Am adus, nu întâmplător, în centrul atenției acest subiect pentru că românilor de azi, și îndeosebi tineretului, li se par cu totul depășite sau o pierdere de vreme preocupările pentru apărarea ideii naționale. Dacă și înaintașii noștri s-ar fi comportat astfel în decursul frământatei noastre istorii, cu siguranță s-ar fi ales praful din destinul românesc al acestor meleaguri. Viața însă demonstrează că reușita noastră de acum mai bine de un secol în adunarea românilor, treaptă cu treaptă, într-o singură țară se datorează tocmai efortului și sacrificiilor făcute de predecesorii noștri pentru a împiedica strădaniile altora de a ne șterge urmele, de a ne desființa ca popor și națiune, transformându-ne ființa umană într-o sursă de alimentare a devenirii lor ca glorioasă și unică națiune.
Știm cu toții că anul 1848, și cei care au urmat, au fost ani cruciali pentru românii ardeleni. Prin proclamația sa din 15 martie a acelui an, conducătorul revoluției maghiare, Kosuth Lajos, a decretat la punctul 12 unirea Transilvaniei cu Ungaria. Reacția românilor a fost imediată și vehementă, ceea ce l-a determinat pe împăratul Austriei să anuleze promulgarea acesteia. Îndrăzneala lui Kosuth, deși anihilată, i-au pus în gardă pe patrioții români, care au găsit de cuviință să dea o replică puternică acestui gest fără precedent, propunându-și organizarea în Duminica Tomii (prima duminică după Paști), la Blaj, a unui adevărat plebiscit în care românii din toate colțurile Ardealului să-și spună răspicat părerea.
Despre Adunarea de la Blaj care în cele din urmă s-a desfășurat la 15 mai, fiind amânată de autorități, cunoaștem foarte puțin din istorie. Manualul de specialitate ne prezintă doar o imagine vagă despre această întrunire la care au participat 40.000 de români, care au strigat la unison „Noi vrem să ne unim cu Țara", dând astfel o replică fermă celor care și-au propus alte gânduri, ascultând totodată glasul unuia dintre cei mai mari conducători ai revoluției, Simion Bărnuțiu, care a avut, în acest sens, o cuvântare foarte mobilizatoare.
Cercetând documentele acelei perioade, preotul greco-catolic Septimiu Sever Popa (1885-1946), cu aprofundate preocupări istorice și literare, și-a propus să scoată la iveală date noi cu privire la modul în care s-a acționat pentru reușita acestei adunări colosale în acele momente, punând în evidență rolul extraordinar al tineretului școlar în mobilizarea românilor la acest crucial eveniment. Citindu-i cartea „Temnițele Clujului și Caravanele Ardealului", care a văzut recent lumina tiparului sub îngrijirea apreciaților cercetători ai istoriei Blajului: Cristian Bădiliță și Daniel Câmpean, am avut plăcuta surpriză a nominalizării, pe lângă elevii școlilor din Blaj, ai Seminarului teologic Buna Vestire, alături de studenții din Cluj și Sibiu, pe cei din Târgu-Mureș, considerați, la un loc, drept „îngerii vestitori din trâmbițe de aur ai învierii naționale". Datorită mobilizării exemplare a tineretului studios, de la elevi de gimnaziu, la cei de liceu, teologi și studenți, mesajele conducătorilor evenimentelor intitulate „proclamațiuni către români" ale lui Simion Bărnuțiu și Aron Pumnul au ajuns în timp record, adică din mână în mână, fără aportul poștei sau telegrafului, în toate colțurile și localitățile Ardealului. Dacă Kosuth a emis, pe 15 martie, proclamația de „uniune", românii au reușit să pregătească în mai puțin de două săptămâni, celebra replică a adunării de la Blaj. O muncă titanică, contra cronometru a impus această mobilizare care nu a beneficiat de aportul mijloacelor de informare moderne.
