CUM NE AFECTEAZĂ RESPINGEREA DIN COPILĂRIE VIAȚA DE ADULT

Pentru a înțelege mai bine traumele copilăriei și impactul lor asupra noastră, Alina Iliescu, psihanalist de familie, cuplu și grup, a explicat, pentru csid.ro, cum gândesc cei care au suferit trauma respingerii, aceasta creând masca fugarului.

“Dicționarul dă mai multe definiții pentru respingere: a expulza, a îndepărta, a refuza ceva, a împinge, intoleranță, a nu admite ceva și a evacua. În schimb, a abandona pe cineva înseamnă a te îndepărta de el pentru altceva, sau pentru altcineva, în timp ce a respinge pe cineva, înseamnă a-l înlătura, a nu vrea să-l ai lângă tine sau în viața ta. Cel care respinge folosește expresia nu vreau, în timp ce cel care abandonează spune mai degrabă nu pot”, afirmă psihologul, explicând, în continuare, efectele respingerii din copilărie asupra vieții de adult.

Rana respingerii - Respingerea este o rană foarte profundă, deoarece cel care suferă din cauza ei se simte respins în ființa lui și mai ales în dreptul său de a exista. Să luăm exemplul copilului nedorit, cel care ajunge “accidental” în viața părinților lui sau nu are sexul care a fost dorit de părinți.

Se întâmplă adesea ca părintele să nu aibă intenția de a-și respinge copilul, dar acesta se simte respins, simte trauma respingerii în orice circumstanță: în urma unui reproș sau din cauza nerăbdării sau a furiei unuia dintre părinți.

Tipologia fugarului - Atât timp cât nu este vindecată, această rană se poate reactiva foarte ușor. Persoana care se simte respinsă nu este obiectivă. Ea interpretează incidentele prin filtrul rănii sale și se simte respinsă chiar și atunci când nu este. Când este într-un grup, nu vrea să participe și dorește să se facă invizibilă. Se retrage în carapacea ei.

Ca adult, devine detașat de material, perfecționist, intelectual. Trece de la etape de mare iubire la faze de ură profundă. Nu crede în dreptul lui de a exista. Întâmpină dificultăți sexuale. Se crede nul, fără valoare. Caută singurătatea. Este șters. Are capacitatea de a se face invizibil. Găsește diverse mijloace de a fugi. Se crede neînțeles. Are dificultăți în a-l lăsa să trăiască pe copilul său interior.

Nevoia de a se ghemui - Fugarul are un corp care nu vrea să ocupe prea mult spațiu și va încerca toată viața să se limiteze la o suprafață mică. Fugarul este o persoană care se îndoiește de dreptul ei la existență și care lasă impresia că cel mai important lucru pentru ea este să îi fie certificată existența și să fie importantă și văzută de ceilalți.

În funcție de gravitatea rănii, câteodată, masca este purtată câteva minute pe săptămână, alteori, aproape în permanență.

Nu este mulțumit nicidată de prezent - El se amuză singur în lumea lui imaginară și viseaza deseori cu ochii deschiși. Poate chiar să creadă că părinții lui au greșit bebelușul la maternitate sau că nu ei sunt părinții lui adevărați. Este genul de copil care inventează diferite motive pentru a fugi de acasă, unul dintre acestea fiind dorința de a merge la școală și de a crește mare repede.

În schimb, odată ajuns la școală, mai ales când se simte respins sau se respinge el însuși, se retrage des în lumea lui. Acest gen de copil vrea ca ceilalți să își dea seama de existența lui, chiar dacă nu crede prea mult în dreptul lui de a exista. Pentru a încerca să compenseze faptul că este mic, ceilalți vor să facă și să gândească totul în locul lui și, în loc să se simtă iubit în condițiile date, copilul se va simțit respins în propriile sale calități.

Din acest motiv, ca adult, va încerca prin orice mijloace să fie perfect pentru a se valoriza în ochii lui și în ochii celorlalți. Cuvintele nul, nimic, inexistent și a dispărea sunt foarte des prezente în vocabularul său atunci când vorbește despre el însuși sau despre ceilalți.

Supraprotecția - Cum adesea este vorba despre un copil al cărui corp rămâne mai mic decât cel normal, de multe ori seamănă cu o păpușă, cu o ființă foarte fragilă. De aceea reacția mamei unui astfel de copil este adesea aceea de a-l supraproteja. Copilului i se spune des că este prea mic să facă cutare sau cutare lucru. Copilul ajunge să creadă acest lucru, în așa fel încât corpul lui rămâne mic.

Pentru el, a fi iubit devine a fi sufocat. Mai târziu, reacția lui va fi de a respinge sau de a fugi când îl va iubi cineva, pentru că îi va fi din nou teamă de a nu fi sufocat. Un copil supraprotejat se simte respins deoarece nu este acceptat pentru ceea ce este el.

Rolul părintelui de același sex - Părintele de același sex are rolul de a ne învăța să iubim, să ne iubim și să dăruim iubire. Părintele de sex opus ne învață să ne lăsăm iubiți și să primim iubirea. Dacă te recunoști în descrierea unei persoane care se simte respinsă, acest lucru înseamnă că ai trăit acea respingere cu părintele de același sex. Acest părinte este cel care a contribuit la activarea rănii deja existente.

Este deci firesc și uman să nu îl acceptăm și să avem resentimente împotriva lui, mergând până la a-l urî. Neacceptându-l pe acest părinte, este normal că ne-am hotărât să nu îl considerăm drept model.

Dacă realizezi că ai această rană, această non-acceptare poate explica dificultățile pe care le ai în a te accepta și a te iubi, fiind de același sex cu părintele respectiv.

Vindecarea - Rana de respingere este pe cale de vindecare atunci când vă veți afirma tot mai mult și veți îndrăzni să vă ocupați locul care vi se cuvine.

Mai mult, dacă vi se pare că cineva uită de existența voastră, puteți să vă simțiți foarte bine așa cum sunteți. Veți trăi mult mai puține situații în care vă va fi teamă că veți intra în panică. (L.P.)

 

Lasă un comentariu