„PE URMELE LUI PETRU MAIOR”, LA REGHIN, CU SERAFIM DUICU

Aducerea în centrul atenției a unui mare om de cultură este un lucru frumos. Mai ales când este vorba de o personalitate de excepție a culturii românești contemporane, cum este scriitorul și profesorul Serafim Duicu. Aducem în actualitate figura distinsului profesor Duicu, cu convingerea deplină că opera sa literară de excepție trebuie să fie cunoscută cât mai mult, nu numai de cei de azi, ci mai ales de generațiile care vor veni după noi. Marele om de cultură Serafim Duicu este un fiu distins al neamului nostru românesc, neam care a dat, de-a lungul secolelor, atâția cărturari luminați care și-au avut rostul lor în ridicarea culturală a poporului român. Un luminător pentru poporul său a fost și profesorul Duicu.

Serafim Duicu a ajuns la o maturitate culturală și la o înțelepciune deplină, împodobite cu atâtea realizări, de la înălțimea cărora a putut privi cu deplină bucurie spre anii cei mulți în care a trudit cu maximă osârdie în ogorul culturii române. Cu siguranță, domnul Duicu s-a înscris, fără îndoială și pe bună dreptate, în galeria marilor oameni de cultură ai neamului nostru românesc, pentru profundul profesionalism al domniei sale, precum și pentru seriozitatea pe care a arătat-o în tot ceea ce a întreprins dânsul. Numele lui va rămâne legat de marile realizări ale domniei sale pe tărâm cultural, realizări care sunt multe și importante.

Personalitate reprezentativă, domnul Serafim Duicu s-a integrat în constelația culturii române, prin formația sa de filolog de mare prestigiu. Slujind această frumoasă ramură a culturii române, domnia sa a slujit pe deplin neamul românesc și a fortificat ființa noastră națională. Putem afirma, fără teamă de a greși, că domnia sa este perceput în istoria patriei ca un militant de seamă, care prin realizările sale culturale a contribuit din plin la ridicarea conștiinței naționale și la păstrarea nealterată a credinței străbune.

Cartea lui Serafim Duicu, intitulată Pe urmele lui Petru Maior, cuprinde o serie de studii și articole extrem de valoroase și bazate pe o muncă de cercetare asiduă. Este un volum amplu, masiv, plin de informații, care au menirea de a reliefa noi aspecte legate de viața și activitatea lui Petru Maior, precum și de a contura pe deplin vasta personalitate a acestuia.

Cartea, care este una foarte bine structurată și extrem de documentată, reprezintă rezultatul unor cercetări intense, care au menirea de a evidenția personalitatea lui Petru Maior, de a scoate la iveală adevărul istoric și de a-l face cunoscut tuturor. Această carte reprezintă o lucrare fundamentală, o lucrare extrem de importantă atât pentru istoriografia bisericească, cât și pentru istoriografia românească în general, pentru că scoate la lumină și reliefează aspecte importante din viața și activitatea unei figuri emblematice a Transilvaniei.

În această carte, Serafim Duicu reflectă și perioada petrecută de marele cărturar la Reghin. În cadrul acestui segment, Duicu prezintă mai multe episoade precum: drumuri și popasuri, strădanii și tensiuni, pă tărâmul luptei naționale, alături de școala românească, alte drumuri și alte frământări..., “...spre cultura și folosul neamului românesc...”, gânduri de ducă, pentru ca să încheie acest capitol astfel: “În același timp, se pregătea de drum. Își lăsa cărțile agonisite prin ani în grija fratelui său Mihai, de la Căpuș, și la 30 ianuarie pornea spre Buda. Lăsa la Reghin și în părțile reghinene aproape un sfert de veac de muncă, de strădanii, de lupte pentru ridicarea românilor la un nivel de cultură și civilizație mai înalt și la un nivel de conștiință națională mai ridicat. Și mai lăsa la Reghin și în împrejurimi un nume, pe care posteritatea îl va rosti cu adâncă venerație și cu orgolioasă mândrie, propunându-l drept model de dăruire pentru mai-binele neamului”(Serafim Duicu, Pe urmele lui Petru Maior, Editura Sport Turism, București, 1990, p. 116).

Serafim Duicu vorbește despre cele mai importante momente ale perioadei petrecute de Petru Maior la Reghin, de realizările sale care sunt multe și semnificative, de trăirile și gândirile sale, de realaționarea cu oamenii, de modalitățile prin care i-a păstorit pe credincioși, de împliniri și greutăți, de drumuri, călătorii, frământări și de multe altele care fac din Petru Maior o personalitate de marcă a neamului românesc.

Petru Maior a făcut din orice colț al acestei țări, pe unde i-a îndrumat Dumnezeu pașii, un loc unde să se simtă acasă. A sfințit locurile prin care a trecut cu valoarea sa umană, sfințitoare și intelectuală. Asemenea marilor “luceferi” ai neamului nostru românesc, a căutat să înfrumusețeze istoria acestor meleaguri, a Transilvaniei și a întregului spațiu românesc, prin exemplul său de viață, închinată acestui pământ de atâtea ori sfințit cu sângele și lacrimile celor ce s-au “semănat” pe brazda Patriei, pentru ca ea să devină frumoasă... și mai frumoasă. Sunt multe atributele care merită să fie legate de numele acestui distins slujitor al Bisericii și al neamului românesc, care, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a fost trimis în inima Transilvaniei, ca să vegheze la destinele neamului nostru românesc. Energic și constant în preocupările sale, cu un deosebit simț al realității, cu dragoste nețărmurită față de credincioșii săi și față de toți cei care simt și gândesc românește, Preotul cărturar Petru Maior și-a câștigat o cunună de glorie ce se păstrează neveștejită în inimile și în sufletele noastre.

Din activitatea lui Petru Maior, fie pe tărâm bisericesc, fie pe tărâm cultural sau social, reiese figura nobilă de preot, răscolitoare și avântată, care, în viața sa pământească, a ars mereu ca o torță pe altarul Bisericii străbune și al neamului său. Personalitate marcantă, dotată cu o mare putere de muncă și de convingere, a polarizat în jurul său toate conștiințele păstoriților și colaboratorilor săi, antrenându-i într-o susținută operă de organizare și ridicare a elementului românesc și creștinesc. La altar și amvon, pe stradă și în instituții, în familii și în alte medii de activitate, Petru Maior avea un singur scop, era purtat de un ideal nobil: spiritualizarea, culturalizarea și ridicarea fraților săi, alături de care a trăit cu toată ființa și cu toate gândurile lui. Transfigurat de o adâncă și fierbinte credință în Dumnezeu și mistuit de o nețărmurită dragoste de aproapele său, puterea sa de jertfă și de dăruire a acestui spirit înalt a fost nemărginită. În sufletul său larg, ca orizontul unei zile de vară, și-au găsit alinare, mângâiere și ajutor toate durerile, toate lipsurile și toate necazurile fraților săi mai mici.

Lasă un comentariu