“TOȚI GREȘIM ÎN MULTE FELURI”

Distribuie pe:

Un împărat din vechime s-a îmbolnăvit de o boală dificilă și greu de dus. Și-a dorit să fie tratat de cel mai bun medic care exista în împărăția sa.

A dat o lege prin care toți medicii aveau obligația să-și aprindă în fața propriului cabinet medical câte un mic felinar pentru fiecare diagnostic greșit dat în viața lor de medic. Întrucât penalitățile erau grozave, nimeni nu a îndrăznit să ascundă adevărul cerut de împărat. S-au aprins felinare la toate cabinetele medicale, mai multe la unii sau mai puține la alții. Și totuși, un cabinet medical nu avea pus nici un felinar. Vestea s-a răspândit imediat. Bucuros că exista așa ceva în împărăția sa, împăratul a dat poruncă să fie adus imediat la palat acel medic unde nu era nici un felinar aprins. Medicul păși sfios spre patul unde regele își ducea suferința.

- E adevărat că la cabinetul tău nu e nici un felinar aprins? - a întrebat împăratul.

- Da, majestate! - a răspuns acel medic.

- Nu ai dat nici un diagnostic greșit în viața ta de medic?

- Nu, majestate!

- De cât timp practici medicina?

- Azi e prima mea zi ca medic și nu am avut încă vreun pacient. Majestate, veți fi primul meu pacient!

 

Lasă un comentariu