VEȘTI BUNE: ÎN TRIMESTRUL PATRU DIN 2020, ECONOMIA ROMÂNIEI A CRESCUT CU 5,3%!

Distribuie pe:

În ultimele trei luni din 2020, țara noastră a avut cea mai mare creștere economică trimestrială din Uniunea Europeană, înregistrând o creștere de 5,3% față de al treilea trimestru, în timp ce la nivelul Uniunii Europene PIB-ul (produsul intern brut) a scăzut cu 0,4%!

Vestea bună a fost dată de Ministerul de Finanțe și se bazează pe un clasament preliminar, publicat de Biroul European de Statistică - Eurostat, potrivit căruia, în ritm anual, economia românească s-a contractat cu 1,7%, în ultimele trei luni din 2020, printre cele mai mici scăderi din UE.

“Scăderea a fost de 4,8% la nivelul UE și de 5% în zona euro. Cea mai ușoară scădere, de 1,3%, a fost înregistrată în Lituania. După Lituania, cele mai mici scăderi au fost în România și Letonia (ambele cu - 1,7%).

Pe de altă parte, cea mai slabă evoluție trimestrială a fost consemnată în Austria (- 4,3%), iar cea mai slabă evoluție față de ultimul trimestru din 2019 a fost înregistrată în Spania (- 9,1%). (L.P.)

Lasă un comentariu