TÂRGUMUREȘEANUL ENDRE KACSO ESTE NOUL SELECȚIONER AL NAȚIONALEI DE FUTSAL A ROMÂNIEI

Distribuie pe:

Naționala de futsal a României are, începând de marți, un nou selecționer. Acesta este Endre Kacso, fost antrenor al naționalelor U19 și U21 ale României. În vârstă de 45 de ani, Endre Kacso are în palmares cinci titluri de campion, șase Cupe ale României și trei Supercupe ale României, toate cu City'US Târgu-Mureș. Endre Kacso îi urmează în funcție lui Robert Lupu, care și-a încheiat mandatul la cârma primei reprezentative. “Numirea mea ca selecționer al naționalei de futsal a României mă onorează. Sunt conștient însă că este o responsabilitate uriașă, iar așteptările sunt pe măsură. Ce aș promite încă din startul mandatului meu?! În primul rând, faptul că voi demara un proces de întinerire a echipei naționale, care în ultimele sale campanii de calificare s-a bazat pe aceiași oameni care o duc greu de ani buni. Ca fost selecționer al naționalelor U19 și U21 cunosc foarte bine potențialul noii generații a futsalului românesc. Am încredere în cei care vin din urmă. Avem nevoie de timp, asta e clar, dar, în același timp, știm că nimeni nu va avea răbdare cu noi, așa că trebuie să trecem urgent la treabă și să ducem mai departe munca la echipa națională”, a declarat Endre Kacso, noul selecționer al României. Naționala de futsal a României va avea primele confruntări oficiale anul viitor, în preliminariile pentru Cupa Mondială. “Vom avea însă mai multe acțiuni, printre care două meciuri amicale cu naționala Ucrainei, pe 25 și 26 septembrie. Locul de desfășurare urmează a fi stabilit în aceste zile”, a precizat Endre Kacso, care îi va avea în staff-ul său pe Szabolcs Mánya, fostul jucător de la FK Odorheiu Secuiesc, și pe Mihai Tătar, fostul portar al echipei City'US Târgu Mureș. Federația Română de Fotbal îi mulțumește fostului selecționer, Robert Lupu, pentru activitatea sa la echipa națională de futsal, alături de care a participat, în calitate de antrenor, la EURO 2018, și îi urează mult succes în viitoarele proiecte!

JUNIOARELE U17 ÎNVING MACEDONIA DE NORD U17 CU 2-1 ÎNTR-UN JOC AMICAL

Reprezentativa feminină U17 de fotbal a României s-a impus cu 2-1 în primul joc de verificare, disputat în compania selecționatei similare a Macedoniei de Nord. Golurile României au fost înscrise de Andreea Pînzariu (28) și Maria Cristea. Următorul joc dintre cele două naționale de junioare este programat joi, 19 august, de la ora 10:30, tot la Centrul Național de Fotbal Buftea. Partida va putea fi urmărită în direct pe FRF TV și pagina de Facebook a naționalei feminine!

START în calificări la finalul lunii septembrie

Naționala Under 17 a fost repartizată în Grupa 5 din Liga B, alături de Turcia și Letonia. Gazda grupei de calificare va fi Turcia, turneul urmând a se disputa în perioada 30 septembrie - 6 octombrie. Programul meciurilor din Grupa 5: 30 septembrie / Turcia - România, 3 octombrie / România - Letonia, 6 octombrie / Letonia - Turcia. Tragerea la sorți pentru faza a doua va avea loc spre finalul anului 2021. Câștigătoarele celor șapte grupe se vor alătura țării gazdă, Bosnia și Herțegovina, la turneul final EURO WU17, programat în perioada 3-15 mai 2022.             

