• Poetul este “Mărturisitor al luminii”... altfel ar trăi cum bate vântul, într-o lume schimonosită, în destrămare. În publicistica sa, Marele Eminescu detalia despre șansa omului de a câștiga conștiința nimicniciei sale și convingerea mărimii lui Dumnezeu, scăzând, în acest mod, deșertăciunea lumii. Caut prin vers, dorindu-l din ce în ce mai limpede, așezat pe aripă de înger, mărimea lui Dumnezeu, să scad măcar o picătură din deșertăciunea lumii, să pot spune, precum filosoful, Dumnezeu există! Eu l-am întâlnit! Șlefuindu-mi cuvântul prin învățătura cuvântului Lui, prin poezie, poate voi putea ca în mărturisirea ultimilor stareți de la Mănăstirea Optima, să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd și să iert. Poemul “Lângă cununa de spini”, scris la Sfântul Mormânt de la Ierusalim, mă definește foarte bine: “Iartă-mi, Doamne, netezimea degetelor,/ N-am frământat destul strugurii pământului,/ Până la luciu,/ Până la strigăt,/ Dar știu să arăt cu mâna spre cer; spre locul înalt unde cuvântul e cântec”.
***
• “Când tot mai puțini oameni citesc în Cartea conștiinței, când purtăm sentimentul că suntem ființe rămase pe-dinafară, când ziua e strâmbă și pâinea de zgură, vorba cronicarului, ne reîntorcem la leagăn-prag-poartă-pom și cruce, ne reîntorcem acasă, unde e și mama, și patria. Este triada lui Ioan Alexandru, în care mă regăsesc: fiu-mamă-patrie - este și triada din lirica lui Grigore Vieru - pentru a putea bea paharul până la fund în jarul adevărului, pentru a putea fi în rodire. Sub mâna, ochii, rugăciunea mamei, care sunt mâna, ochii și rugăciunea patriei, gândul meu e fără vini și fără înserare, totuna cu vindecarea rănilor, cu vestea de viață străbătând veac de înviere. În poemele Zoreniului, mama încinsă cu răcoarea zorilor intră în lanul de grâu, secerându-l de spice, venind seara cu îngerii în poală. Și patria, când nu e trădată, e în lanul de grâu, cu cerul în spice. Și Fiul la fel”.
***
• “Prelungirea vieții poetului, eu o caut în Dumnezeu”. Dacă în jur se prăbușesc altare, lumina dumnezeiască le reface prin cuvânt: “În gândirile line/ Dăni-l, Doamne, și astăzi, și mâine,/ Ține-i cumpăna înaltă și vie,/ Naște-i clipă și crește-i vecie”.
Prof. dr. VALENTIN MARICA (9 decembrie 1949-), scriitor, poet, publicist român, doctor în filologie, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști și al Uniunii Scriitorilor din România. S-a născut în satul Zoreni, comuna Sânmihaiu de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud. Este absolvent al Facultății de Litere, specialitatea română-italiană, și al Facultății de Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca; senior-editor la Radio România Târgu-Mureș. Redactor la Radioteleviziunea Română, secretar literar la Teatrul Național din Târgu-Mureș, lector la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureș și la Facultatea de Jurnalism a Universității “Dimitrie Cantemir”, consilier al Direcției pentru Cultură Mureș. Președinte al Fundației Culturale “Cezara Codruța”, director al Editurii “Cezara Codruța Marica”, director al Centrului de studii literare “Grigore Vieru”, redactor-șef adjunct al revistei “Vatra Veche”, colaborator permanent la Radio România Cultural. Ca membru al Societății Filologilor din România, a susținut comunicări științifice despre D. Cantemir, I. Slavici, M. Eminescu, L. Blaga, T. Arghezi, L. Rebreanu, G. Călinescu. Debut literar în anul 1970, la Iași, în revista “Cronica”. Autor a numeroase volume de poezie și publicistică, istorie literară și interviuri. Dintre volumele sale de poezii, amintim: Metanii, Vecernii, Laguna umbrei, Secantă la ochiul mimozei, Cruci în deșert, Poemele Zoreniului, Tăcerea magilor, Frigul visului, La fântâna îngerilor, Schitul numelui, Mâini de alint, Îndurare amiezii, Metanii peste strigătul arborelui și multe altele. A fost recompensat cu foarte multe premii, distincții, și de diplome de “Cetățean de Onoare” a unor localități, cum ar fi orașul Sărmașu, locul unde a studiat 4 ani în timpul liceului.
O ființă deosebită, o voce aparte, o gândire înaltă, ziditoare, sensibilă în sensul frumos al cuvântului, care te acaparează din primele momente, iar spațiul de față nu ne permite să cuprindem o personalitate de excepție ca a domniei sale (n.a.).
Dătător de hrană sufletească:
- “Cuvântul e o picătură de sânge și numai el mă face viu”.
- “Numai îngerul îmi spune cum să calc iasca din freamătul crucii, numai îngerul îmi spune că apa ce curge printre sălcii e vecernie...”
- “Prin pețiolul frunzei trece pulberea creștetului meu: țărmul opal al cuvântului”.
- “L-am cunoscut pe Dumnezeu în Țara Sfântă... acolo, litera scrisă nicicând nu a tremurat mai tare în carnetul de reporter...sfințeam subiectul și predicatul; totul se petrecea sub văzul icoanei și sub văzul lui Iisus. Oare... “Prea târziu bem vinul măslinilor?”
- “Când ajungi la rădăcina luminii, ți se dă chip de umilință”.
P.S. “La mulți și fericiți ani”, din partea tuturor credincioșilor Parohiei Ortodoxe Române Sărmașu, în frunte cu familiile celor doi păstori sufletești: părintele Daniel și…
PĂRINTELE ILIE
