A FOST INAUGURATĂ CLINICA DE ONCOLOGIE DIN TÂRGU-MUREȘ!

Distribuie pe:

Marți, 20 iulie, în prezența reprezentanților Consiliului Județean Mureș (CJ), ai Spitalului Clinic Județean (SCJ) Mureș și ai secției de Oncologie a spitalului, a fost inaugurată noua clădire a Clinicii de Oncologie din municipiul Târgu-Mureș, reconstruită, reabilitată și recompartimentată. Investiția, în valoare de 12,7 milioane de lei, a fost posibilă grație eforturilor conjugate ale administrației publice județene (sub a cărei coordonare se află unitatea medicală, încă din 2009) și centrale, în parteneriat cu SCJ Mureș; 90% din fonduri au fost asigurate din bugetul național, “prin concursul deputaților și senatorilor din mandatul trecut și actual, cu grija personalului din Ministerul Sănătății”, a ținut să precizeze, în spirit de fair play, Vass Levente, secretar de stat în cadrul Ministerului de resort.

Potrivit dr. Ovidiu Gîrbovan, managerul SCJ Mureș, proiectul a avut în vedere “creșterea calității actului medical, în general, la nivelul spitalului, dar, în special, la nivelul Clinicii de Oncologie”, cu atât mai mult cu cât, în România, mortalitatea prin cancer se situează pe locul al doilea, după cea cauzată de bolile cardiovasculare.

În actuala structură, clinica dispune de 44 locuri de spitalizare și 15 locuri de tratament, la cele mai înalte standarde europene. De asemenea, în vederea tratamentului de radioterapie, a fost construit un buncăr și a fost achiziționat încă un aparat de radioterapie, pe lângă cel existent, fapt ce reprezintă “un bun câștigat pentru județul Mureș, dar, în special, pentru sănătatea pacienților oncologici”, a precizat dr. Gîrbovan.

Lucrările de reabilitare și modernizare au început în 2019, fiind executate de firma târgumureșeană Construct Mapcom, iar termenul de finalizare, prevăzut pentru decembrie anul trecut, a fost prelungit, în principal, din cauza pandemiei.

Președintele CJ Mureș, Péter Ferenc, a dat asigurări că, în câteva săptămâni, pacienții vor fi internați în clădirea renovată, secția funcționând provizoriu, într-un imobil din cartierul Dâmbu Pietros. (I.S.)

Lasă un comentariu