FENOMENUL ÎNVIERII LUI IISUS HRISTOS REFLECTAT ÎN PLAN ȘTIINȚIFIC

În pofida faptului că acest fenomen supranatural al învierii lui Iisus Hristos, considerat drept o formă a “învierii speciale” sau o “înviere a învierii” (știut fiind că în Sfânta Scriptură sunt relatate și alte învieri), intră sub incidența teologiei creștine, acest fenomen misterios a preocupat și pe unii reprezentanți ai fenomenologiei și ai științei, ceea ce permite o abordare complementară a fenomenului în cauză și nu doar într-o manieră exclusivistă, cum din păcate se mai regăsesc încă asemenea atitudini. Astfel, știința confirmă adevărul acelor revelații cu privire la fenomenul învierii, demonstrând că nu numai religia și teologia ne apropie de cunoașterea lui Dumnezeu, ci și știința și filosofia, ca un produs al evoluției spiritului și rațiunii umane. O asemenea partitură simfonică a rațiunii și credinței, pe un fond fideist, este regăsită la unul dintre cele mai luminate spirite, A. Einstein, după care “Știința fără religie este șchioapă, iar religia fără știință este oarbă”. În acest sens, geologul Pierre Termier declara că “Științele sunt trepte ale unei scări misterioase pe care urcăm spre Dumnezeu”, astfel că, susține același savant, “Fiecare știință conduce la Dumnezeu, și că orice știință trezește ideea de infinit și îi dă omului sensul misterului”, devenind “trepte ale unei scări tainice pe care urcăm la Dumnezeu”, după cum susținea Ioan Scăraru. Alături de acest geniu al omenirii, trebuie amintit și fizicianul mai puțin cunoscut opiniei publice, Eduard Branly, după care “Știința este o străduință spre creație: Religia este o străduință spre Creator”. După acest preludiu, voi încerca să inventariez, în mod succint, opiniile unor oameni de știință, legate de acest fenomen ce ține de Revelația divină - supranaturală, exprimat prin cel mai misterios fenomen, cel al învierii lui Iisus Hristos.

R.M. Cheyne Edgar, în lucrarea The Gospel of Risen Savior - Evanghelia unui Salvator înviat, spunea următoarele: “Iată un învățător de religie care afirmă calm că își mizează toate afirmațiile Sale pe capacitatea Sa de a se ridica din mormânt, după ce va învinge moartea. Se poate afirma fără risc că o asemenea propunere nu a mai fost făcută nici înainte și nici după Hristos (a nu se ignora că tot El este primul care a înviat și pe alții, vezi Lazăr, spre exemplu), El fiind cel care a fost gata să mizeze pe capacitatea Sa de a se întoarce din mormânt, rămânând în fața noastră ca cel mai original dintre toți învățătorii, unul care strălucește prin viața Sa, care mărturisește de la sine”, conchide autorul citat.

Wilburg M. Smith, proeminent om de știință, cu privire la caracterul adevărat al învierii Mântuitorului, afirmă următoarele: “Învierea lui Hristos este chiar citadela credinței creștine. Aceasta este doctrina care a întors pe dos lumea primului veac, care a înălțat în mod proeminent creștinismul deasupra iudaismului și a religiilor păgâne ale lumii mediteraneene. Dacă acesta se prăbușește, la fel se va întâmpla aproape cu tot ce este vital și unic în Domnul Iisus Hristos”. În acest mod s-ar dovedi ceea ce s-ar putea întâmpla, după cum afirma Sfântul Apostol Pavel: “Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică vă este credința” ( 1 Corinteni 15:17).

Thomas Arnold, rector al Universității Rugby din Anglia și autor al lucrării Istoria Romei, cu privire la acest fenomen, dar nu numai, spunea printre altele: “..nu cunosc nici un alt fapt din istoria omenirii care este dovedit de mărturii de orice fel, mai bune și mai complete, pe înțelesul unui cecetător sincer, decât marele semn pe care Dumnezeu ni l-a dat prin Hristos care a murit și înviat din morți!

Simon Greenleaf (1783-1853). Ca fost profesor la Universitatea Harward - SUA, a adus cele mai convingătoare argumente logice în vederea demonstrării existenței și a imposibilității demonstrării inexistenței acestui eveniment crucial pe care s-a fundamentat doctrina creștină - învierea lui Iisus Hristos. Aceste contraargumente prin care era susținută respingea existența învierii sunt relatate de marele savant în lucrarea O examinare a mărturiilor celor patru evangheliști, pe care o recomand cititorilor interesați de acest subiect.

W.J. Sparrow Simpson: “Dacă se pune întrebarea în ce fel învierea lui Hristos este o dovadă a faptului că El este Fiul lui Dumnezeu, se poate răspunde prin faptul că: El a înviat prin propria Sa putere”. Prin comentariile făcute de Simpson se regăsesc următoarele argumente raționale ce vin în sprijinul susținerii argumentate a învierii Fiului lui Dumnezeu. Astfel, “Afirmația că El a fost înviat prin puterea Tatălui este adevărată deoarece ceea ce face Tatăl face și Fiul; creația și toate celelalte lucrări exterioare sunt atribuite atât Tatălui și Fiului, cât și Duhului Sfânt. În al doilea rând, Hristos Însuși S-a declarat pe față că este Fiul lui Dumnezeu, astfel învierea Sa din morți a fost pecetea lui Dumnezeu pe adevărul acelei decla-rații, Tatăl L-a confirmat public, spunând Tu ești Fiul Meu”.

Oricât ar fi de convingătoare învierea istorică a lui Iisus Hristos, doctrinele creștinismului nu pot fi emergente doar acestui eveniment istoric crucial (devenit crucial prin intermediul suportului istoric revelat, și nu invers), chiar dacă întreaga doctrină creștină este comunicată prin intermediul auto-manifestării istorice a lui Dumnezeu, prin cunoscutul fenomen al chenozei - pogorârii Fiului lui Dumnezeu pe pământ, astfel că pe lângă aceste argumente istorice presupune și argumente de ordin teologic, care prin latura lor emoțională sunt cu mult mai acceptate și convingătoare. Argumentul scriptural al învierii este regăsit în evangheliile canonice, însă formularea cea mai explicită este redată de Sfântul Apostol Pavel, prin cuvintele regăsite în una din scrierile sale epistolare: “Hristos a murit pentru păcatele noastre potrivit Scripturilor, că a fost îngropat și că a înviat a treia zi, după Scripturi” (cf. 1 Corinteni 15:3-5). Așa cum se știe, aceasta este și formula inclusă în Simbolul de credință de la Niceea (325 d.Hr.), cunoscut cititorilor prin Crezul Creștin, pe care s-a fundamentat doctrina religiei creștine, putând fi considerat drept Imn al acestei religii.

Lasă un comentariu