RELAȚIA COPILULUI CU TATĂL SĂU NU TREBUIE SABOTATĂ!

Oricât de nefericită ar fi o femeie în relația de cuplu, ea nu trebuie niciodată să se folosească de copii pentru a se răzbuna pe partenerul de viață, pentru că fiecare copil are nevoie, atât de mamă, cât și de tată pentru a crește armonios.

În opinia psihoterapeutului Daniela Dumitrescu, având atâta nevoie de ambii părinți, este bine ca mamele să nu saboteze relația dintre tată și copil, dezinformânu-l sau manipulându-l pe cel din urmă.

Copilul, sfâșiat emoțional

De multe ori, mamele își iau ca aliați copiii, care devin astfel scut și proiecție viitoare a tuturor celor neîmplinite de ele. Și, cum majoritatea mamelor uită că sunt și femei, ajung să pună în relația parentală toate conflictele, nemulțumirile, frustrările din relația de cuplu. Fără să vrea, copilul absoarbe această suferință și preia sau i se dau tot felul de misiuni de salvare.

Astfel, copilul se va alia cu mama care va plânge pe umărul lui micuț despre cât de mult o face să sufere tatăl. Copilul va trăi în acel moment un conflict intrapersonal (pe de o parte, este tatăl meu și îl iubesc, pe de altă parte, este cel care o face să sufere pe mama, pe care o iubesc la rându-i) și va fi sfâșiat emoțional între cele două iubiri, între care nu există armonie, ci conflict.

Cumva, acel copil se va simți vinovat, iar acest conflict interior va zdruncina temelia lui emoțională, devenind sursa viitoarelor probleme emoționale, somatizări sau dificultăți relaționale.

Partener de cuplu groaznic, dar tată minunat

Prima clarificare care trebuie făcută este faptul că nu tatăl o face pe mama să sufere, ci partenerul ei de cuplu, adică soțul, bărbatul ei. “Tatăl” este un rol care se joacă DOAR în relația cu un copil. Rolul patern este acela prin care un bărbat își asumă rolul de îngrijire a unui copil și nu se exersează decât în acest raport bărbat-copil.

Prin urmare, nu are cum să înșele, spre exemplu, pentru că fidelitatea ține de relația de cuplu, nu de relația parentală. Un bărbat poate să fie un partener de cuplu groaznic, dar un tată minunat. Așa că mama nu face decât să umbrească relația copilului cu tatăl său, prin deversarea unor toxicități ce țin de raportul femeie-bărbat.

Mama sabotează nu doar relația copilului cu tatăl său, dar și maturizarea emoțională sănătoasă a propriului copil, deși va declara, victimizant, că stă în relație chiar de dragul copilului. Da, doar că prețul real îl plătește copilul!

Redescoperirea tatălui

Însă, situația devine interesantă atunci când copilul crește și își redescoperă tatăl, acum fiind capabil să asculte și adevărul lui, fiind suficient de mare pentru a pune lucrurile într-un raport mult mai echilibrat, în nuanțe ceva mai adaptate întregului, într-o lumină ceva mai blândă.

Va înțelege poate că mama fie a cam exagerat, fie că a fost coautoarea tensiunilor din cuplu sau că poate chiar le-a provocat, întreținând astfel un mecanism distructiv pentru toată lumea. Este un proces de “recuperare a tatălui”, de recâștigare a libertății de a-l iubi, fără să se mai simtă vinovat de asta.

Este un moment de vindecare și echilibrare emoțională, care vine însă cu prețul “dezvrăjirii” materne. Mama își va pierde, din acel moment, strălucirea și va fi coborâtă de pe piedestalul atât de înalt și pretențios al sacrificiului. Îi sunt dejucate toate tertipurile și pică tot castelul de nisip al regatului său matern...

Conflicte dureroase

Recuperarea tatălui provoacă neînțelegeri atât de puternice cu mama, încât dacă ea nu va înțelege că trebuie să îi facă loc tatălui și nu își va trăi umilința propriului demers, își va pierde copilul.

Uneori, pierderea poate fi definitivă, și anume atunci când copiii, obosiți să își tot învinovățească tatăl și să își întrețină o ură hrănită prin biberonul matern, au renunțat definitiv la relația cu mama, mutându-se cu tatăl.

Adolescența este un bun moment pentru echilibrarea parentală, așa că mamele ar trebui să aibă mare grijă cu ce “se joacă”. Mamelor, nu vă transformați copiii în instrumente de tortură pentru partenerii voștri, căci veți simți zimții propriilor mecanisme. Sigur că situația se poate întâmpla și invers, adică tatăl să fie cel care sabotează relația cu mama.

Copiii au dreptul să își iubească ambii părinți

Situația devine cu adevărat dramatică atunci când ambii parteneri se înverșunează unul împotriva celuilalt. Dacă vă iubiți cu adevărat copiii, lăsați-le bucuria de a-și iubi celălalt părinte, indiferent cât de mult credeți că v-a făcut să suferiți. Suferința este a voastră și trebuie să aveți demnitatea și maturitatea de a o gestiona voi, nu copilul!

Copiii au dreptul să își iubească, senini și liberi, ambii părinți, cu toată imperfecțiunea lor, iar acest drept nu este doar unul moral, ci unul absolut necesar pentru propriul echilibru emoțional. Cât despre copiii care au devenit adulți, ei trebuie să își recupereze tatăl, bucata care le lipsește pentru a deveni întregi. (L.P.)

 

 

Lasă un comentariu