AICI, LA MINE-N SFÂNTUL MEU ARDEAL,

Distribuie pe:

Motto: Ascunsă-i veșnicia în Ardeal, /Prin văi umbroase, câmpuri, sus pe deal,

Și din cuibarul astui dulce plai,/ Noi ne-am făcut chiar tinda unui rai.

 

Aicea-s frumuseți cum nu-s pe lume

Aici pământu-i unt de-ntins pe pâine,

Aicea stâna-i cuib de veșnicie

Și câmpu-ntreg cusut îmi e pe-o ie.

 

Aicea vorba-i lungă și domoală,

Aicea dorul țării-i dulce boală,

Aicea moșu-i sfântul din pomelnic

Și-n țintirim mormânt de om jertfelnic.

 

Aici noi ținem datina străbună

Și sfinții din altarne-i țin de mână

Să nu lăsăm credința veștejească

Și-n ceia tineri veșnic să renască.

 

Aici izvoru-i leac de lecui,

Iar cea codană bună-i de iubit,

Aici dacă mă-njuri de biata mamă,

La săptămână ți-oi mânca pomană.

 

Aici trăim smerelnic și frumos

Îndestulați puțin, dar sănătos,

Aici suntem de când ne știm acasă,

Trăind sub umbra Maicii cea Miloasă.

 

Aicea râul, codrul, ne e frate,

Aicea depărtarea ni-i aproape,

Aici ni-i somnul veșnic în țărână

La cap c-un prun, ca umbră să ne țină.

 

Aicea bolta nopți-i înstelată,

Iar pe cărarea strâmtă-nnrourată,

Sub pași ușori se tăinuiesc iubiri

Ce-or lăcrima cândva, în amintiri.

 

Aici voi fi mereu ce-mi place mie

Cât îmi sunt viu, jertfelnic, mort, vecie,

Acum, un trăitor aici pe-un deal,

Iar mîine huma, bunului Ardeal.

Lasă un comentariu