Sindromul encefalitic are numeroase etiologii, majoritatea fiind reprezentate de virusuri.
Encefalita este o inflamație a creierului, inflamație care, uneori, poate cuprinde și meningele (învelișul creierului), situație în care vorbim despre meningoencefalită. Este o afecțiune care pune viața în pericol și necesită îngrijire medicală de urgență. Nu este o afecțiune foarte frecventă, în schimb, poate fi deosebit de gravă. Oricine poate fi afectat, indiferent de vârstă, dar encefalita la copii și la persoanele în vârstă prezintă cel mai mare risc de evoluție severă. De notat un element important, și anume: cauza infecției nu este identificată, virusurile fiind cel mai des implicate în apariția acesteia. Amintesc de: herpes simplex, virusul varicelo-zosterian și arbovirusurile. Dar cauza cea mai frecventă a encefalitei sporadice, în toată lumea, este virusul herpes simplex tip1. Creșterea numărului de călătorii, migrația și, în general, frecvența crescută a deplasărilor populației ne poate pune în situația de a diagnostica și cazuri puțin frecvente în zona noastră geografică, așa cum s-a întâmplat în cazul encefalitei cu virusul West Nile, un arbovirus transmis de țânțari, frecvent întâlnit în unele zone din Africa, necunoscut până în anul 1999 în SUA, importat din New York și extins, ulterior, în Canada. Cei care călătoresc în Europa Centrală și de Est pot dezvolta encefalite transmise de căpușe (TBE), determinate de arbovirusuri endemice în zonele respective.
Encefalita transmisă de căpușe este o boală infecțioasă virală umană, care implică sistemul nervos central.
Transmitere. Căpușele acționează atât ca vector (gazdă intermediară), cât și ca rezervor. Gazdele principale sunt rozătoarele mici, oamenii fiind gazde accidentale. Animalele mari servesc ca și gazde de hrănire a căpușelor, dar nu joacă un rol în menținerea virusului. Cazurile de encefalită apar la oameni în cea mai înaltă perioadă de activitate a căpușelor (aprilie - noiembrie), boala putând fi transmisă la om, imediat, după o singură înțepătură de căpușă. De asemenea, infecția poate urma consumului de lapte crud de la capre, oi sau vaci infectate. Infecțiile de laborator erau frecvente înainte de utilizarea vaccinurilor și aplicarea măsurilor de siguranță pentru biosecuritate, menite să prevină expunerea la aerosoli infecțioși. Transmiterea de la persoană la persoană nu a fost raportată, cu excepția transmiterii verticale, de la mama infectată la făt.
Semne și simptome. Perioada de incubație a infecției este, de obicei, de 7-14 zile, asimptomatică. Au fost raportate incubații mai scurte, în infecțiile transmise prin lapte. În cazul infecției contractate, nu există semne precoce vizibile, iar boala evoluează în două faze. În prima fază, pacientul acuză simptome asemănătoare gripei, timp de 2-7 zile (dureri musculare, cefalee, oboseală și subfebrilitate (37,7), după care devine asimptomatic, timp de 2-10 zile. O a doua fază a bolii apare la 20-30% dintre pacienți și constă în apariția unei infecții potențial grave a sistemului nervos central (creier, măduva spinării). Pacienții pot dezvolta o boală clinică cu simptome de meningită (de exemplu, febră, cefalee și redoare de ceafă - imposibilitatea de mișcare a regiunii cervicale, respectiv, a gâtului), encefalită (de exemplu, somnolență, confuzie, tulburări senzoriale și/sau anomalii motorii, cum ar fi paralizia) sau meningoencefalită. Tratamentul constă în măsuri de susținere, care ajută la gestionarea simptomelor, într-o unitate medicală specializată.
Perioada de convalescență sau de recuperare poate fi lungă, iar incidența sechelelor poate varia între 30% și 60%, cu simptome neurologice pe termen lung sau chiar permanente. Au fost raportate sechele neuropsihiatrice la un procentaj cuprins între 10-20% dintre pacienți.
În general, în infecția europeană cu TBE, mortalitatea este mai mică, de aproximativ 1-2%, decesele intervenind la 5-7 zile după apariția semnelor neurologice.
Risc de expunere. Această meningoencefalită determinată de infecția virusală este o boală infecțioasă importantă în multe părți ale Europei, în fosta Uniune Sovietică și Asia, corespunzătoare distribuției rezervorului de căpușe. Anual sunt raportate 10.000-12.000 de cazuri. Se consideră că povara reală a bolii este semnificativ subestimată. În zonele endemice de boală, persoanele cu expunere recreativă sau profesională la mediul rural sau în aer liber (de exemplu, vânători, turiști în corturi și rulote, lucrători forestieri, fermieri) sunt potențial expuse riscului de infectare prin contactul cu căpușele infectate.
Diagnostic pozitiv. Diagnosticul se stabilește pe baza simptomatologiei. Diagnosticul de laborator constă în izolarea virusului din sânge, în timpul primei faze a bolii, fie în sânge, fie în LCR (lichidul cefalorahidian), în timpul celei de-a doua faze a bolii.
Tratament. Nu există o terapie medicamentoasă specifică. Menin-gita, encefalita sau meningoencefalita necesită spitalizare și îngrijire de susținere, bazate pe severitatea sindromului. Medicamentele antiinflamatoare, cum ar fi corticosteroizii, pot fi luate în considerare în circumstanțe specifice, pentru ameliorarea simptomatică. Poate fi necesară intubarea și susținerea prin ventilație asistată.
Prevenție. Această maladie determinată de virusul în care rezervorul este căpușa este o afecțiune gravă, pentru care nu există tratament specific. O treime dintre cazuri dezvoltă complicații pe termen lung (spasme musculare, ataxie - lipsă de coordonare și control muscular -, convulsii, paralizie și afectarea temporară a memoriei). Probabilitatea ca o persoană nevaccinată, care călătorește în zone endemice, să se îmbolnăvească este de 1 la 10.000.
La fel ca alte boli infecțioase transmise prin căpușe, această infecție poate fi prevenită prin utilizarea repelenților de insecte și a îmbrăcămintei de protecție, pentru a limita mușcăturile de căpușe. Evitarea, pe cât posibil, a zonelor împădurite sau perimetrelor cu arbuști, afectate puternic de căpușe, începând din primăvară și până toamna, purtarea îmbrăcămintei adecvate (culoare deschisă, bluze cu mânecă lungă, pantaloni lungi, introduși în șosete), utilizarea substanțelor repelente împotriva insectelor, vaccinarea, în cazul existenței unui risc de a contracta infecția reprezintă cele mai eficiente măsuri.
Multe dintre infecții pot fi prevenite prin vaccinare:
1) vaccinul împotriva encefalitei japoneze este recomandat pentru călătoriile în zone din Asia; 2) vaccinul împotriva encefalitei de căpușă este recomandat pentru cei expuși riscului de îmbolnăvire sau cei care călătoresc în zone endemice, Europa Centrală și de Est. Vaccinul poate fi administrat atât adulților, cât și copiilor cu vârsta peste 1 an. (sursa foto - rohealthreview.ro, zcj.ro)