CAMPIOANA ROMÂNIEI, ÎNGENUNCHEATĂ LA BELGRAD

CFR Cluj a fost învinsă, marți, în deplasare, cu scorul de 4-0 (2-0), de echipa Steaua Roșie Belgrad, în prima manșă a playoff-ului Ligii Europa. Andrei Vochin a comentat înfrângerea clară a CFR-ului de la Belgrad: “În momentul acesta, CFR nu și-a ratat obiectivul. Echipa care a făcut rezultate a ajuns la un final. Echipa cu Hoban, Camora, Deac, pentru că e vorba de jucători îmbătrâniți, ciclul unei echipe nu e mai mare de patru ani. Ei au ajuns la un final de epocă și nu au ratat nimic. CFR, dacă nu judeci emoțional, vei vedea că va da mai bine la bani cu Conference League, iar în campionat au cinci din cinci. Ceea ce te doare este că echipa nu joacă. Dacă spui că suntem într-o catastrofă, nu e nicio catastrofă. Ăsta este fotbalul nostru, vei câștiga aceeași sumă de bani ca cea pe care ai luat-o cu Petrescu”, a spus Andrei Vochin. “Nu mai sunt niște jucători, nu ai același antrenor. Anul trecut, CFR s-a calificat în grupele Europa League scoțând-o pe KuPS. De ce? Pentru că au avut coeficient și au fost cap de serie. Dacă vrei să dai cuiva în cap, găsești pe cineva. Dar verifici situația și apoi iei o decizie. Tu trebuie să știi ce vrei. Ce buget ai și să mă uit ce echipe sunt în Champions League care au același buget ca mine. În Europa League cred că găsești 7-8”, a mai adăugat Vochin, la Sport Report. CFR Cluj a pierdut clar deplasarea de la Belgrad, cu Steaua Roșie. Golurile au fost marcate de Pavkov `5, Katai '38, Ben '68 și Ivanic '77. Returul va avea loc la 26 august, de la ora 21.30.

MARELE PREMIU DE FORMULA 1 AL BRAZILIEI SE VA DESFĂȘURA FĂRĂ RESTRICȚII PRIVIND CAPACITATEA CIRCUITULUI DE LA INTERLAGOS

Autoritățile din Sao Paulo au anunțat că Marele Premiu de Formula 1 al Braziliei de la Interlagos va avea loc fără restricții de audiență, informează lequipe.fr. Totuși, cursa, programată pentru weekend-ul 5-7 noiembrie, ar putea fi amânată cu o săptămână. Cu aproape 60.000 de bilete puse în vânzare, acesta ar putea fi primul eveniment sportiv fără limită de capacitate din metropola braziliană, de la începutul pandemiei Covid-19 care a lovit grav Brazilia. Întoarcerea pu-blicului pe stadioanele de fotbal este permisă din 1 noiembrie, dar niciun meci nu este programat înainte de 7 noiembrie, data cursei de la Interlagos. Anul trecut, MP al Braziliei a fost anulat din cauza pandemiei. “Toate punctele de acces vor fi controlate și, dincolo de asta, avem vaccinare. Ritmul este rapid și o mare parte a publicului va fi vaccinat cu două doze”, a declarat Jean Gorinchteyn, responsabil cu probleme legate de sănătate în statul Sao Paulo, într-o conferință de presă. Accesul pe circuit va fi condiționat de prezentarea unui test negativ pentru Covid-19, nu mai vechi de 48 de ore, iar purtarea unei măști va fi obligatorie. Autoritățile vor cere administratorilor F1 să studieze posibilitatea amânării cursei cu o săptămână, pentru a-l face să coincidă cu weekend-ul prelungit din 12-15 noiembrie, când este o sărbătoare în Brazilia.

SHERIFF TIRASPOL SCRIE ISTORIE

Campioana Moldovei ,Sheriff Tiraspol, este gata să scrie istorie - moldovenii sunt aproape de calificarea în premieră în grupele UEFA Champions League. “Viespile” s-au impus cu 3-0 în manșa tur de la Tiraspol, contra lui Dinamo Zagreb. Adama Traore a fost eroul gazdelor, cu o “dublă”, în minutele 45 și 80, Kolovos fiind cel care și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor în minutul 54. Campioana Moldovei este cea care eliminase în turul anterior pe Steaua Roșie Belgrad. Sheriff Tiraspol mai ajunsese în grupele Europa League în sezonul 2017-2018.

SORIN CRĂCIUN

Lasă un comentariu