În calendarele populare, zilele ce urmează DUMINICII MARI stau tot sub semnul capricioaselor Rusalii, cărora oamenii nu le rostesc numele de frică să nu apară. Pentru a nu le invoca, le spun Dânsele, Ielele, Zânele, Sfintele, șoimanele, Măiestrele, Frumoasele, Domnițele, Mușatele, Fetele Câmpului sau Împărătesele Văzduhului, dar în descântecele de exorcizare, le numesc Nemilostive, Rele, Apucate, Zănatece, Urâte, Țâfnoase, Scârboase.
Zilei de astăzi i se spune “TROIȚA” și este urmată de “MARȚEA MÂNIOASĂ” sau “TRETUNUL”, când se povestește că oamenii trebuie să ajungă acasă înaintea cirezilor, pentru că vacile vin la amiază cu Rusaliile în coarne și ar fi mare pericol să le întâlnească. “MIERCUREA BĂLȚATELOR” face pereche bună cu ziua de vineri, tot a “Bălțatelor”, iar amândouă se țin de frica lor. Între ele e “JOIA MÂNIOASĂ”, numită și “BUCIUMUL RUSALIILOR”, zi în care se spune că Rusaliile “își buciumă sfârșitul isprăvilor lor”.
Urmează “SÂMBĂTA PIETRII”, “RUSITORII” sau “RUSITOARELE”, când se crede că se întorc morții în morminte și se împart pomeni pentru sufletele lor, înainte de răsăritul soarelui.
Descrise fie ca niște fete tinere, frumoase și provocatoare, care iau mințile oamenilor, fie ca niște babe urâte și nemiloase, care se răzbună pe muritori în cele mai îngrozitoare moduri, Rusaliile sunt invocate și alungate prin descântece la fel de diferite precum paradoxalele lor înfățișări. Când sunt chemate, sunt rugate să vină cu cele mai alese cuvinte: “Voi, Zânelor bune,/ Măiestre, Frumoase,/ Puternice, Miloase, / Vitezelor, Iubitelor,/ vă rog fierbinte/ cu dulci cuvinte/ să-l ajutați pe Ion/ să fie sănătos,/ și de voi drăgăstos/ și tot ce face/ să nu fie de prisos,/ să-l lăsați curat,/ ca voi luminat/ și binecuvântat”. În schimb, în descântecul de exorcizare, apelativele se schimbă într-un mod radical: “Nemilostivelor,/ Relelor,/ Apucatelor,/ Zănatecelor,/ Bătrânelor,/ Urâtelor,/ Rășchiratelor,/ Țâfnoaselor,/ Scârboaselor,/ ce v-a făcut/ de nu v-a plăcut?/ De ce l-ați pocit și nenorocit?/ pe omul iubit?/ (…) Dați-i înapoi,/ tot ce i-ați luat,/ glasul,/ bărbăția/ și mândria,/ c-am să vă bat,/ cu vergeaua de alun înodurat,/ în pădure,/ în câmp înflorit/ și-am să vă toc,/ cu melitorul,/ cu toporul,/ cu securea,/ până ați pieri,/ și zâne n-ați mai fi./ Fireați voi să fiți,/ de fete bătrâne,/ urâte și spâne,/ de zâne spurcate,/ de babe-nțărcate,/ de destrăbălate”.
Se crede că numai vrăjitoarele cunosc adevăratele nume ale zânelor. Totuși, etnologii “au identificat” patru dintre ele (consemnate și de Romulus Vulcănescu): Doina, Hora, Avrămeasa și Creștineasa. “Doina este o zeiță melancolică, ce locuiește mai mult printre munți și văi și are darul să înmoaie pietrele și să miște copacii din loc cu vocea ei dulce. Concepută eminamente ca zână a cântecului liric, (…) Doina îndeplinește o funcțiune cathartică. Cea de a doua șoimană, «Hora», este o zână a dansului magico-mitic al Soarelui. Ea exprimă sentimentul profund de adorare a sfântului Soare (...) «Avrămeasa» și «Creștineasa», deși considerate a fi două «eroine cerești de lumină», sunt de fapt două zâne cu trăsături magico-mitice și însușiri magico-medicale. Sunt, totodată, înfățișate ca zâne ale descântecului cântat și ale sacrificiului”.
și pentru că ultimele două zâne poartă numele unor plante de leac, trebuie amintit că se dezleagă culesul plantelor de leac, până acum strict interzis deoarece se credea că erau “pișcate de Rusalii”, deci fără nicio proprietate magică sau de vindecare.
