Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2021 drept „ANUL COMEMORATIV AL CELOR ADORMIȚI ÎNTRU DOMNUL; VALOAREA LITURGICĂ ȘI CULTURALĂ A CIMITIRELOR"
Fiecare creștin, în momentul rostirii Crezului, mărturisește spre sfârșitul acestuia următoarele: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie", împlinind astfel cuvântul Apostolului Pavel adresat tesalonicenilor: „Despre cei ce au adormit, nu voim să fiți în neștiință, ca să nu vă întristați precum ceilalți care nu au nădejde. Pentru că de credem că Iisus a murit și a înviat, tot așa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiți întru Iisus, îi va aduce împreună cu El" (1 Tes. 3,13-15).
Vedem cât se poate de clar că, cultul Bisericii noastre pentru cei adormiți are temei scripturistic. Putem cerceta în acest sens și cuvântul Mântuitorului din Evanghelia după Ioan cap. 5, versetele 25-29.
Prin pomenirea pe care Biserica noastră o face pentru cei adormiți, nu face decât să arate un act de credință și mărturie a iubirii față de semeni. De aceea, Biserica noastră are o rânduială amplă de slujbe și pomeniri, sau parastase, mai popular, atât la date fixe de la momentul trecerii omului din această viață (la 3 zile - slujba înmormântării, la 9 zile, la 40 de zile, la șase luni, la un an și mai apoi în fiecare an până la 7 ani), cât și date speciale rânduite de Biserică pentru pomenirile de obște: sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți - moșii de iarnă; sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt - moșii de vară; ultima sâmbătă din luna octombrie - moșii de toamnă; sau primele șase sâmbete din Postul Mare. Toate aceste rânduieli nu au alt scop decât ca Dumnezeu să fie milostiv la judecată, față de sufletele plecate din această lume materială.
Pornind de aici, putem înțelege de ce în Biserica noastră cimitirele au un loc aparte, astfel, „orașul morților" din păgânism, pentru creștini a devenit „cimitir", adică „loc de odihnă a celor adormiți în Domnul Iisus Hristos, Cel răstignit și înviat din morți". Pe lângă acest aspect sacru, ele au și o valoare culturală, fiind expresia respectului și a pioasei aduceri aminte față de înaintași.
În acest sens, înțelegem de ce la fiecare Sf. Liturghie a Bisericii noastre sunt pomeniți cei care au trecut în veșnicie: ierarhi, ctitori, miluitori, binefăcători, eroi, ostași, luptători, pe cei din lagăre și închisori închiși pentru patrie, neam și credință.
Această grijă deosebită față de cei adormiți, în cultul Bisericii noastre se poate vedea și din grija pe care o purtăm la înhumarea celor dragi nouă, adormiți în Domnul, din grija pe care o purtăm mormintelor celor dragi nouă, această grijă fiind „o responsabilitate și o îndatorire atât a slujitorilor Bisericii, cât și a familiei din care a plecat cel adormit" - spune părintele patriarh Daniel. Fără doar și poate că cimitirul astfel gândit este și o expresie a credinței și a comuniunii creștine între generații. Un cimitir sau un mormânt lăsat în paragină, fără semnul crucii la căpătâi, este o mustrare fățișă la conștiința comunității respective.
Să facem, cu toții, din anul nou care a venit, 2021, un an mai special în care să ne amintim mai mult de cei ce au plecat spre veșnicie, să-i pomenim în rugăciunile rânduite de Biserica noastră, în rugăciunile noastre particulare, să ne îngrijim mai mult de locul unde trupul așteaptă cu răbdare a doua înviere.
Cu dragoste frățească și bucurie sfântă, vă spun din nou „Întru mulți și binecuvântați ani", iar celor adormiți „Veșnica lor pomenire"! AMIN!
