EROI ROMÂNI (VI) MAREȘALUL ION ANTONESCU

Acest mare patriot, născut în orașul argeșean Pitești, a fost șef al Statului Român (6 septembrie 1940-23 august 1944) într-o perioadă caracterizată atât de faptul că marile puteri au atentat la dăinuirea ființei noastre naționale, cât și de rigorile impuse de Al Doilea Război Mondial. În astfel de clipe grele, s-a dovedit a fi o personalitate militară de excepție, luptând cu eroism pe front pentru refacerea României Mari în etape. Când și-a dat seama de eșecul politicii interne și externe a regimului monarhic, și-a oferit serviciile cu gândul de a-i apăra atât pe românii din teritoriile furate, cât și pe cei subminați de alogeni în propria lor țară. Astfel, dacă în interiorul țării a încercat să promoveze un tip de stat de drept ce nu se baza pe nicio doctrină, ci pe obiectivul “stării de necesitate”, ocrotindu-i pe evrei prin deportări, în exterior a orientat România în război împotriva U.R.S.S. Nu numai că a reușit să recupereze teritoriile românești anexate forțat de sovietici, dar în discuțiile oficiale, purtate cu Hitler și Mussolini, a pus și problema recuperării Transilvaniei de la unguri. Din nefericire, fiind învins în război, în România s-a instaurat un regim ateu și criminal, de tip iudeo-bolșevic. Ca urmare, șeful Statului Român a fost implicat într-un proces al criminalilor de război, regizat de Moscova și având girul regelui Mihai I. Tribunalul în cauză l-a judecat deci în numele U.R.S.S., nu al poporului român. A fost condamnat la moarte, alături de alți membri ai Guvernului, prin execuție armată. În timpul procesului, a spus: ,,Scump popor român, sunt mândru că m-am născut și am trăit într-o națiune… cu un trecut de două ori milenar (…) Sunt onorat că am putut să lupt în patru războaie pentru onoarea ta, scump popor, pentru drepturile tale și libertățile tale. Sunt fericit să cobor și să mă așez, cu un minut mai devreme… alături de martirii și luptătorii noștri de peste veacuri…” (16 mai 1946). Înainte de a fi executat, împreună cu alți trei miniștri, cei patru au fost împărtășiți de preotul Teodor Totolici, duhovnicul închisorii militare Jilava, cel care a și rămas lângă ei, până când au fost duși la stâlpii de execuție. Toți cei patru și-au manifestat dorința că vor să stea cu fața spre plutonul de execuție. Și, pentru că nu au murit nici după ce au fost împușcați, comandantul plutonului s-a dus și a tras cu revolverul în capul fiecărui condamnat. Execuția a avut loc la închisoarea Jilava, iar sentința hotărâtă nu a fost niciodată motivată. Abia în 1997, în încercarea de a-i reabilita juridic, procurorul general al României a promovat recurs în anulare pentru unii condamnați ai regimului antonescian, dar doi evrei din Congresul S.U.A. i-au trimis o scrisoare președintelui Emil Constantinescu, concepută pe un ton autoritar și categoric, arătând că Ion Antonescu a fost un criminal care s-a aflat ,,pe partea greșită a istoriei”. Recursul nu a mai fost finalizat, iar procurorul general a fost eliberat din funcție.

Pentru demnitatea noastră, a românilor, este bine să înțelegem sensul înalt al sacrificiului mareșalului Antonescu și îndemnurile din mărturia creștină pe care ne-a adresat-o prin Testamentul său: ,,Slujitorii Bisericii, mai mari sau mai mici, să fie pătrunși, până în adâncul conștiinței lor, de caracterul dumnezeiesc al ei și de răspunderea neamului nostru. Preotul, prin pregătirea lui, prin purtarea lui, prin dezlegările lui de cele pământești și prin exemplul lui în toate, să readucă în fața altarului și în biserici pe toți aceia care s-au îndepărtat mai mult sau mai puțin de ea, din vina tuturor.

Oșteni, tezaur de putere și mândrie, stâncă de piatră nebiruită, nu uitați, de la mic la mare, că sunteți ieșiți dintr-o brazdă stăpânită și păstrată prin sânge și în sânge. Împletiți-vă și înfrățiți-vă cu această brazdă, stați înfipți în ea și fiți pregătiți să muriți cântând pentru ea. Nu există putere în lume care să poată opri biruința lui Dumnezeu și a celor ce au crezut și cred în El. Nu este Răstignire fără Înviere. Dar trebuie să ne pregătim, să suferim, să o merităm.

Munciți, gândiți, răbdați, tăceți, încordați-vă, oțeliți-vă și așteptați. Orice secundă pierdută în intrigă și luptă poate să ne fie mortală.

Cred și mărturisesc Învierea lui Hristos.

Cred în învierea Neamului Românesc!

Hristos a înviat!

Neamul românesc va reînvia.

Prin noi, prin jertfa și mântuirea noastră.

Români, sus inimile! “

Lasă un comentariu