FEMEILE, MAI AFECTATE PE TERMEN LUNG DE SIMPTOMELE POSTCOVID

Distribuie pe:

Cercetătorii francezi de la Institutul Național de Sănătate și Cercetare Medicală, citați de descopera.ro, au constatat că peste 60% dintre pacienții spitalizați din cauza Covid-19 sunt în continuare afectați de cel puțin un simptom la șase luni de la infectare, cel mai adesea fiind vorba de oboseală, dureri musculare și greutăți în respirație.

“Studiul nostru a fost realizat pe un grup de 1.137 de persoane, constituit pentru a monitoriza pacienții diagnosticați cu Covid-19 după perioada de spitalizare. Un sfert dintre aceștia au prezentat trei sau mai multe simptome, iar 2% au trebuit chiar spitalizați din nou.

Senzația semnificativă de oboseală, dificultăți în respirație, precum și dureri musculare și articulare se numără printre manifestările clinice persistente cel mai frecvent, raportate cu prilejul controalelor de urmărire la trei și la șase luni în urma spitalizării pentru tratarea Covid-19.

De asemenea, am observat o corelație între severitatea inițială a maladiei și persistența pe termen lung a simptomelor. Mai exact, persistența a cel puțin trei simptome la șase luni de la infectare este mai frecventă la persoanele care au fost internate la terapie intensivă din cauza Covid-19 în comparație cu cei care au fost spitalizați în alte servicii medicale, precum și la pacienții care au prezentat cele mai multe simptome în momentul internării în spital.

Totodată, am demonstrat că, deși bărbații prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta forme grave, femeile par să aibă un risc mai mare de a suferi de simptome persistente ca și durată.

Formele de covid lung au uneori și alte consecințe mai ample, la nivel economic și social. Astfel, o treime dintre pacienții care au raportat simptome după șase luni și care exercitau o activitate profesională în momentul infectării nu a mai revenit la muncă, rezultatele noastre fiind în concordanță cu cele ale mai multor studii realizate în alte țări în ultimele luni. Simptomele persistă și la persoanele care nu au fost spitalizate, care au făcut o formă lejeră sau moderată a bolii, în cazul acestora fiind vorba de unu din zece pacienți, dar mecanismele care determină acest lucru sunt încă prea puțin cunoscute”, afirmă oamenii de știință francezi. (L.P.)

Lasă un comentariu