ADRIAN VASILE ESTE OFICIAL SELECȚIONERUL ROMÂNIEI, LA HANDBAL FEMININ

Distribuie pe:

Adrian Vasile (38 de ani) a fost instalat oficial, azi, în funcția de selecționer al echipei de handbal a României. Vasile a semnat un contract valabil până în 20 decembrie 2021. Tehnicianul nu și-a încheiat contractul cu CSM București, astfel că le va antrena pe ambele în paralel. “Este extrem de onorant să fiu în această poziție. Fără îndoială este cea mai mare onoare a vieții mele să fiu antrenorul echipei naționale... o echipă națională cu care am crescut la televizor. Este un drum pe care de abia aștept să-l începem. Eu și staff-ul meu suntem foarte motivați să ne îndeplinim primul obiectiv de a ne califica la JO de la Tokyo. Primul pas este să ne calificăm la Jocurile Olimpice, iar pentru asta trebuie să înțelegem că avem nevoie de cea mai bună echipă a României care poate să fie în acest moment. Știu că nu avem nicio jucătoare de 40 de ani. Cele mai în formă și cu cea mai multă experiență jucătoare vor fi cele pe care voi miza în această primă etapă. Întâlnim 2 echipe foarte puternice, pe Norvegia și pe Muntenegru. În acest moment, contractul meu cu CSM București este valabil până la sfârșitul actualului sezon. Pentru discuții legate de sezonul următor, un acord de principiu a fost deja făcut”, au fost primele declarații ale noului selecționer. Fost handbalist, Adrian Vasile a evoluat timp de 9 ani la Steaua București, formație cu care a câștigat un titlu, trei Cupe ale României și Cupa Challenge. Ca antrenor, el a fost secund al echipei de handbal feminin CSM București, între 2014 și 2019, perioadă în care gruparea din Capitală a câștigat Liga Campionilor (2016). În octombrie 2019, el a fost instalat antrenor principal al formației CSM București, după demisia suedezului Tomas Ryde, funcție pe care o ocupă și în prezent. În paralel, Adrian Vasile a fost și antrenor secund al echipei naționale de handbal feminin a Muntenegrului, alături de Per Johansson, între 2017 și 2020. 12 din 16 este locul pe care a încheiat România Campionatul European de handbal feminin din 2020, cea mai slabă clasare la un turneu final din istorie.

 

EURO 2020, ÎNTR-O SINGURĂ ȚARĂ?

Campionatul European de Fotbal din 2020 a fost amânat cu un an din cauza pandemiei de coronavirus, însă formatul este departe de a fi stabilit. Cu mai puțin de cinci luni înainte de startul competiției (11 iunie - 11 iulie), UEFA nu știe încă dacă va păstra formatul inițial, cu 12 țări gazdă, inclusiv România (București), sau dacă va face modificări, în contextul pandemiei. Karl-Heinz Rummenigge (65 de ani), președintele lui Bayern Munchen și consilier UEFA, spune că forul european condus de Aleksander Ceferin studiază în această perioadă varianta cu o singură țară gazdă. “Știu că Aleksander Ceferin, președintele UEFA, se întreabă dacă nu ar fi mai logic, având în vedere că noul coronavirus încă ne afectează, să organizeze turneul într-o singură țară, cu un protocol sanitar bine pus la punct”, a declarat Rummenigge, pentru Munchner Merkur, citat de L'Equipe. O decizie finală a UEFA în privința organizării EURO 2020 este așteptată nu mai târziu de 5 martie, mai scrie sursa citată. România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020, pe Arena Națională din Buucurești. EURO 2020, ediție aniversară care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, ar trebui să se desfășoare în perioada 11 iunie - 11 iulie 2021, în 12 orașe, conform planului inițial: București (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Dublin (Irlanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoția), Bilbao (Spania).

 

ROMÂNIA ARE 4 JUCĂTOARE ÎN TOP 100 WTA

Jucătoarea Arina Sabalenka din Belarus a urcat de pe locul 10 WTA pe locul 7, cel mai bun din carieră, cu 4.580 de puncte, după ce a câștigat turneul WTA 500 de la Abu Dhabi. Bianca Andreescu, locul 8 WTA, Petra Kvitova, locul 9 WTA, și Kiki Bertens, locul 10 WTA, au coborât câte o poziție. Pe primul loc continuă să se afle australianca Ashleigh Barty, cu 8717, jucătoare urmată de Simona Halep, cu 7.255 de puncte, și de japoneza Naomi Osaka, cu 5.780 de puncte. Top 10 WTA: 1. Ashleigh Barty (Australia) - 8.717 de puncte, 2. Simona Halep (România) - 7.255, 3. Naomi Osaka (Japonia) - 5.780, 4. Sofia Kenin (SUA) - 5.760, 5. Elina Svitolina (Ucraina) - 5.260, 6. Karolina Pliskova (Cehia) - 5.205, 7. Arina Sabalenka (Belarus) - 4.580, 8. Bianca Andreescu (Canada) - 4.555, 9. Petra Kvitova (Cehia) - 4.516, 10. Kiki Bertens (Olanda) - 4.505. Jucătoarele Sorana Cîrstea, locul 72, Irina-Camelia Begu, locul 79 WTA, Ana Bogdan, locul 93 WTA, Irina Bara, locul 120 WTA, și Elena Gabriela Ruse, locul 160 WTA, au coborât câte o poziție. Patricia Maria Țig se menține pe locul 56 WTA, la fel Monica Niculescu, pe locul 144 WTA, Jaqueline Cristian, pe locul 168, și Laura Ioana Paar, pe locul 193.

