LA MULȚI ANI, SUSANA IURIAN

Distribuie pe:

Confesiune

(În ziua mea de naștere)

Am venit pe lume,

când îngerii în cer

cântau deja la stele

lerui, Doamne, ler.

 

Îți mulțumesc, o, Doamne,

că Tu mi-ai dăruit

atâta fericire

cât nu m-aș fi gândit

familie iubită,

frați buni, prieteni dragi,

lumină-suflet, pace

și-n gând recunoștință

că m-ai trimis pe lume,

că TU mi-ai dat ființă.

 

Părinte, eu anume

mai mult îți mulțumesc

că m-ai făcut, din suflet,

atâtea să iubesc,

lumina ce se naște

 

peste păduri în zori,

mersul suav al ploii,

seninul dintre nori,

oftatul de răcoare

al baterii de vânt,

lumina iertătoare

din fiece cuvânt.

 

A celor dragi iubire

s-o am mereu aproape

să-mi dăruiești, Părinte,

și asta, de se poate.

Lasă un comentariu