RESTITUIRI – VOLTAIRE (N. 21 NOIEMBRIE 1694, PARIS - D. 30 MAI 1778, PARIS) (I)

În ziua de 30 mai 1778, a murit Voltaire, celebru filosof și scriitor iluminist francez (n. 1694), pe numele său adevărat François-Marie Arouet. Fiul al unui notar bogat, Voltaire a mers la colegiul iezuit „Louis-le-Grand", unde și-a descoperit spiritul critic. Unchiul său l-a introdus în cercul deiștilor. La rugămintea tatălui său, în 1711 a început Dreptul, pe care nu avea să-l termine, interesat fiind mai mult de discuțiile intelectualilor, scriitorilor și aristocraților, ce se desfășurau în palatele sau în cafenelele din Paris. Din pricina viziunilor sale critice, pe care le reda în batjocură, a fost întemnițat, în 1717, vreme de unsprezece luni, în Bastilia.

Amenințat de o nouă arestare în Franța, pleacă în Anglia, unde rămâne din 1726 până în 1729, fiind influențat de empirismul lui John Locke Empirismus și de nou-apărutul deism. Va detalia liberalismul englez în „Lettres philosophiques" (1731).

Ca deist și francmason, Voltaire a practicat criticismul în fiecare formă a religiei instituționale, dar și în neînțelegerile politice. Se declară „theist", un om cu credința în Dumnezeu, dar care a renunțat la creștinism. Un nou mandat de arestare împotriva lui, în 1734, îl determină să fugă în Lorena. Din 1734 până în 1748, a locuit împreună cu prietena sa, Émilie du Châtelet, în Castelul Cirey, unde și-a scris memoriile, tratatele de științe naturiste, istorie și politică, dar și opere dramatice și poetice.

Datorită doamnei de Pompadour la curțile regale, Voltaire a fost numit istoriograf și acceptat în Academia Franceză. Frederic cel Mare, care aparținea el însuși spiritelor iluminate ale secolului al XVIII-lea, l-a luat cu el, în 1750, la Potsdam, unde și-a putut exprima credințele sale anticlericale și unde a putut lucra la o istorie universală, a putut colabora la Encyclopédie a lui Denis Diderot, și unde a putut scrie primele articole pentru „Dictionnaire philosophique portatif". Totuși, Voltaire a ajuns la contradicții cu Friedrich al II-lea, așa încât a fost necesar să părăsească Potsdamul în 1753. A continuat însă să se îngrijească de corespondența cu Friedrich cel Mare.

(va urma)

Lasă un comentariu