UNIREA, UNITATEA ȘI... LIBERTATEA

* “Lupta românilor pentru libertate, care lăsa în urmă un îndelungat și zbuciumat trecut, a zămislit de mai multe secole ideea unității naționale pe care neînfricatul popor român o purta din adâncul inimii sale. Pe aceste temelii, pe acest glorios trecut de luptă s-a înfăptuit Actul Unirii de la 24 Ianuarie 1859, ca rezultat al eforturilor clarvăzătoare ale minții, celor mai înflăcărați patrioți, care timp de un deceniu au susținut Unirea cu condeiul și cu fapta. Generația de la 1848 adunată pe Câmpia Libertății a inclus în programul său și Unirea Principatelor. Deși revoluția a fost înfrântă în toate cele trei Țări Românești, forța de neînvins a viteazului popor român, dorința lui de unire și de libertate n-a putut fi legată de lanțurile robiei".

***

2. “Flacăra luptei pentru unitate a fost întreținută și de revoluționarii transformați în ambasadorii Unității Neamului Românesc în capitalele Europene care i-a adăpostit în timpul emigrației. S-au înființat în acest sens reviste și titluri semnificative ca: România Literară, Steaua Dunării, în paginile cărora condeieri consacrați ca: Vasile Alexandri, Mihai Kogălniceanu, Costache Negri, Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu și alții luptau pentru unire. Unirea era susținută și în Transilvania de înflăcărații revoluționari: Avram Iancu, Timotei Cipariu, care doreau pentru totdeauna această unire. Periodicele transilvănene se dovedesc a fi la înălțimea chemării lor. Telegraful Român, sub conducerea marelui mitropolit Andrei Șaguna, din patru pagini, trei erau pentru unirea Transilvaniei cu Principatele Unite".

***

* “În vârtejul frământărilor generate de unire, Biserica Ortodoxă Română, prin reprezentanții ei cei mai de seamă, se situează în fruntea susținătorilor Unirii. Vom cita doar câteva nume mai semnificative: Mitropolitul Sofronie Miclescu, Arhimandritul Neofit Scriban, Arhimandritul Melchisedec Ștefănescu, rectorul Seminarului de la Huși, Mitropolitul Nifon al Ungro-Vlahiei, Sofronie Miclescu al Modovei, care erau și președinți ai divanurilor Ad-hoc, în care s-a hotărât Unirea Principatelor. Aceste frumoase exemple și multe altele înscrise în Cartea Neamului Românesc mărturisesc despre rolul Bisericii Ortodoxe Române - una și aceeași din toate timpurile, ce l-a avut în zbuciumatul trecut de luptă al poporului român.

Mitropolitul Ardealului dr. NICOLAE MLADIN (1914-1986), A absolvit școala generală și liceul la Petroșani, fiind considerat cel mai bun elev al școlii. Urmează studiile teologice la Academia Teologică de la Oradea, continuă la Facultatea de Teologie din Chișinău și termină la Facultatea de Teologie la București. A fost tot timpul bursier cu bursă integrală, ca unul ce era un student eminent. Pentru a-și acoperi cheltuielile strict necesare, medita pe alții și edita cursuri universitare. A devenit licențiat în teologie cu calificativul “magna cum laude", și teza “Influența lui Dionisie Areopagitul asupra lui Joan de la Cruz". În anul 1939 a fost hirotonit diacon necăsătorit. S-a înscris la cursurile de doctorat și primește o bursă în Germania, urmând apoi cursurile de teologie și filosofie la Viena, Tubingen și Malburg. Întors în țară este numit profesor suplinitor la catedra de teologie morală de la Academia Andreiană din Sibiu. În anul 1947 intră în monahism la Sâmbăta de Sus, și tot acum este numit profesor titular definitiv la Catedra de Morală de la Institutul Teologic Sibiu. A fost din cei mai iubiți profesori. În anul 1967 este hirotonit arhiereu în Catedrala Patriarhală, și mai târziu este instalat ca mitropolit la Catedrala de la Sibiu. În 1969 primește titlul de Doctor Honoris Causa de la Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca. I s-au înmânat onoruri, medalii, diplome pentru activitatea desfășurată în timpuri de răstriște ale țării noastre. Îmbolnăvindu-se se retrage, în 1981, la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, și moare în 1986, la vârsta de 71 de ani. Și-a sintetizat viața prin cuvintele: “altar, amvon, catedră și condei". A scris foarte multe cărți, articole, studii de teologie morală, reportaje și însemnări în “Telegraful român", “Revista teologică", Mitropolia Ardealului și alte periodice.

Lasă un comentariu