 

NUMĂRUL DE SPORTIVI CARE VOR PARTICIPA LA CEREMONIILE DE DESCHIDERE ȘI ÎNCHIDERE ALE JO DE LA TOKYO VA FI DRASTIC REDUS

Numărul de sportivi care vor participa la ceremoniile de deschidere și de închidere ale Jocurilor Olimpice de la Tokyo va fi drastic redus, din cauza pandemiei de coronavirus, informează AFP. “Pentru a asigura siguranța și securitatea sportivilor și pentru a simplifica operațiunile în timpul Jocurilor Tokyo-2020, credem că este necesar să reconsiderăm numărul de participanți la ceremoniile de deschidere și de închidere”, au precizat organizatorii, într-un comunicat transmis AFP. Comitetul Olimpic Internațional (CIO) se așteaptă ca numărul sportivilor aproape să se înjumătățească la ceremonia de deschidere programată la 23 iulie, potrivit cotidianului Yomiuri Shimbun. Aproximativ 6.000 de sportivi ar urma să participe la ceremonie, susține publicația citată, în timp ce peste 11.000 de sportivi din întreaga lume sunt așteptați să concureze la Tokyo. Organizatorii, însă, nu au dat cifre oficiale, explicând că detaliile sunt încă discutate cu CIO. Potrivit Yomiuri Shimbun, această scădere ar fi explicată de restricțiile sanitare care vor limita durata șederii sportivilor în Satul Olimpic. Potrivit acestor restricții, sportivii nu vor putea intra în Satul Olimpic cu mai mult de cinci zile înainte de începerea competițiilor la care participă. De asemenea, vor trebui să părăsească satul la două zile după terminarea probelor. O creștere accentuată a numărului de persoane infectate cu noul coronavirus, în Japonia și în alte părți ale lumii, a ridicat din nou îndoieli cu privire la posibilitatea organizării Jocurilor Olimpice de la Tokyo, deja amânate din 2020 din cauza pandemiei. În ciuda unei populații reticente, organizatorii și guvernul japonez asigură că jocurile pot fi organizate în siguranță, în această vară, chiar dacă pandemia Covid-19 nu va fi ținută sub control până atunci.

 

LA ATENA, BÕLÕNI SE LUPTĂ CU MORILE DE VÂNT!

Pentru Laszlo Bõlõni, experiența Panathinaikos a început bine. Dar, deși așteptările sunt mari printre suporteri, investițiile sunt incomparabil mai mici decât la rivale. Laszlo Bõlõni a debutat pe banca lui Panathinaikos în octombrie. A ratat prima victorie după ce Volos a egalat în minutul 92. Doar o săptămână mai târziu, românul a adus primul succes în noua stagiune pentru Panata, care începuse dezastruos sezonul. După două remize și două înfrângeri, în primele patru meciuri, gigantul din Grecia a ajuns sub comanda lui Laszlo Bõlõni, tehnicianul care făcuse senzație, în Belgia, la Antwerp. Au trecut 13 meciuri și aproape trei luni de muncă, iar rezultatele încep să se vadă, susține presa din Grecia. “Jocul nu strălucește, dar aproape că nu poți cere mai mult de la actualul Pantahinaikos. Cu toate acestea, românul își face bine treaba”, remarcă un jurnalist grec, pe Twitter. Și, așa este! Panathinaikos, cu Bõlõni antrenor, a câștigat 8 din cele 13 meciuri disputate și a pierdut doar trei. Două dintre înfrângeri sunt în fața celor două favorite la titlu: Olympiakos și PAOK Salonic. A treia, contra lui Atromitos, una dintre cele mai sudate formații din campionat. Contra echipei lui Damir Canadi, Panata a dominat și a pierdut în minutul 89. Panathinaikos este pe locul cinci în prezent, la opt puncte de locul trei ocupat de PAOK Salonic. Pe ocupanta poziției a patra, Aris Salonic, Panata a învins-o în derby-ul de clasament din weekend, în deplasare. Potrivit graficului unei televiziuni din Grecia, cam la locurile 4-5 poate spera Bõlõni în acest sezon. Lotul formației sale este cu mult mai slab cotat decât loturile celor trei favorite la trofeu: Olympiacos Pireu, PAOK Salonic și AEK Atena.

Doar 60 de mii de euro investiți în transferuri

Panathinaikos pare un club din Liga 1 într-un campionat care își permite investiții duble sau chiar triple față de România. Gruparea lui Bõlõni a investit doar 60 de mii de euro în transferul lui Fotis Ioannidis de la Levadiakos. Restul jucătorilor au fost aduși liberi de contract. Din sezonul 2017/2018, când Panata a plătit peste 1.5 milioane de euro pentru jucători, clubul nu a mai investit în transferuri. Prin comparație, Olympiacos a investit aproape 10 milioane de euro în această vară, iar PAOK undeva la 7 milioane de euro. 65 de milioane de euro a investit Oly din sezonul 2017/2018 doar în transferuri, ceea ce comparativ cu cei 65 de mii de euro investiți de noua echipă a lui Bõlõni sunt amețitori. Nici PAOK nu stă tocmai rău la acest capitol: 32 de milioane de euro investiți din același sezon, până în prezent, doar în transferuri. Gruparea ateniană a adus doar jucători liberi de contract, mizând pe posibilitatea de a le oferi salarii ceva mai ofertante decât cluburile din România, spre exemplu.

 

Lasă un comentariu