire și strigau: „Iisuse, Izbăvitorule, ai milă de noi!" Îndurerat, Iisus le-a poruncit: „Mergeți de vă arătați preoților". Aceștia s-au dus la preoți , la cei care i-au scos din cetate și, la jumătatea drumului, fiecare a observat că rănile se usucă, bubele cad, mirosul dispare, oamenii au devenit normali, și frumoși la chip, ceva miraculos s-a săvârșit cu ei. Bucuroși că s-au vindecat, fiecare a plecat acasă, la familia lui. Numai unul, și acela de alt neam, samarinean, s-a întors plin de recunoștință la Doctorul adevărat, și, căzând la picioarele lui, i s-a închinat, i-a dat slavă și i-a mulțumit. Mâhnit de nerecunoștință, Iisus a întrebat: „Oare n-au fost curățați toți zece, ceilalți nouă unde sunt?" Celui vindecat, samarinean, de alt neam decât iudeii, i-a spus: „Scoală-te și du-te, credința ta te-a mântuit".
Sfântul Vasile cel Mare, cel care a organizat primele spitale din lumea erei creștine (Vasiliadele), a înființat întâia leprozerie din istoria civilizației umane. De atunci și până în prezent, Biserica creștină are grijă de cei chinuiți de această boală. Și în România, în Dobrogea, la Tichilești, județul Tulcea, există un asemenea spital. Românii din zilele noastre, fiind încercați de boli grave, așteaptă milă de la Dumnezeu pentru vindecare. Din nefericire, conducătorii actuali ai țării n-au primit în pruncie Taina Botezului Ortodox, așa că n-au nimic de a face cu tradițiile privind pelerinajele, slujbele, taina Sfântului Maslu, oficiate de preoți în situații de boală sau alte calamități. Conducătorii României de azi sunt de alte confesiuni creștine, n-au de unde cunoaște puterea credinței și rugăciunilor ortodoxe și greco-catolice. Nu cunosc ministrul Sănătății cărei religii aparține. Deocamdată, doar ministrul Velea s-a declarat creștin ortodox. Vreau să spun că am cunoscut, din experiență proprie, puterea rugăciunii într-o încercare de boală și neputință.
Poporul român binecredincios totdeauna a adus mulțumire Tatălui Ceresc pentru binefacerile primite, prin jertfe materializate în construirea de biserici, troițe la margine de drum, altare și mănăstiri. Domnul Moldovei, Sfântul Ștefan cel Mare, a ctitorit după fiecare bătălie împotriva turcilor, o biserică, spre mulțumire și laudă lui Dumnezeu.
Recunoștința este o floare rară, spune un proverb românesc, dar cel ce aduce această floare, aduce și mulțumire și rod bogat. Românii condamnă pe cei care s-au văzut cu sacii în căruță, fără să conștientizeze că nu se știe căruța cât rezistă și atunci pierd și sacii.
În județul Mureș s-au ridicat multe biserici noi, și, în fiecare comună, troițe. Vreau să spun că numai în Târgu-Mureș, în vremea când Protopopiatul era păstorit de vrednicul părinte și om de cultură, dr. Gheorghe Nicolae Șincan, s-au ridicat, în ultimii ani, opt biserici ortodoxe noi, o jertfă de recunoștință, pentru recuperările istoriei românești pe aceste meleaguri, dar, care a deranjat forțele răului…
