Îngânând prin văi tăria,
sună ramul, sună glia.
Focuri ard, albastre ruguri.
Pomii simt dureri de muguri.
Prinși de duhul înverzirii
prin grădini ne-nsuflețim.
Pe măsura-naltă-a firii
gândul ni-l dezmărginim.
Ce-am uitat aprindem iară.
Sub veșminte ne ghicim.
Căutăm în primăvară
un tărâm ce-l bănuim.
Căutăm pământul unde
mitic să ne-alcătuim,
ochi ca oameni să deschidem,
dar ca pomii să-nflorim.
