SFINȚII ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA - MARI BINEFĂCĂTORI AI BISERICII CREȘTINE

Împăratul Constantin cel Mare este una din personalitățile de seamă din istoria universală. Până la el, Biserica a îndurat grele persecuții din partea împăraților romani. Convertirea lui la creștinism a însemnat o mare cotitură în istoria acestuia, căci prin publicarea edictului de toleranță religioasă, de la Milan din 313, Constantin a asigurat Bisericii deplina libertate în tot imperiul roman. Biserica intra, de acum înainte, într-o perioadă de înflorire și propășire, în «secolul ei de aur». Constantin a avut, față de creștinism, o atitudine binevoitoare. Împăratul însuși păstră, aproape tot timpul domniei demnitatea supremă păgână de pontifex maximus și nu se lepădă de păgânism decât prin Botezul săvârșit cu câteva zile înainte de moarte, în mai 337. Trebuie să recunoaștem, însă, că păstrarea titlului păgân de pontifex maximus îi dă dreptul și posibilitatea de a supraveghea și ține în frâu păgânismul, în interesul creștinismului însuși. Dacă împăratul ar fi renunțat atunci la el, își ridica un rival periculos, care ar fi putut să restabilească situația de mai înainte a păgânismului, încă puternic prin numărul credincioșilor lui, prin influența și situația înaltă a senatorilor, a aristocraților și funcționarilor superiori.

În luarea de măsuri favorabile Bisericii, Constantin procedă treptat și cu mult tact. Politica lui religioasă este caracterizată mai ales prin câteva fapte de importanță majoră: actul de libertate religioasă de la Milan, din ianuarie 313, alegerea unei noi reședințe imperiale și convocarea Sinodului I ecumenic de la Niceea din 325. Imediat după edictul din 313, împăratul scutește pe clericii creștini de obligația grea și costisitoare a funcțiunilor municipale. Scutește Biserica de dări. Acordă, ca ajutor, episcopilor, sume importante din tezaurul statului, pentru ridicarea de biserici și întreținerea clerului. Constantin cel Mare a intervenit și în dreptul penal, înlăturând din legile penale dispoziții și pedepse contrare spiritului creștinismului. S-au lut măsuri de protecție și ajutor pentru săraci, orfani, văduve și bolnavi. Prin legea din 321, Constantin cel Mare a generalizat duminica, ca zi de repaus în Imperiu. Încă din 317, împăratul a început să bată și monede cu monogramul creștin.

Constantin a beneficiat și de sfaturile mamei sale, Elena, o femeie pioasă și evlavioasă. Mama împăratului, Sfânta Elena, a descoperit, la Ierusalim, lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul.

Constantin s-a hotărât să întemeieze un nou oraș, ca reședință imperială. Acesta a fost Bizanțul, pe Bosfor, care a primit numele de Constantinopol (orașul lui Constantin), început în 324 și inaugurat la 11 mai 330. Îmbolnăvindu-se grav, Constantin a fost botezat în vila sa de la Ancyrona, la marginea Nicomidiei, de episcopul Eusebiu de Nicomidia și de alți clerici, cu câteva zile înainte de Rusalii, în luna mai 337. El a murit curând după aceea, la 22 mai 337, în duminica Rusaliilor, și a fost îngropat cu mare fast în biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Pentru meritele sale deosebite și mai ales pentru marile servicii aduse creștinismului, după lunga perioadă de persecuții, Biserica îl cinstește în mod deosebit și împreună cu mama sa au fost trecuți în rândul Sfinților și numiți ,,întocmai cu Apostolii”. Biserica a ales ziua de 21 mai, drept zi de cinstire și de prăznuire a sfinților împărați Constantin și maica sa Elena, cei întocmai cu Apostolii.

Lasă un comentariu