ACTIVITATE CULTURALĂ LA REGHIN, DEDICATĂ DIASPOREI ROMÂNE

Distribuie pe:

Primăria și Consiliul local Reghin, Direcția Județeană pentru Cultură Mureș, Biblioteca Municipală “Petru Maior” Reghin, Despărțământul Reghin al Astrei organizează vineri, 10 septembrie 2021, de la ora 17.00, la sala de activități a bibliotecii municipale reghinene, activitatea culturală intitulată “Mândria de a fi român”, un eveniment cultural dedicat diasporei române. Programul cuprinde: prezentarea cărții Am plecat copil în lume/ Cântecul mi-a dat un nume, autoare fiind îndrăgita interpretă a cântecului popular românesc Leontina Pop, care va susține și un recital muzical; prezentarea cărții: CREDO Antologie a Festivalului de literatură religioasă “Credo”, Ediția a XXI-a, 2021, de Nicolae Băciuț; prezentarea cărții de versuri Gânduri (5), autoare Viorica Șandru; prezentarea cărții Petru Maior și prietenii; prezentarea expoziției de fotografii “Uniți de același dor: România”. Vă așteptăm cu drag la un eveniment de suflet și de intensă trăire spirituală! Activitatea culturală se va desfășura conform normelor în vigoare.

FLORIN BENGEAN

Lasă un comentariu