LIDER MONDIAL ÎN TRANSPORTURI INVESTEȘTE ÎN COMBATEREA POLUĂRII DIN EUROPA

Distribuie pe:

În contextul obiectivelor Uniunii Europene de a reduce cu până la 54 miliarde de tone emisiile CO2 până în 2030, poluare dată de transporturile cu vehicule ușoare și grele, IVECO a semnat un acord pentru furnizarea a 100 de camioane IVECO S-Way LNG companiei italiene Gruber Logistics care operează și în județul Bihor, România. Furnizarea acestor vehicule alimentate cu gaz natural lichefiat (LNG) oferă o combinație câștigătoare de performanță și durabilitate, iar termenul de livrare este la finalul acestui an.

“Obiectivul nostru este să avem cea mai importantă flotă din Europa, care să faciliteze un transport durabil prin exploatarea tehnologiilor existente și sprijinirea inovației, astfel încât noile tehnologii cu impact zero să poată ajunge rapid pe piață. Digitalizarea și sustenabilitatea - atât socială, cât și de mediu - sunt elemente fundamentale ale planului de dezvoltare a companiei noastre,” a declarat Martin Gruber, CEO Gruber Logistics, o companie de logistică de succes, din Europa.

De asemenea, decizia companiei a fost influențată de faptul că zona unde se află sediul Gruber Logistics este subiectul unei dezbateri intense asupra problemelor de mediu. Autoritățile din Regiunea Tirolului au adoptat măsuri semnificative pentru a limita impactul poluării generate de vehiculele grele care traversează Pasul Brenner. Tehnologia din spatele camioanelor IVECO S-Way LNG este concepută în mod expres pentru a reduce semnificativ consumul de combustibil și poluarea - reducând NO2 cu 90% și PM cu 95%, precum și emisiile de CO2 cu 95% comparativ cu echivalentele lor diesel atunci când este folosit biometanul.

“Încrederea pe care Gruber Logistics Group ne-a acordat-o prin semnarea acestui contract important este o dovadă clară a viziunii noastre comune pentru viitorul lumii transporturilor. Încă o dată, admirăm și apreciem previziunea lor, o calitate care a servit drept ghid constant pentru investițiile companiei de-a lungul anilor, permițându-i să devină organizația inovatoare care este astăzi. Noi, cei de la IVECO, suntem onorați să putem contribui la obiectivele ambițioase ale Grupului, în scopul creșterii durabile, cu ajutorul unui produs care combină tehnologie de vârf, performanță și grijă pentru mediu,” a adăugat Carmelo Impelluso, IVECO Brand Europe Director.

“Acordul cu Gruber Logistics plasează încă o dată brandul nostru în prima linie a mobilității sustenabile. Suntem mândri de acest acord, de relația puternică ce ne leagă de un grup internațional atât de mare și de preocuparea pe care Gruber a demonstrat-o pentru problemele ecologice, în deplin acord cu obiectivele IVECO,” a concluzionat Mihai Daderlat, Business Director IVECO Italy Market.

Ambele companii derulează și susțin sustenabilitatea ecologică și economică, dar și performanța ridicată a transporturilor ușoare și grele, pentru diferite sectoare de activitate.

Lasă un comentariu