Vorbind de proclamația lui Simion Bărnuțiu către români, aceasta a fost scrisă la Sibiu, și dictată în aceeași noapte lui Pușcariu, care a copiat-o de îndată în 4 exemplare, trimițându-le prin poștă tinerimii din Blaj, Târgu-Mureș, Brașov și Sibiu, cu cerința ca fiecare tânăr de liceu, seminar și gimnaziu să o decopieze în cât mai multe exemplare pentru a o trimite la ai săi prin comunele unde sunt născuți, iar preoții și dascălii acestora să le răspândească în comunele învecinate. Același lucru s-a petrecut și cu proclamația lui Aron Pumnul.
Interesant ni se pare faptul că autorul articolului acordă o atenție deosebită tinerilor din Târgu-Mureș, ceea ce dovedește o implicare serioasă a acestora, dacă avem în vedere că printre aceștia, la acea vreme, se afla însuși Avram Iancu, ce avea să devină, cu arma în mână, conducătorul Revoluției de la 1848. Iată ce spune acesta: „În consfătuirea din 26 martie 1848, profesorii și tinerimea din Blaj au adus hotărârea să ceară și concursul tinerimii române din Târgu-Mureș. Ca urmare, încă în cursul adunării, teologul de Blaj, Nicolae Bârlea, a plecat la drum, ajungând la Târgu-Mureș a doua zi. Aici i-a căutat pe așa-numiții canceliști care erau tineri absolvenți ai Academiei de Drept din Cluj, care făceau practica de avocat la Tabla regească din Târgu-Mureș. Propunerea blăjenilor a produs un mare entuziasm în rândul canceliștilor, angajându-se să cutreiere și ei Ardealul pentru mobilizarea românilor la Adunarea din Duminica Tomii".
După cum se știe, autoritățile au oprit manifestarea din Duminica Tomii, acceptând în final ziua de 15 mai 1848. Vreme de două săptămâni, Ardealul a fost din nou cutreierat de tineri: teologi din Blaj, canceliști din Târgu-Mureș și juriști din Cluj, asigurând un succes enorm Adunării de la Blaj de pe Câmpia Libertății, ținută sub conducerea episcopilor Andrei Șaguna - ortodox, și Lemeni - greco-catolic. Adunarea de la Blaj, specifică autorul, a fost numai în aparență a ardelenilor. La mărețul eveniment au fost reprezentate toate provinciile românești. Din Muntenia și Moldova au venit C. Negri, I.Rosetti, G. Sion, Nicolae Ionescu, Alecu Russo, Ion Heliade Rădulescu și alții. De asemenea, de aici și cu acest prilej, Avram Iancu și-a selectat cea mai mare parte a prefecților și subprefecților săi.
Am încercat, nu întâmplător, readucerea în actualitate a unui eveniment crucial din istoria neamului nostru, petrecut cu 172 de ani în urmă, pentru a compara comportamentul românilor în general, și al mureșenilor în special, de atunci, cu cel de acum. Trebuie să recunoaștem că atitudinea noastră față de cauza națională a ajuns sub toată critica și ea a fost probată astfel în chipul cel mai dureros la alegerile locale din septembrie anul acesta, când așa-zișii fruntași ai românilor „au organizat de minune" alegerile încât românii să piardă cele două posturi foarte importante în ecuația puterilor locale, cel de primar al municipiului Târgu-Mureș și de președinte al Consiliului județean. De asemenea, este de condamnat lipsa de interes a cetățenilor în controlul acestei stări de fapt, îndeosebi a membrilor partidelor implicate în alegeri, dar și a românilor care au „excelat" printr-o remarcabilă absență la vot. Nu putem încheia aceste rânduri, amintind cititorilor celebrele versuri ale lui Dimitrie Bolintineanu, care sună astfel: „Cei ce poartă jugul și a trăi mai vor/ Merită să-l poarte spre rușinea lor!
